Pe 13 mai, în Aachen, cancelarul german Angela Merkel ne-a dat o mostră surprinzătoare a viziunii sale asupra Europei. Merkel a remis Premiul Charlemagne [Carol cel Mare] prim-ministrului polonez Donald Tusk, în mijlocul turbulenţelor financiare greceşti. "Criza monedei euro – a spus d-na Merkel – nu este o criză oarecare. Ci este testul cel mai important pentru Europa de la semnarea Tratatului de la Roma în 1957. Un test existenţial. Dacă nu-l trecem, consecinţele vor fi incalculabile. Dacă reuşim, Europa va ieşi mai puternică decât niciodată".

Aceste cuvinte au fost atât de neaşteptate încât au lăsat cu gura căscată presa internaţională, nepregătită. "Pentru a reuşi testul, a continuat cancelarul german, trebuie să înfruntăm direct provocările reale, să tragem consecinţele juridice care se impun şi să unim mai strâns decât oricând politicile noastre economice şi financiare. Trebuie de asemenea să luăm măsuri în afara sferei economice, de exemplu creând o armată europeană. În sfârşit, trebuie să rămânem fideli principiilor şi valorilor noastre : democraţia, protecţia drepturilor omului şi o creştere durabilă".

În ciuda tensiunilor, se pune în miscare o guvernanţă economică

În lumina cuvintelor lui Merkel, analiza profesorului american Charles Kupchan, care anunţă sfârşitul integrării europene, demonstrează cât de greu este de a înţelege complexul peisaj european, şi nu numai în SUA. Poate părea scandaloasă o prevestire de moarte a Europei, venită din SUA, ea-însăşi prizonieră a unei crize economică atât de adânci încât îi desfigurează identitatea şi viitorul, dar prin natura sa, Europa suferă de o indeterminare majoră, şi rămâne încă de la crearea sa asemeni unei nave fără o destinaţie precisă.

Criza a marcat o schimbare de conducere, de la instituţiile comunitare de la Bruxelles spre Berlin. Pentru a înţelege cât de decisivă a fost influenţa germană pe acest subiect trebuie să începem cu comunicatul Consiliului European din 11 februarie 2010. Criza grecească este în toi şi se înmulţesc apelurile pentru ca ţările mai puternice economic să dea dovadă de solidaritate faţă de ţara în dificultate. Dar cuvântul "solidaritate" nu apare în comunicat. Noul ales preşedinte al Consiliului, Herman Van Rompuy, consimte la poziţia Berlinului, care subliniază responsabilitatea Greciei şi recunoaşte implicarea tuturor ţărilor din cauza interesului lor faţă de starea de sănătate a monedei euro. Această zi a schimbat retorica europeană : interesul naţional în loc de solidaritate comunitară.

Între Consiliul din februarie şi următorul Consiliu, la sfârşitul lui martie, Merkel asumă iniţiativa europeană, împingându-l deoparte pe preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, şi pe Van Rompuy. Deciziile Consiliului european se iau între Paris şi Berlin, cu crucialul rol intermediar al preşedintelui Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet. Confruntarea dură între cele două capitale, cu toate acestea, deschide calea unei logici de cooperare mai strânse şi de guvernare economică a monedei euro.

Toate ţările europene se apropie de modelul german

Până în aprilie, lentoarea punerii în aplicare a deciziilor europene, denunţată în mod repetat de Trichet, a lăsat terenul deschis atacurilor pieţelor, convinse că angajamentul politic al Berlinului faţă de Europa este din ce în ce mai slab, şi că solidaritatea este cu siguranţă pe cale să se sfâşie. Dar va fi o eroare de apreciere. Deciziile din mai au creat o structură de ajutor comunitar [mecanism de stabilizare] care avea să frâneze criza grecească. Euro se va dovedi a fi "piatra de temelie a construcţiei europene", a declarat Angela Merkel. "Abandonul ei ar aduce prejudicii incalculabile".

Desigur, euro îi aduce Germaniei avantaje incalculabile. Toate ţările europene s-au apropiat de modelul de politică economică al Germaniei : o mai mare disciplină fiscală, reforme structurale pentru a controla lacunele în competitivitate, crearea unui mecanism de rezolvare a crizelor şi consolidarea coordonării economice. Acestea sunt punctele de pe ordinea de zi a grupului de lucru "Task Force", sub guvernanţa economică dirijată de Van Rompuy, care îşi va prezenta rezultatele în lunile următoare.

În iulie, Consiliul European a ajuns la un acord cu privire la serviciul diplomatic comun, şi a ales ca unele modalităţi de gestionare a crizelor economice să devină permanente. În plus, o nouă strategie pentru piaţa internă a fost dezvoltată de Mario Monti şi noi proiecte se vor concentra asupra bugetului comun. În cele din urmă, criza şi impactul acesteia asupra ţărilor europene au arătat o nouă înfăţişare a globalizării. Statele au înţeles virtuţile şi datoriile zonei euro şi îşi redefinesc acum interesele comune. Vom avea probabil nevoie de noi tratate, aşa cum a sugerat Angela Merkel, şi de noi perspective pentru politică. Criza nu a marcat, cum afirmă Kupchan, sfârşitul timpului Europei, ci dimpotrivă, probabil a întors clepsidra.