Nu trebuie să fii cine ştie cât de instruit ca să înţelegi ce înseamnă că în România se vând mult mai puţine cărţi (în valoare de 60 de milioane de euro, în 2011) decât în Ungaria, ţară vecină cu populaţie mult mai mică decât a noastră (unde s-au înregistrat vânzări de 180 de milioane), scrie în România liberă Ovidiu Pecican.

Nu e necesar să fii comunist pentru a observa că astăzi, la noi, analfabetismul este virulent şi că în anii 50-50 el fusese, în linii mari, eradicat de pe aceste meleaguri.

Nu ai nevoie de afiliere politică pentru a înţelege că, în eforturile lor de a neglija şi subevalua cultura naţională, guvernele României – indiferent de culoarea lor – sunt secondate glorios de cele mai mari edituri postcomuniste, grăbite să facă bani din traduceri şi dispreţuitoare, destule dintre ele, cu cultura română vie. Cine nu crede, să compare procentele de carte românească cu ansamblul producţiei editoriale.

Cine crede altfel, cine socoteşte că între timp cultura română a devenit cu totul inutilă şi demnă de aruncat, cine pariază doar pe talentul românului descurcăreţ de a deveni consiler aulic pe lângă transnaţionale şi corporaţii atotputernice, să facă aşa cum îl taie capul. Nu poţi învinui pe nimeni că vrea, în scurta sa viaţă de om, să se chivernisească aşa cum îi vine mai bine. Ceilalţi însă rămânem, recunosc, cu bucuria de a citi paginile – inutile?! – ale lui Ion Ghica, Creangă sau Sadoveanu; intraductibilii noştri... De ce numai ceea ce vor ei e cu socoteală, iar ceea ce dorim noi devine ilegitim? Nu cred că saltul istoric îl vom face aruncându-ne cultura naţională şi limba în care scriem şi publicăm la noi acasă peste bord.

Citiţi articolul în întregime în România liberă!