Pentru un străin, aici în Bruxelles, poziţia Marii Britanii faţă de Europa este de-a dreptul incomprehensibilă. Că ne place sau nu, Uniunea Europeană este cea mai mare piaţă din lume, în timp ce procesul de unificare a adus asigurarea că, pentru prima dată în istoria continentului nostru, războiul este doar o amintire îndepărtată din trecut, şi nu o perspectivă sumbră în viitor. În privinţa oricărui subiect care contează cu adevărat în lumea noastră zbuciumată, de la protecţia mediului până la drepturile omului, democraţie şi pace, Europa este un lider global şi o forţă proeminentă a binelui.

Marea Britanie ar putea juca un rol fruntaş în procesul de reformare şi consolidare a UE, poate chiar un rol de lider. Şi din mai multe motive: în primul rând, ar putea fi valorificate relaţiile sale strânse cu toate ţările din Europa de Est, fiindcă Marea Britanie a fost principalul avocat al procesului de extindere, iar noile state membre nu au uitat acest lucru. În al doilea rând, Marea Britanie ar putea găsi aliaţi puternici în rândul economiilor scandinave, tradiţional favorabile pieţei de comerţ liber. Mai mult, aşa-numita "capitală a Europei" a devenit deja anglofonă, iar atât diplomaţii cât şi jurnaliştii francezi se plâng că limba lor a fost pusă pe tuşă la Bruxelles.

Parisul are propriile sale probleme structurale şi de competitivitate, şi este foarte probabil ca influenţa franceză în Europa să slăbească cu timpul. În sfârşit, din motive istorice, popoarele Europei nutresc o aversiune naturală faţă de dominaţia germană, în timp ce Berlinul nu a fost până acum deloc dornic să-şi asume un rol hegemonic în Europa. Deci, în ansamblu, echilibrul puterii la Bruxelles s-ar putea cu uşurinţă înclina în favoarea Londrei. Într-adevăr, pe termen mediu, Marea Britanie ar putea chiar împărţi cu Germania locul de "primul dintre egali" în Europa.

Dorinţă obsesională de neînţeles

Dar sub conducerea conservatorilor, Marea Britanie a renunţat deja la această perspectivă, purtându-se aproape ca şi cum acest uriaş politic şi economic, aflat la o aruncătură de băţ de ţărmurile ei, pur şi simplu nu ar exista. Nu contează ce va spune primul ministru David Cameron în discursul său asupra Europei vinerea aceasta, adevărul este că, pentru diplomaţi, lobbyuri şi mass-media în Bruxelles, Marea Britanie nu numai că a eşuat să-şi valorifice potenţialul, ci pe deasupra a asumat demult un "statut de observator" în UE. Mulţi jurnalişti europeni pur şi simplu ignoră briefingurile britanice înainte de summiturile UE, fiindcă oricum vocea Marii Britanii la aceste summituri este rar auzită.

Potrivit unor diplomaţi, Cameron pare "plictisit" în întâlnirile cu liderii celui mai mari bloc economic din lume. Ţările din aşa-numitul "Commonwealth Alb" (Canada, Australia, Noua Zeelandă) nu se mai pot baza pe Britania pentru a le apăra interesele în Europa, fiindcă influenţa politică a Marii Britanii este pe cale să scadă la o viteză la care nimeni nu se aştepta. Datele din partea departamentelor de resurse umane ale UE sunt chiar şi mai îngrijorătoare. În ultimii patru ani, numărul de tehnocraţi şi de cadre britanici promovaţi în posturi de conducere europene a scăzut aproape la zero.

Potrivit unor surse, numărul de noi veniţi în instituţiile europene din Marea Britanie a scăzut cu aproape 60% şi este acum aproape egal cu numărul celor sosiţi din Estonia. Marea Britanie a spus de atâtea ori "nu" şi a cerut atâtea excepţii încât în curând nimănui la Bruxelles nu-i va mai păsa dacă ea stă sau se duce. Această obsesie cu "repatrierea" puterilor din Europa este de asemenea incomprehensibilă, având în vedere că majoritatea problemelor importante de astăzi – de la criminalitatea informatică până la comerţ – necesită o abordare regională sau globală, iar statul-naţiune tradiţional devine cu timpul o structură provincială bună doar de pus beţe în roate.

O singularitate conservată

Desigur, Cameron are dreptate în privinţa faptului că, dacă Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană, ea nu se va prăbuşi. Va rămâne în continuare o mare economie. Dar, în comparaţie cu uriaşii din Est, cu SUA şi cu UE, ea va fi retrogradată în "divizia a doua" a cluburilor puterilor economice. Adevărat, ea va fi în continuare o putere nucleară. Ca şi Pakistanul. Ea va avea în continuare o relaţie specială cu Statele Unite ale Americii. Dar Washington a dat clar de înţeles că doreşte ca aliatul său cel mai apropiat să aibă un cuvânt de spus la Bruxelles. Ea va continua să aibă Commonwealth-ul de aliaţi. Dar pentru aceste naţiuni, Marea Britanie va fi de mult mai puţin folos diplomatic în afara UE.

Eu înţeleg că britanicii sunt insulari şi au propriile lor feluri de-a fi. Dar contrar a ceea ce afirmă miturile urbane şi alte minciuni ale presei tabloide britanice, UE nu le-a cerut niciodată să înceapă să conducă pe dreapta, să bea litri în loc de pinte, să-şi schimbe pub-urile în bistrouri, şi să măsoare distanţele în kilometri în loc de mile. Marea Britanie este profund europeană în ceea ce contează cu adevărat, şi anume respectul statului de drept, al democraţiei, şi al acelor drepturi inalienabile care definesc demnitatea umană.

Spre o monumentală eroare politică

Viitorul Marii Britanii în Europa va fi desigur decis de poporul său, şi de guvernul său. Dar fiindcă am trăit, am studiat şi am lucrat în această ţară timp de şase ani, şi am ajuns să o iubesc ca a doua patrie, mă simt obligat să spun că aceşti politicieni conservatori de mâna a doua sunt pe cale să o împingă către o greşeală diplomatică şi politică de proporţii monumentale. Şi Europa riscă să piardă mult, fiindcă fără Marea Britanie va deveni şi mai birocratică, şi mai introvertită şi şi mai rigidă.

Apartamentul meu din Atena se afla lângă cimitirul Aliaţilor. În fiecare zi, priveliştea sa îmi aducea aminte că, atunci când tenebrele s-au abătut odinioară asupra continentului nostru, Marea Britanie l-a apărat plătind un preţ ridicat. Astăzi, Marea Britanie poate deschide calea către o Europă mai dinamică, mai transparentă, mai prosperă şi mai responsabilă, într-o lume în care echilibrul puterii se apleacă rapid către Est. Generaţiile viitoare nu-i vor ierta niciodată pe cei care au ignorat vocea logicii, conducându-şi ţara în irelevanţă.

Actualizat, 17 ianuarie, ora 21.00: David Cameron şi-a anulat discursul de vineri, 18, ca urmare a crizei ostaticilor din Algeria. – Presseurop