Spectaculosul furt în luna mai, a două tablouri, unul de 100 iar celălalt de 127 milioane euro, de la Muzeul de Artă Modernă din Paris şi procesul care va avea loc luna viitoare, a trei bărbaţi implicaţi în îndrăzneaţa tentativă de furt din apartamentul strănepoatei lui Picasso, a provoacat creşterea susceptibilităţii deţinătorilor de opere de artă de valoare faţă de meticulozitatea hoţilor.

În ambele situaţii identitatea hoţilor rămâne un mister – procesul implică trei persoane acuzate numai de încercarea de a fura un tablou pictat de Picasso şi nu de a-l fi furat – şi lasă lumea artei să se afunde întru-un amestec de speculaţii legate de acest gen de infracţiuni şi de întrebări năucitoare : Cine se află în spatele celor mai mult de 20 de furturi din muzee care au loc în Franţa în fiecare an? Cum reuşesc hoţii să dispară cu atâta uşurinţă cu opere uşor identifiabile ale unor artişti proeminenţi? Şi mult mai important, sunt renumitele instituţii de artă pregătite să facă faţă manevelor unor infractori profesionişti?

Pe piaţa neagră a operelor de artă furate, multe muzee din Franţa reprezintă adevarate terenuri de vânătoare. În vreme ce numărul furturilor din muzeele franceze a cunoscut un vârf în 1998 – 47 tablouri furate, în ultimii 15 ani media furturilor este de 35 pe an. Furturile au dat naştere la o mulţime de teorii contradictorii despre infractori din ce în ce mai specializati şi diversificati, care acţionează în reţele, schimbă informaţii despre potenţialii cumpărători şi operele de artă disponibile spre vânzare şi studiază cu atenţie muzeele vizate înainte de a da lovitura.

"Unii directori de muzee mi-au spus că ei se gândesc în fiecare zi la acest lucru", a declarat Christophe Girard, adjunctul primarului din Paris, responsabil cu cultura. "Toţi ştiu că acest gen de infracţiuni este sofisticat şi că valoarea operelor de artă este inimaginabilă".

Franţa şi Italia, printre cele mai fragile

Mari muzee din Boston şi până în Egipt, şi-au creat propriile sisteme de securitate. Dar Franţa şi Italia, cu abundentele lor comori culturale, sunt mult mai expuse hoţilor de artă, potrivit Interpolului, organizaţia internaţională a poliţiei cu sediul la Lyon, care repertoriază mai mult de 35.000 de articole în baza sa de date cu opere de artă furate, creată anul trecut. Karl Heniz Kind, care conduce la Interpol departamentul de opere de artă furate, glumeşte pe seama viziunii romantice, cinematografice, alimentate de "Afacerea Thomes Crown" în care e vorba de un Monet furat, potrivit căreia în spatele furturilor de artă se află colecţionari bogaţi. "Aceasta e pură ficţiune", a spus acesta.

Totuşi, aşa cum reiese atât din cercetările făcute la Muzeul de Artă Modernă din Paris cât şi la apartamentul urmaşei lui Picasso, acţionarea în grup organizat pare a fi trasătura comună a celor care fură opere de artă, consideră Robert Wittman, fost agent FBI. Wittman s-a infiltrat într-o bandă de infractori din sudul Franţei, dându-se drept un bogat expert de artă din Philadephia, şi a reuşit cu complicitatea poliţiei să recupereze un Monet şi alte picturi furate în 2007 la Nisa.

Acesta susţine că o parte a hoţilor de artă aveau legături cu Brise de Mer – un grup de infractori corsicani care a fost decimat în urma unei descinderi sângeroase – dar în general, crede el, hoţii sunt diferiţi iar unii dintre aceştia doresc doar un produs pe care să îl poată vinde.

"Aceştia sunt slab organizaţi" a spus Wittman, care a scris o carte, "Priceless" [Inestimabile, ne tradusă încă în limba română], în care a descris câtava din metodele de lucru ale hoţilor dar şi propria experienţă, când a lucrat sub acoperire. "Aceştia au celule în toate ţările şi fiecare celulă ştie ce face celelalte. Dacă grupul din Marsilia face o afacere cu un cumpărător, toate celelalte grupuri sunt anunţate. Nimeni nu este specializat. Sunt hoţi – doar în anumite perioade".

"Ca un lanţ ADN"

Să fie un astfel de grup responsabil de furtul de la Muzeul de Artă Modernă din Paris? Charles Hill, fost detectiv de artă la Scotland Yard, convertit în detectiv particular, a lucrat sub acoperire pentru recuperarea tabloului intitulat "The Screem" (Ţipătul) de Munch, după ce acesta a fost furat în 1994 de la Galeria Naţională din Oslo. Acesta a mai recuperat un Vermeer, care a fost furat de o bandă de gangsteri irlandezi dintr-o casă de ţară engleză.

"Aceste grupuri sunt precum o urmă de ADN, toate sunt conectate şi toate acţionează în reţea", a spus Hill. "Aceştia au legături puternice cu gangsteri din ţări care au ieşire la mare precum Belgia şi Olanda, în special pentru ascunderea operelor furate".

Poliţia franceză şi judecătorul de instrucţie sunt extrem de discreţi în legătură cu evoluţia investigaţiilor legate de furtul din muzeul parizian, dar contestă ideea ca Brise de Mer ar fi fost implicată.

Să furi e uşor

Experţii spun că este relativ simplu uşor să furi opere de artă. Partea cea mai dificilă este vânzarea acestora, care presupune organizare şi distribuţie. "De obicei acesta este momentul în care hoţii sunt descoperiţi", a declarat Wittman care a adăugat că infractorii sunt mai buni în calitate de hoţi decât în cea de oamenii de afaceri.

Un caz recent din Germania ilustrează riscurile comercializării : Patru bărbaţi – dintre care doi erau avocaţi – au fost arestaţi în această vară în timp ce încercau să negocieze o afacere de returnare a opt tablouri furate, în valoare de 900.000 euro, de la o bancă privată din Düsseldorf, Bankhaus Lampe. În urma furtului din 2008, hoţii au dispărut fără a lăsa nici o urmă : nici o intrare forţată, nici o imagine video, iar uşile erau închise, ca de obicei.

"Pană în prezent, spune domnul Girard, în urma furtului din Paris, nu a existat nici o cerere de răscumparare iar Muzeul de Artă Modernă încearcă să îşi reia activităţile rutiniere". Astăzi spaţioasa galerie Paris School – de unde a fost furat "Women with a Fan"[Femeie cu evantai] de Modigliani – este proaspăt zugrăvită, iar tablourile au fost rearanjate.

Chiar dacă după acest eveniment securitatea a fost sporită, un element rămâne neschimbat în Franţa. Pedeapsa hoţilor – indiferent de valoarea operei furate – nu poate fi mai mare de 5 ani de închisoare, un standard care variază în toată Europa. "Dacă sunt găsiţi vinovaţi la procesul din septembrie, a spus domnul Baratelli, avocatul familiei Picasso, suspecţii vor face probabil mai puţin de doi ani de închisoare".