Spania: Politicieni la ora adevărului... şi a plăţii

Premierul spaniol Mariano Rajoy
Premierul spaniol Mariano Rajoy
4 februarie 2013 – El País (Madrid)

Suspectat de a fi primit bani din trezoreria subterană a Partidului Popular, primul ministru se apără din răsputeri. Dar pentru El País, care a publicat notele scrise ale fostului trezorier al partidului, viitorul său este secundar. Miza este de fapt restructurarea întregului sistem politic spaniol.

Primul ministru s-a prezentat [în 2 februarie] în faţa liderilor partidului său pentru a nega categoric acuzaţiile cum că ar fi umblat cu bani din trezoreria subterană şi pentru a-şi susţine onestitatea. Suntem convinşi de sinceritatea lui şi suntem siguri că acest sentiment este împărtăşit de mulţi cetăţeni, indiferent că aceştia au votat pentru el la alegeri sau nu.

Dar nu aceasta este problema care preocupă opinia publică spaniolă. Averea acumulată de fostul trezorier al Partidului Popular [PP, conservator] în afara razei de acţiune a fiscului spaniol, legăturile lui Luis Bárcenas cu afacerea Gürtel, în cadrul căreia mai mulţi aleşi ai PP au fost acuzaţi de corupţie [în jurul unor licitaţii], precum şi dezvăluiri ale unor persoane din cercurile apropiate ale PP potrivit cărora ar fi existat timp de mai mulţi ani plăţi pe sub mână, acestea sunt subiecte care-i îngrijorează pe spanioli.

Ştim că María Dolores de Cospedal [secretarul general al PP] şi Mariano Rajoy el-însuşi sunt cei care au decis să pună capăt sistemului de plăţi şi contabilităţii încredinţate trezorierului Bárcenas, conform unor practici aproape istorice ale partidului. În aceste condiţii, este aproape imposibil de înţeles de ce partidul se apără astăzi cu atâta dârzenie, având în vedere că cei doi principali lideri ai săi sunt cei care au decis să termine cu bănuielile de nereguli scoase la suprafaţă de către dezvăluirea reţelelor de corupţie precum Gürtel.

Conturi în Elveţia, fraude fiscale

Promisiunile de transparenţă făcute de şeful guvernului, inclusiv publicarea declaraţiilor sale de venituri şi patrimoniu, sunt desigur lăudabile. Dar este greu să concepem că această transparenţă a fost regula în sânul partidului său după atâtea episoade, începute de fapt cu malversaţiile primului trezorier, Rosendo Naseiro. Ajunge să ne rememorăm condamnarea fostului preşedinte al Balearelor [şeful guvernului regiunii autonome a Insulelor Baleare] şi fost ministru al guvernului José Maria Aznar, Jaume Matas, inculparea lui [Francisco] Correa, [principalul acuzat în scandalul Gürtel] şi anchetarea primarilor şi consilierilor municipali ai PP pentru corupţie şi fraudă.

De altfel, argumentaţia privind transparenţa contabilităţii are un defect fundamental: umbra permanentă a lui Luis Bárcenas, care a împărtăşit timp de douăzeci de ani secretele financiare ale sediul central al partidului. Este poate adevărat că cele 22 de milioane acumulate de fostul trezorier într-un cont bancar în Elveţia nu erau cunoscute de PP. Dar este incontestabil că trezorierul a ajuns multimilionar şi defraudator fiscal, acum amnistiat în urma faptului că a gestionat conturile partidului atâţia ani.

Justiţia trebuie să determine originea averii lui Bárcenas şi să verifice veracitatea conturilor pe care le-a ţinut. Dar la rândul lor, liderii PP trebuie să explice alegătorilor lor, şi opiniei publice în ansamblu, cum au putut, timp de decenii, să-şi acorde încrederea unui delincvent fiscal, şi să continue să facă acest lucru şi după expulzarea sa, într-o atmosferă de suspiciuni grave de corupţie. Se ştie: este greu, dintr-un punct de vedere politic, să se ia distanţe faţă de un lider care s-a îmbogăţit în biroul de lângă.

Necesitatea unor responsabili fără pată

Şeful guvernului spaniol greşeşte amarnic dacă crede că cetăţenii vor înghiţi ideea că dezvăluirile din ultimele săptămâni nu sunt decât un complot urzit împotriva partidului său, sau împotriva lui. Justiţia îşi va da verdictul asupra purtării lui din trecut. Dar politica trebuie să privească spre prezent şi spre viitor, şi aici este în joc însăşi democraţia. Şi nu un substitut pentru democraţie, în care instituţiile sunt înfrânate de puteri neoficiale şi de forţe oculte, ci o ţară europeană care trebuie să aibă responsabili fără pată, indiferent dacă sunt la putere sau în opoziţie.

Este normal, având în vedere afacerile dezvăluite (printre care cea privind ministrul Sănătăţii [Ana Mato], acuzată oficial de către poliţie de a fi primit cadouri din partea unei reţele criminale, nu este cea mai de prejos), ca cetăţenii să-şi manifesteze indignarea, cu atât mai puternică în contextul unei crize financiare cauzată în principal de balonul imobiliar care a alimentat corupţia politică. Iată de ce un plan de regenerare democratică este acum indispensabil: un plan care trece prin restructurarea juridică şi morală a instituţiilor noastre, şi care nu va putea fi pus în aplicare de niciuna dintre forţele politice actuale, în mare majoritate suspecte.

Clasa politică, deja discreditată în ochii opiniei publice – potrivit oricărui studiu – trebuie să-şi dea seama de acest lucru, şi cu atât mai mul cei care sunt la putere. Ignorarea criticilor, negarea realităţii, refuzul de a acorda atenţie protestelor juste ale străzii, toate acestea nu pot duce decât la frustrare şi melancolie.

Factual or translation error? Tell us.