"Căutăm creativi şi artişti pentru revitalizare". De mai mulţi ani, este tendinţa dominantă în materie de dezvoltare urbană : utilizarea de factori de creaţie, precum arta, cultura, muzica sau designul pentru a promova o nouă imagine a oraşului, pentru a atrage artişti, tineri profesionişti şi antreprenori inovatori.

Mai multe oraşe au adoptat sau sunt pe cale de a adopta această abordare, începând cu Seattle, Barcelona sau Bilbao, dar şi Glasgow, Edinburgh, Denver, Lille sau Berlin.

Diferite strategii sunt desfăşurate de către municipalităţi, dar includ adeseori un amestec de intervenţii şi iniţiative care merg de la infrastructuri până la programare culturală şi educaţie, trecând prin mari muzee simbolice sau mici evenimente de stradă, festivaluri, concerte. În încercarea de a simplifica, au apărut două strategii : pe de o parte, există oraşele care au tendinţa să investească în special în infrastructură, în uriaşe proiecte arhitecturale de regenerare urbană şi în evenimente majore, cum a fost cazul la Barcelona şi Bilbao. Cea din urmă, cu muzeul Guggenheim, care atrage aproape un milion de vizitatori pe an, a reuşit să se transforme dintr-un oraş industrial în declin într-o destinaţie privilegiată a turismului cultural internaţional.

Mega-proiecte sau micro-politici?

Pe de altă parte, există oraşe care adoptă micro-politici, şi care depun mai multe eforturi asupra dezvoltării sociale şi culturale, adesea cu o combinaţie de stimulente fiscale pentru artişti şi programe educaţionale care se adresează copiilor şi populaţiei în general. Este de exemplu cazul în Lille, care, de la sfârşitul anilor 1970, a început să se transforme din vechi oraş industrial în centru cultural vibrant şi dinamic prin intermediul unor programe care implică şcolile şi universităţile, dar şi prin programe culturale care implică zeci de asociaţii, voluntari, magazine şi întreprinderi. Fără a uita un sistem generos de subvenţii care finanţează în fiecare an proiecte artistice, evenimente şi manifestări culturale. Astăzi, Lille cheltuieşte 15% din bugetul său pentru promovarea şi producţia de cultură, fiind din acest punct de vedere unul dintre cele mai vii oraşe din Europa.

Cazul recent cel mai emblematic este probabil cel al Berlinului. Un oraş acum în vogă, dar care de ani de zile a stabilit un sistem de stimulente fiscale şi subvenţii pentru artişti şi pentru toate asociaţiile care lucrează în sectorul cultural. Aceste ajutoare financiare, la care se adaugă o politică socială solidă şi o mare disponibilitate de spaţii la costuri reduse, atrag deci creativi din lumea întreagă în căutarea de ateliere fără griji despre din ce trăiesc, cum ar fi la Londra sau New York. Iar Berlinul şi-a construit încetul cu încetul o reputaţie internaţională de oraş la modă.

Cultura nu este un bun de consum

Dar, la fel ca celelalte politici, arta şi creativitatea în calitate de reţetă pentru dezvoltare necesită atenţie, constanţă şi echilibru între specificităţile locale şi componenta socială. Şi dacă toată lumea vorbeşte despre Bilbao, nimeni nu vorbeşte de încercările de a imita oraşul basc care au eşuat. Cum nimeni nu vorbeşte despre faptul că reabilitarea Barcelonei a respins spre suburbii mulţi dintre locuitorii cei mai săraci din centrul oraşului, provocând uneori conflicte sociale.

Abordarea corectă nu consistă doar într-o operă, un muzeu sau un festival, ci în spiritul care le animă, în felul de a vedea şi a interpreta cultura, arta şi creativitatea, nu ca obiecte care se pun în vitrină pentru a le vinde şi a face profituri, ci ca o lume de oameni, de idei, de producţie şi inovare. O comunitate care produce idei, care dezbate şi crează dezbateri, care confruntă şi interpretează problemele timpului nostru, care generează activitate, curiozitate şi care este, de asemenea, stimulantă şi pentru non-artişti, pentru profesionişti, antreprenori, studenţi, oameni. Pentru aceasta, trebuie ca mentalitatea să fie deschisă, să tolereze de asemenea o măsură de confuzie, haos şi chiar de ineficienţă.

Aceasta este mentalitatea oraşelor care reuşesc să utilizeze cu succes cultura ca o pârghie pentru dezvoltarea lor economică şi socială. Poate asta lipseşte Italiei. O ţară care are oraşe minunate şi resurse imense, dar care continuă să interpreteze cultura ca un bun de consum şi o atracţie turistică.