Angela Merkel, Barack Obama și David Cameron. “Pericol! Nu îi hrăniți pe eurosceptici!”

Iluzii pierdute în privinţa Europei

În discursul său despre Europa, de vineri – 18 ianuarie, premierul britanic David Cameron trebuie să ţină seama de starea de spirit eurosceptică din rândurile Partidului Conservator, dar, mai presus de toate, trebuie să vorbească în numele ţării, mai degrabă decât în numele partidului, şi să menţină Marea Britanie în Europa, susţine un editorialist de la Financial Times.

Publicat pe 14 ianuarie 2013 la 15:06
Angela Merkel, Barack Obama și David Cameron. “Pericol! Nu îi hrăniți pe eurosceptici!”

Marea Britanie a fost mult timp o ţară europeană reticentă. Din momentul aderării la Comunitatea Economică Europeană, acum patru decenii, statutul ei de membru a fost marcat de ipoteze eronate şi oportunităţi ratate.

Relaţia tulbure cu Marea Britanie este o chestiune de cultură, geografie şi istorie. Marea Britanie este o putere post-imperială, cu o afinitate pentru alte ţări vorbitoare de limbă engleză, în special pentru Statele Unite. Neînţelegerea reciprocă dintre Marea Britanie şi Europa se reduce la o diferenţă esenţială de perspectivă: în timp ce în Marea Britanie vede statutul de membru al clubului din punct de vedere economic, Franţa şi Germania, co-fondatorii, privesc Uniunea Europeană ca un proiect politic făurit din cenuşa celui de-Al Doilea Război Mondial.

Aceste dezacorduri s-au accentuat în urma crizei din zona euro. Răspunsul Europei, deşi iniţial şovăielnic, a spulberat între timp iluzia că noţiunea continentală a unei “uniuni tot mai strânse” este o plăsmuire a unor imaginaţii febrile de la Bruxelles. Confruntându-se cu prăbuşirea monedei euro, ipostaza unui guvern economic mai integrat este privită acum ca o concepţie populară în toate capitalele europene, inclusiv la Londra.

Germania, actor dominant

A doua consecinţă a crizei este revenirea Germaniei, în mod mai mult sau mai puţin intenţionat, ca actor dominant în Europa. Ascensiunea Germaniei a ajuns la un nivel care face ca ceilalţi membri să nu îndrăznească să blocheze recomandările sale în materie de politică fiscală şi economică, de teamă ca “Berliner Republik” (Republica de la Berlin) să nu renunţe la spijinul acordat salvării zonei euro.

Newsletter în limba română

În viitorul apropiat, prin urmare, UE va fi împărţită nu numai între cei din interiorul şi din afara “nucleului” zonei euro, dar, de asemenea, şi între o zonă formată din ţările puternice, creditoare, din nordul Europei, condusă de Germania, şi una a celor slabe, debitoare, din sudul Europei, care include Cipru, Grecia, Italia, Portugalia şi Spania.

Acesta este fundalul geopolitic al mult-dezbătutului discurs al lui David Cameron cu privire la Europa. Întârzierea cuvântării este o dovadă a complexităţii problemelor care sunt în joc.

Nu e doar un calcul economic

Acest ziar s-a pronunţat întotdeauna în favoarea statutului de membru UE al Marii Britanii, şi continuăm să credem că acest lucru este esenţial pentru interesul naţional. Motivele noastre depăşesc calculul pur economic al costurilor şi beneficiilor. Ele vizează locul Marii Britanii în lume. Calitatea de membru acordă Marii Britanii o influenţă asupra celei mai mari pieţe mondiale. Aceasta ajută la menţinerea unei relaţii speciale cu Statele Unite. Amplifică înrâurirea Marii Britanii într-o lume în care puterea economică se deplasează spre Est.

Beneficiile depăşesc graniţele naţionale. Datorită pieţei unice, britanicii pot trăi, munci, călători şi studia liber în Europa. Extinderea UE spre Sud şi spre Est a consolidat democraţia în Spania, Portugalia şi Grecia, şi a creat o zonă de pace şi prosperitate în fosta regiune comunistă din Europa Centrală şi de Est. Cu toate acestea, Uniunea Europeană de astăzi este cu mult diferită de cea căreia i s-a alăturat Marea Britanie în 1973, sau, într-adevăr, de cea pentru care britanicii au votat să rămână când li s-a dat ultima dată ocazia să-şi exprime opiniile printr-un referendum, în 1975.

