"Vă place noul muzeu de pe Acropole?" Întrebarea revine adeseori şi uneori răspunsul se află în întrebare. În ajunul inaugurării sale, în 20 iunie, noul muzeu de pe Acropole provoacă puternice divergenţe de opinie, separă prieteni, crează câmpuri ideologice şi estetice, şi provoacă chiar uşoare extremisme.

Această inaugurare este o primă victorie pentru arhitectul franco-elveţian Bernard Tschumi şi pentru colaboratorul său grec Michalis Fotiadis. În mod tradiţional, intensitatea reacţiilor, chiar atunci când nu sunt agreabile, înseamnă că creaţia unui artist a scăpat celei mai crunte condamnări a vreunei activităţi umane: indiferenţa.

Cu cât mai mult ne apropiem de seara inaugurării, cu atât mai mult polemica bate plinul şi dezacordurile asupra amploarei construcţiei ca şi integrarea sa într-un cartier pitoresc din centrul Atenei ies mai la suprafaţă. Coincidenţă sau nu, exact înainte de inaugurare are loc un congres asupra viitorului celor două clădiri situate în faţa muzeului. "Monumente istorice", aceste imobile au fost declasate pentru a putea fi distruse sau deplasate pentru a nu "strica" vederea magnifică a muzeului situat pe stânca sacră a Acropole.

Dacă am fi corecţi am zice că acest nou muzeu lasă numeroşi atenieni perplexi. Ne e destul de greu să gerăm cele două dimensiuni diferite ale evenimentului. De o parte, misiunea "patriotică" a acestui nou muzeu, plin de semnificaţii iedologice căci este susceptibil să primească marmurile Partenonului. Această clădire avangardistă a fost construită pentru a revendica întoarcerea marmurilor de pe friza orientală a templului, sustrase în 1801 de către ambasadorul englez, Lord Elgin, pe când Grecia se afla sub ocupaţie otomană.

De cealaltă parte, ambivalenţa noastră tradiţională faţă de noi date arhitecturale şi urbane. Obişnuiţi cu micile construcţii, ne este greu să asimilăm caracterul "dominant" al acestui nou muzeu. Dar istoria Atenei este plină de "scandaluri" arhitecturale, adeseori legate de "derivele" asupra taliei construcţiilor.