Fulgi de nea dansează în lumina felinarelor. Piața din fața gării lucește în nuanțe de alb iernatic. Puținii călători care coboară din TGV aici, în Sedan, se îndepărtează grăbiți. O liniște aproape solemnă se răspândește. Minute în șir niciun suflet de om, nicio mașină, niciun autobuz, niciun taxi nu se arată.

În trecut n-a fost atâta liniște aici. În războiul din 1870/71 trupele lui Bismarck au invadat presupusul bastion francez, Sedan, pentru prima dată, iar Împăratul Napoleon al III-lea care fugise în castelul din Sedan a arborat steagul alb. De atunci încolo, germanii au sărbătorit pe 2 septembrie “Sedantag – Ziua Sedanului”. În cel de-Al Doilea Război Mondial, unitățile blindate ale lui Hitler au intrat în mai 1940 în această zonă în cadrul unui atac surpriză dinspre nord. O lună mai târziu, Franța era învinsă. S-au cicatrizat rănile produse în acea perioadă acum când Franța și Germania sărbătoresc 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Élysée, 50 de ani de prietenie? Participă și orașul Sedan la această sărbătoare?

Laurent Poncelet în orice caz nu. Bărbatul în vârstă de 45 de ani, care a fost și el odată soldat și care acum este proprietarul unei firme de taximetrie cu două mașini, dă din cap. “Noi toți nu vrem decât să scăpăm de aici. Mai ales tinerii fac tot ce pot ca să plece”, spune el. Mai multe companii importante au întors spatele regiunii de la granița cu Belgia, începând cu fostul său angajator, furnizorul de piese auto Delphi și până la producătorul de electrocasnice Electrolux. Majoritatea locuitorilor din Sedan trăiau din ajutoarele de stat, iar 42% dintre adăposturi sunt locuințe sociale. În plus, rata șomajului ar fi de aproximativ 26%. “Noi nu avem niciun viitor aici, ci doar mult trecut. Multă istorie germano-franceză. Și nici asta nu este frumoasă”, spune Poncelet.

Localnicii ignoră evenimentul

Din miracolul unei conlucrări strânse între vecini după secole de război nu se simte mai nimic în orașul cu 19 400 de locuitori. Locuitorii din Sedan nici nu sunt interesați de sărbătorirea Tratatului de la Élysée. Nu doar pentru Poncelet istoria germano-franceză pare să fi încetat odată cu cel de-Al Doilea Război Mondial.

Doamna de la biroul de turism îmi zâmbește și ridică din umeri. Ea spune că nu știe nimic despre evenimente și activități legate de această sărbătoare anuală. Dar “Casa ultimului glonț” (unde s-a dat bătălia decisivă din satul Bazeilles) ar fi o alternativă minunată. “Pe pereții de lemn ai cârciumii asediate de trupele lui Bismarck se mai văd și astăzi găurile de la gloanțe”, face ea lobby. În plus, picturi în ulei arată francezi care se opun superiorității germane, având moartea sigură în față. “Sau cum ar fi să vizitați castelul nostru construit în secolul 15? Cu o suprafață de 35.000 de metri pătrați este cel mai mare bastion al Europei!”

Acest “Chateau fort” se ridică imediat pe trotuarul celălalt. Cine viziteză zidurile din blocuri masive de piatră are de mers o jumătate de oră. Tăblițe din marmură reamintesc faptul că soldații germani au adus și în Primul Război Mondial moartea și nenorocirea în Sedan. Din ianuarie 1917 până în noiembrie 1918 fortăreața a fost folosită ca loc de execuție. 18 000 de cetățeni au fost duși de aici în taberele germane, iar alți 8 000 au fost executați.

Tinerii care caută să se adăpostească de frig în anticamera biroului de turism n-au auzit nimic despre Tratatul de la Élysée și despre jubileul prieteniei. “La școală nu ni s-au predat decât războaiele”, spune Karim, un băiat înalt și deșirat de 16 ani cu o codiță neagră, care vrea să se angajeze “în oricare oraș mare” la poliție imediat ce termină școala. Lilia se bagă și ea în discuție. “Am avut odată un prieten neamț și pot să spun că germanii sunt total deschiși și drăguți”, spune ea. “Tu poți să vorbești cât vrei. Strămoșii tăi n-au fost uciși de nemți”, îi răspunde Karim.

O punte între națiuni

Antreprenorul imobiliar Richard și soția sa Jeanine stau în cafeneaua “Zum guten Rum” (La romul bun)” și beau bere belgiană. Deși au auzit de sărbătorirea jubileului care urmează, ei nu vor să participe la aceasta. “Noi ne împăcăm greu cu nemții”, recunoaște bărbatul în vârstă de 48 de ani. Poate că generația tânără va realiza această punte între națiuni. Pe peretele din spatele celor doi atârnă un indicator ruginit pe care este scris: “Piața armelor”.

O plimbare prin centrul vechi al orașului Sedan confirmă cuvintele lui Poncelet legate de orașul fără viitor. Gratii ruginite, tencuială care cade, plăcuțe cu inscripții precum “s-a închis” sau de “vânzare” reflectă sărăcia și decadența. Obloanele trase în plină zi semnalează că aici nu mai locuiește nimeni. Cine rămâne, o face în general doar pentru că este prea sărac ca să-și permită să plece. Doar 35% dintre gospodăriile din Sedan plătesc taxe și impozite.

Iar la un moment dat înțelegi că zvonurile legate de progresele fascinante făcute în relația germano-franceză se lovesc de zidurile groase ale fortăreței din Sedan, nu doar pentru că războiul a fost atât de devastator, ci și pentru că orașul nu mai are altceva decât amintirea rezistenței vitejești. Sacrificiul, frăția și demnitatea demonstrată în înfrângere sunt un motiv de mândrie și pot fi un sprijin în vremuri grele.

Borne în relația franco-germană

Pe cine să mire atunci faptul că Didier Herbillon, profesor de istorie, istoric de artă și primar al Sedanului, refuză și el? Socialistul nu este pregătit să poarte o discuție despre transformarea orașului și despre opera de împăcare concepută de Konrad Adenauer și Charles de Gaulle. Pe pagina de Internet a primăriei nu este trecut pe 22 ianuarie, la rubrica Agenda primarului, nici măcar un minut de reculegere pentru jubileul Tratatului de la Élysée.

Herbillon pune alte borne în relația franco-germană. Spre consternarea istoricilor de artă germani și francezi, el a dispus anul trecut dărâmarea unui monument din cimitir care amintea de soldații nemți căzuți în Primul Război Mondial. Mormântul ar fi o provocare, a considerat primarul.

La Paris şi Berlin, angajaţii de la Biroul franco-german pentru tineret se plâng că generația tânără nu știe să prețuiască îndeajuns valoarea deosebită a prieteniei germano-franceze. Ea ia pacea drept de la sine înțeleasă și consideră Franța o țară interesantă printre altele. În Sedan se vede clar că cine ține trează amintirea războiului nu este din această cauză nici pe departe predispus unui angajament pentru pace. Iar acest caz arată ce îndrăzneală și curaj a avut de Gaulle la nici două decenii după sfârșitul războiului atunci când i-a întins mâna lui Adenauer pentru împăcare.