Reformele pe care UE intenţionează să le facă pentru a consolida proiectul monedei unice, cum ar fi uniunea bancară şi crearea unui buget separat pentru zona euro, o vor schimba în continuare, în mod profund şi irevocabil. Acestea vor crea un nou nucleu, puternic integrat, la care Marea Britanie s-ar putea să nu aspire niciodată, şi care ar putea exercita o influenţă dominantă asupra acelor aspecte ale UE care sunt cele mai preţioase pentru britanici, cum ar fi piaţa unică.
Deci, ce ar trebui să facă acum domnul Cameron şi, la fel de important, ce să nu facă? Mai întâi de toate, primul ministru ar trebuie să adopte o perspectivă fermă, bazată pe interesul naţional. Evident, el trebuie să ţină cont de starea de spirit eurosceptică de pe băncile din spate ale Partidului Conservator [rezervate în Parlament deputaţilor fără nicio funcţie guvernamentală sau parlamentară], dar nu ar trebui să se lase călcat în picioare. El nu ar trebui să amestece protejarea drepturilor existente cu repatrierea în viitor a competenţelor [naţionale]. Mai presus de toate, ar trebui să vorbească în numele ţării, nu al partidului.

În egală măsură, el ar trebui să conducă în UE, aşa cum Margaret Thatcher a facut pe piaţa unică şi în privinţa extinderii. Marea Britanie este un client ciudat, dar este un membru de prim rang al clubului european. Poate – şi trebuie – să-şi caute aliaţi. Britanicii pot să insiste pentru adoptarea unor reforme dinamice care să favorizeze afacerile, aşa cum au făcut-o de la naşterea pieţei unice. Criza financiară a slăbit tabăra generatorilor de afaceri, dar aceasta se va refece, mai ales dacă UE este serioasă în privinţa combaterii creşterii sale reduse.

Britanicii ar trebui să se impună, de asemenea, la Comisia Europeană, în calitate de arbitri indispensabili pentru aplicarea normelor pieţei unice şi de lideri în politica comercială. Aici se întrevede o alianţă naturală cu Germania, care se menţine ferm împotriva oricăror măsuri care, în numele consolidării zonei euro, ar submina piaţa unică.

Preţul unei integrări mai mari

Există, de asemenea, şi lucruri pe care domnul Cameron nu ar trebui nicicum să le facă. El a insistat asupra faptului că preţul unei integrări mai mari trebuie să fie o relaxare a relaţiilor dintre Marea Britanie şi partenerii săi din UE. Discursul său ar putea foarte bine să precizeze noile condiţii ale acestui angajament.
Dar nu ar trebuie să creeze speranţe false că ceilalţi membri vor fi de acord pentru a permite Marii Britanii să participe la piaţa unică, fără a accepta normele şi principiile sale fundamentale. În egală măsură, ameninţarea cu veto în privinţa modificărilor tratatului – esenţiale pentru protejarea monedei euro – va fi considerată un şantaj. Rezultatul este o probabilă întrerupere dezastruoasă a relaţiilor.

În cele din urmă, domnul Cameron nu ar trebui să permită cetăţenilor săi să se complacă în fantezie. Nu are niciun sens ca Marea Britanie să caute un statut asemănător cu cel al Norvegiei sau Elveţiei. Ambele ţări trebuie să accepte regulile clubului, deşi nu au nicio influenţă asupra conceperii acestora. Pentru Marea Britanie, această poziţie ar fi intolerabilă. Aceasta ar conduce cu siguranţă la despărţire.

Interesul naţional l-ar putea într-adevăr obliga pe domnul Cameron – sau un guvern viitor – să codifice relaţia dintre Marea Britanie şi un nou bloc condus de Germania şi Franţa. Acest lucru ar trebui să fie supus unui referendum pe baza principiului “in - out” (înăuntru sau în afară). Dar până când domnul Cameron va afla termenii noului acord pentru zona euro, ar trebui să clarifice principiile de bază aflate în joc – şi să-şi ţină firea.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect