În ianuarie anul viitor, la şapte ani după intrarea României şi Bulgariei în Uniunea Europeană, vor fi ridicate restricţiile în materie de imigraţie privind aceste două ţări. În Marea Britanie se fac deja comparaţii cu "valul" de imigraţie din 2004, atunci când Polonia şi celelalte ţări aşa-numite A8 [Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Slovenia, intrate în UE în 2004] au obţinut dreptul de circulaţie şi de muncă pe întreg teritoriul UE. [Între 2008 şi 2011 Marea Britanie a adoptat măsuri de limitare a numărului de imigranţi din aceste ţări care puteau lucra pe teritoriul său.]

Cu toate acestea, o analiză a principalilor factori de "atracţie" ai imigraţiei – printre care disponibilitatea locurilor de muncă, diferenţa de venit naţional brut pe cap de locuitor (VNB) şi diversitatea oportunităţilor pe teritoriul UE – sugerează că fluxul de imigraţie din România şi Bulgaria va fi mult mai redus decât cel din 2004, şi de asemenea mult mai dispersat între statele membre ale UE.

Un studiu recent al Observatorului Migraţiei din cadrul Universităţii Oxford a revelat impactul pe termen lung al imigraţiei din ţările A8 asupra Marii Britanii, plasând efectul "valului" într-un context mai larg.

Începe numărătoarea inversă

În 2004 se estima că vor imigra în Marea Britanie cam 15 000 de persoane pe an din noile state membre UE, în timp ce media anuală a afluxului de cetăţeni UE a crescut la aproximativ 170 000 pe perioada 2004-2010, în comparaţie cu cei 67 000 din cei şase ani dinainte.

Imigranţii A8 au reprezentat aproximativ 50% din afluxul de cetăţeni UE, ceea ce înseamnă că est-europenii au reprezentat doar o treime din totalul fluxului de migranţi către Marea Britanie. Cu toate acestea, incapacitatea de a anticipa impactul ridicării acelor restricţii a lăsat urme adânci în peisajul politic al Marii Britanii.

Partidul pentru independenţa Marii Britanii (UKIP) afişează acum pe site-ul său web o numărătoare inversă până în momentul când, aşa cum a avertizat şi The Telegraph, "douăzeci şi nouă de milioane de bulgari şi români vor avea dreptul să trăiască şi să lucreze fără restricţii în Marea Britanie"

Un studiu al think-tankului Open Society din Sofia sugerează că de fapt afluxul de imigranţi bulgari ar fi "cu mult mai puţin semnificativ în termeni de volum şi deci mult mai puţin susceptibil să cauzeze perturbări ale pieţei forţei de muncă" decât aderarea ţărilor A8.

Un factor cheie aflat la baza imigraţiei economice este diferenţa între nivelele ratelor şomajului. În 2004, rata şomajului în Polonia era de 18,9%, faţă de 4,6% în Marea Britanie. Astăzi, deşi Bulgaria este o ţară săracă, rata ei a şomajului a scăzut la 12,4%, faţă de 7,8% în Marea Britanie. Având în vedere tendinţa de creştere a şomajului în Marea Britanie, atractivitatea ţării pe post de destinaţie a migraţiei economice este îndoielnică. Ceea ce este şi mai adevărat pentru România, unde rata şomajului este chiar mai mică decât în Marea Britanie, la 6,7%.

Un discurs alarmist

Aşa cum a subliniat şi Ivan Krastev, preşedintele Centrului pentru Strategii Liberale din Sofia, în The Guardian, dacă diferenţa de rate ale şomajului ar fi singurul factor de atracţie, ar circula mai ales emigranţi din Spania şi Grecia. Având în vedere declinul populaţiei tinere din România, adică al grupului în general cel mai mobil, ansamblul emigranţilor potenţiali este de asemenea în scădere, şi se va răspândi în diverse direcţii, în funcţie de oportunităţi.

Diferenţa de nivel a veniturilor, măsurată prin raportul de VNB pe cap de locuitor, precum şi corolarul său, dorinţa de a se îndrepta întotdeauna către un nivel mai bun de viaţă, sugerează că Marea Britanie este o destinaţie de muncă râvnită, dar din ce în ce mai puţin faţă de 2004.

VNB-urile României şi Bulgariei reprezintă respectiv în jur de jumătate şi de o treime din cel al Marii Britanii, cu mult mai mult decât cel al Poloniei (o cincime) la vremea valului de imigraţie din 2004.

Iar înmulţirea pieţelor muncii din UE, deschise de ridicarea restricţiilor din Austria, Belgia, Germania, Irlanda, Luxemburg, Malta, Olanda şi Franţa, în acelaşi timp cu Marea Britanie, va duce la o înmulţire de facto a alegerilor pentru migranţii economici.

Trasarea tendinţelor-cheie ale migraţiei nu este o ştiinţă exactă, şi cu siguranţă vor exista creşteri ale afluxurilor migratorii. Dar intenţia de a prezice cifrele imigraţiei pentru moment pare să conducă inevitabil către un discurs alarmist demult răsuflat, despre invazia emigranţilor care prăduiesc locuri de muncă, locuinţe şi alocaţii sociale.

Acest gen de atitudine nu ajută deloc lumea politică să rezolve problemele endemice economice şi sociale care rezultă dintr-o piaţă comună, şi subminează şansele de a construi o relaţie pozitivă cu noua Europă de Est.