În acest mic oraş danubian unde coexistă slovaci şi unguri, patru pietre şi statui simbolizează diviziunea comunităţilor. Două dintre ele sunt un omagiu pentru personaje istorice maghiare, alte două pentru trecutul slovac. Toate au suscitat incidente sau polemici. Ultima a fost pusă pe 4 iunie. Aproape pe ascuns. De un partid naţionalist slovac. Monumentul, un fel de obelisc, comemorează 90 de ani de la tratatul de la Trianon, cel care a amputat Ungariei un sfert din teritoriu în 1920 şi a creat Cehoslovacia. Borna este pusă pe podul care traversează Dunărea. Mesajul este clar : aici începe Slovacia. Pentru totdeauna. În această mică ţară de 5,4 milioane de locuitori, nu se glumeşte deloc cu integritatea naţională.

Calm precar

În timp ce Komarno oferă mari titluri în presă, acest oraş de 40000 de locuitori este mai preocupat de consecinţele inundaţiilor din mai-iunie decât de certurile politice. “Oraşul este calm. Agitaţii dau trei ture şi se întorc acasă”, spune Zoltan Bara, director al unei agenţii europene de cooperare transfrontalieră. Dinspre partea slovacă, sunt calmi. Partidul naţionalist slovac, SNS, care pusese borna, nu mai este la guvernare de la alegerile legislative din iunie care au sancţionat echipa populistă aflată la putere de patru ani. Dinspre partea maghiară, n-am terminat încă să măsurăm efectul devastator a uneia dintre primele măsuri luate de guvernul de dreapta al lui Viktor Orban după alegerea sa în aprilie: să acorde naţionalitatea maghiară tuturor minorităţilor din afara Ungariei. Printre care 600 000 de maghiari din Slovacia. La Komarno, această măsură i-a înmărmurit pe locuitori. “Un paşaport? Ce să faci cu el? Nu e un salariu şi nici măcar o promisiune de angajare”, spune Gabriela, o tânără maghiară de 23 de ani, aflată în cătarea unui prim loc de muncă. Mulţi locuitori din Komarno traversează deja podul care reprezintă frontiera între cele două ţări ca să muncească în faţă, la Komarom, oraş maghiar. Cei mai mulţi merg la Nokia, principalul investitor din regiune. Tot acolo vor lua şi trenul spre Viena. Acordurile Schengen, la care au aderat ambele ţări în decembrie 2007, au distrus frontierele. “În perioada comunistă, controalele erau stricte. Oamenii traversau frontiera ca să cumpere ba cârnaţi, ba cuie, pe scurt meniul economiilor în penurie,” povesteşte Gabor, care se plimbă de-a lungul fluviului. Porţile au fost abandonate, dar şoferii au păstrat reflexul de a încetini la începutul podului. Singurul semn al existenţei unei frontiere este biroul de schimb, căci Slovacia a adoptat euro, în timp ce Ungaria îşi păstrează forintul.

Resentimente

Toată lumea trece şi poate să treacă. Toată lumea sau aproape… Anul trecut, preşedintele maghiar Laszlo Solyom a trebuit să se întoarcă din drum. Inaugurarea statuii ecvestre a Sfântului Ştefan, patron al Ungariei şi fondator în 1100 al dinastiei maghiare care a domnit mai multe secole în Slovacia, s-a făcut fără el. Iniţiativa primăriei din Komarno, condusă de un primar maghiar, cum rezidă într-o localitate din care 60% dintre locuitori au această naţionalitate, supărase Bratislava. Vizita era prevăzută pentru 21 august, dată care marchează invadarea Cehoslovaciei de trupele pactului de la Varşovia, printre care soldaţi maghiari. Asta a servit drept pretext pentru o revărsare a resentimentului slovac. “Ca şi cum soldaţii maghiari ar fi invadat cu propriul lor şef Cehoslovacia”, chicoteşte Zoltan Bara. Nu este totul simbolic în aceste ranchiune banale. Există cu certitudine trecutul : secole de dominaţie maghiară pentru slovaci, expulzări ale minorităţilor după cel de-Al Doilea Război Mondial pentru maghiari. Şi un prezent instabil : guvernul de dreapta al Ivetei Radicova care i-a succedat populistului Robert Fico nu a abrogat încă legea care restrânge folosirea limbii maghiare, promulgată de predecesorul său. “Aceste conflicte sunt hrănite de politicieni”, spune politologul Dagmar Kusa. Dar sondajele arată că tinerii “simt deja prea multă animozitate”. Nu este poate prea târziu pentru a inverse tendinţa. Un prim partid plurietnic Most-Hid (ceea ce înseamnă “pod”, primul cuvânt ăn slovacă, cel de-al doilea în maghiară), a obţinut în iunie la Komarno majoritatea voturilor în două comunităţi, în detrimentul naţionaliştilor.