Modalităţile discutabile şi atitudinea foarte anti-europeană şi anti-creştină a colonelului Gaddafi au şocat opinia publică. Trebuie totuşi separate elementele obiective de elementele subiective ale caracterului dezagreabil al vizitei acestuia la Roma la sfârşitul lunii august, legate de incompatibilitatea fundamentală între liderul libian şi opinia publică italiană şi europeană. Şi, din păcate, nu putem vedea decât un dur adevăr : când vorbeşte despre viitorul Europei şi de Africa, Muammar Gaddafi, are, în general, dreptate.

Discursul său se bazează într-adevăr pe cifre incontestabile. Conform celor mai recente statistici demografice ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, populaţia Europei în ansamblu este estimată la aproximativ 730 milioane de locuitori, Rusia inclusă (aproximativ 500 milioane doar pentru Europa de Vest); locuitorii Africii "negre", adică Africa sub-sahariană, sunt în jur de 860 milioane. Deci astăzi se numără doar puţin mai mult de un african "negru" pentru fiecare european, în timp ce erau, cu şaizeci de ani în urmă, aproape trei europeni pentru fiecare african. Până în 2030, potrivit previziunilor, vor exista aproape doi africani "negri" pentru fiecare european.

Populaţia africană, în creştere

Populaţia africană "neagră" este în creştere, cu mai mult de 20 milioane pe an. La acest ritm, va ajunge la un miliard de locuitori în 2017 şi, după o ipoteză medie de creştere, la aproximativ 1,3 miliarde până în 2030. Populaţia europeană de partea ei va rămâne stabilă până în 2020, apoi va scade în fiecare an cu mai mult de un milion de locuitori. Astăzi, aproape 60% din africanii "negri" au mai puţin de 25 de ani, şi doar 8% au mai mult de 65 de ani. În Europa, cifrele corespunzătoare sunt de aproximativ jumătate pentru tineri – fie 30% din totalul populaţiei – şi aproape dublu pentru persoanele în vârstă, adică 16% din totalul populaţiei. Această diferenţă se va accentua semnificativ în următoarele două decenii.

Trebuie să acceptăm evidenţa şi aceste cifre, chiar dacă acestea sunt citate pe un ton care ni se pare extravagant, sau chiar jignitor. Spre deosebire de noi, africanii "negri", în general foarte săraci, trăiesc adesea în ţări devastate de război sau roase de SIDA; suferă în mare majoritate de foamete şi au un venit anual pe cap de locuitor euro estimat între 600 şi 1200 de euro (faţă de 23 000 – 30 000 de euro pentru europeni). Ce poate face mai bun un tată de familie african grijuliu de a asigura un viitor copiilor săi, ar fi de a-şi strânge economiile şi de a-şi urca fiul cel mai meritos într-un autobuz aglomerat pe care valizele de carton sunt un lux.

Gaddafi deţine cheile paradisului european

Autobuzul ar sălta pe pistele savanei care o dată din două duc spre Libia. Şi aici intră în scenă colonelul Gaddafi, de care putem afirma în mod rezonabil că deţine, în ochii africanilor, cheile paradisului european. Şi ce cere grosolan şi brusc liderul libian europenilor ? Pur şi simplu să plătească pentru ca el să ţină uşa închisă. În discursul său de la Roma, Gaddafi s-a referit la "invazii barbare", ceea ce nu este în întregime greşit : barbarii care veneau la porţile Imperiului Roman acum 1700 de ani aveau doar rareori intenţii belicoase : ei erau într-adevăr cel mai adesea înfometaţi. Şi pentru a-i ţine la distanţă, romanii, atunci când puteau, recurgeau la "populaţii tampon". Astăzi, Muammar Gaddafi oferă Libiei acest rol.

Nu ne convine ? Nu este suficient de a spune "nu" colonelului Gaddafi : trebuie făcută o propunere alternativă. Guvernul italian pare, evident, să nu aibă aşa ceva, ca şi întreaga clasă politică europeană, iar orice propunere alternativă are un preţ. Şi acest preţ ar putea fi iniţial foarte ridicat, mai ales dacă prevede iniţiative care implică investiţii mari în Africa şi care ar deschide perspective economic avantajoase pentru Africa şi Europa.

Opinia publică europeană ar trebui să se convingă de faptul că un preţ trebuie să fie plătit, într-un fel sau altul, şi că liniştea la frontierele de sud nu va dura pentru totdeauna. S-ar putea spune chiar că cele 5 miliarde cerute de colonelul Gaddafi sunt, în definitiv, rezonabile. La urma urmei, el se angajează să respingă potenţialii migranţi, lăsându-ne astfel libertatea de a ne întoarce privirea în cealaltă parte şi să ne lăudăm cu principiile care au făcut măreţia Europei şi în numele cărora restul lumii este presupus să continue să ne trateze cu respect.