In dezbaterea care este în toi asupra situaţiei romilor, Franţa a făcut multe erori. A fost mai întâi refrenul auzit, vara aceasta, pe cele mai înalte culmi ale Statului. El ne-a lăsat să credem că se asimila imigraţie şi criminalitate. El ne-a dat impresia că se pune pe seama ansamblului comunităţii, romi sau popor călător, responsabilitatea faptelor mişeleşti comise doar de câţiva. Chiar dacă numim aceasta drept practică a amalgamului sau tehnică a ţapului ispăşitor, rezultatul este acelaşi: condamnabil, innacceptabil. Fără îndoială, putem să ne interogăm şi asupra legalităţii din punct de vedere european a măsurilor de expulzare decise împotriva a mai multor sute de romi instalaţi în Franţa.

Din toate acestea, un singur rezultat direct, imaginea Franţei în lume a ieşit zdrenţuită. Iar felul în care acest dosar a fost dirijat, chiar exploatat în scopuri electorale, apasă asupra acestei toamne europene a lui Nicolas Sarkozy. Intr-o rezoluţie argumentată solid, dar fără a fi constrânzătoare, Parlamentul European a stigmatizat joi, 9 septembrie, atitudinea Parisului în afacerea romilor. Eric Besson, ministrul Imigraţiei, integrării şi al identităţii naţionale, a crezut că trebuie să reacţioneze denunţând "dictatul" aleşilor europeni. Un asemenea dispreţ pentru una din marile instituţii europene nu va ameliora în nici un caz reputaţia Franţei. Este cu atât mai prost venită cu cât preşedintele – cu câteva idei bune şi solide – încearcă să sudeze Vechiul Continent înainte de a prelua, în octombrie, preşedinţia G20.

Insă actul de acuzare ia sfârşit aici. Căci Franţa nu este vinovată de tot, departe de o asemenea situaţie, în afacerea romilor. Nu este singura care a procedat la expulzări. Alte ţări, ca Germania, Suedia, Italia, au procedat identic, de exemplu. De ce? Pentru că Uniunea se confruntă cu o problemă pe care dacă o ignori nu câştigi nimic şi care nu va dispare de la sine. Integrând România şi Bulgaria în 2007, Uniunea nu putea să se facă, naiv, că nu vede nimic: ştia că va moşteni situaţia celor câteva milioane de romi din aceste două ţări. Situaţie execrabilă căci, într-un caz sau în altul, romii sunt trataţi ca paria, cetăţeni de categoria a doua, victime uneori ale rasismului şi ale violenţelor. Astăzi cetăţeni europeni, nenumăraţi romi şi-au căutat salvarea în statele ceva mai bogate ale Uniunii.

Am văzut reapariţia taberelor mizerabile pe aici pe colo la intrarea marilor oraşe din Italia şi Franţa. In cabane improvizate s-au înghesuit familii în căutarea unei improbabile integrări. Refuzul de a vedea această realitate s-ar dovedi mai degrabă o atitudine de insuportabilă uşurătate radical-şic. Şi nu ar ameliora în nici un fel destinul romilor. Aşa cum spune secretarul francez de Stat pentru Afaceri europene, Pierre Lellouche, Uniunea Europeană trebuie să pună în aplicare "un plan de urgenţă" pentru romi. Cu o prioritate absolută: a-i ajuta mai întâi în ţara de origine. Ca şi de a obliga Bucureşti şi Sofia să-şi asume responsabilităţile.