Totul a început în Irlanda şi Marea Britanie: în burgeri care ar fi trebuit să conţină carne de vită a fost descoperită carne de cal, exact în ţara în care caii sunt iubiţi cel mai mult. Treptat, scandalul a devenit unul privind alimentaţia la nivel european. Pentru că, deşi carnea de cal a fost descoperită în produse alimentare din magazine situate în Irlanda şi Marea Britanie, originea ei ar putea fi în abatoare din alte părţi ale Europei.

La fel ca în cazul bacteriei E. coli, în anul 2011, şi acest scandal a condus la o frenezie de acuzaţii reciproce. Industria europeană a cărnii generează o cifră de afaceri de miliarde de euro anual, astfel că nicio ţară nu vrea să îi fie atribuită vina. Irlanda a sugerat că vina aparţine Poloniei, care a respins acuzaţiile. Suedia a încercat să dea vina pe Franţa. Franţa suspectează Republica Cipru, România şi Olanda că ar fi ţările unde pachetele de carne au fost etichetate greşit. Carnea a ajuns în fabrici de procesare irlandeze şi britanice şi a fost livrată unor companii precum Findus, care comercializează semipreparate congelate, în Marea Britanie, Irlanda, Suedia, Norvegia, Finlanda şi Franţa.

Caii nu sunt marcaţi

“Această problemă cuprinde întreaga Europă”, avertiza vinerea trecută Alan Reilly, un oficial din cadrul Autorităţii serviciilor de alimentaţie irlandeze. Ministrul britanic al Agriculturii, Owen Paterson, vorbea ieri de o “conspiraţie infracţională internaţională”.

Nu există nimic nesănătos în mod automat la carnea de cal. Cu toate acestea, motivul nemulţumirii în ţările iubitoare de cai nu este doar cel evidenţiat de Alan Reilly, luna trecută, cum că “nu este în cultura noastră să mâncăm carne de cal”.

Faptul că originea cărnii nu poate fi stabilită cu exactitate la un fermier sau un abator reprezintă o problemă gravă. Mai rău, nimeni nu ştie cum a ajuns carnea în produse semipreparate sau de cât timp durează această practică.

Acestea sunt întrebări la care încearcă să răspundă acum guvernele, poliţia şi autorităţile din domeniile alimentaţiei publice din diverse ţări europene. Sunt probleme importante, în condiţiile în care carnea de cal poate conţine fenilbutazonă, un medicament utilizat pentru tratarea ligamentelor şi enterocolitei la cai. Fenilbutazona nu poate fi administrată animalelor destinate consumului uman, pentru că, în cazuri rare, poate provoca anemie şi leucemie. Pe fondul crizei economice, din ce în ce mai mulţi cai sunt sacrificaţi şi există suspiciuni că aceste activităţi nu au loc în abatoarele care funcţionează legal. În plus, caii nici măcar nu sunt marcaţi, cum se întâmplă în cazul vitelor şi oilor. De aceea nu este clar întotdeauna dacă respectivii cai sunt destinaţi consumului uman.

Preţurile la alimente au crescut cu 26% în Marea Britanie

“Dacă Findus şi Tesco nu pot avea o linie sigură de aprovizionare, atunci avem o problemă majoră în acest sector al comerţului”, declara Alan Reilly vineri. Potrivit autorităţilor de alimentaţie publică britanice şi irlandeze, responsabilitatea verificării cărnii revine supermarketurilor şi producătorilor. Rezultatele testelor suplimentare efectuate pe o serie de produse semipreparate sunt aşteptate vineri. Ministrul britanic al Agriculturii, Owen Paterson, a afirmat că se aşteaptă la ‘noi veşti proaste’”*.

“Dar adevărata problemă este: de ce era carnea de cal prezentă în burgeri de vită?”, întreabă Elizabeth Dowler, profesor de Politici sociale şi alimentaţie la Universitatea din Warwick. Răspunzând la propria întrebare, ea remarcă: “Pentru că preţul trebuia ţinut cât mai mic”. Burgerii respectivi au preţul de 13 pence bucata (15 eurocenţi) la Tesco, iar produsele lasagna congelate comercializate de supermarketurile Iceland şi Findus costă de obicei 1,60 lire sterline (1,86 euro) porţia de 453 de grame.

Preţurile la alimente în Marea Britanie au crescut cu 26% în ultimii cinci ani. Deşi preţurile din Irlanda nu au crescut atât de rapid, criza a generat scăderea semnificativă a puterii de cumpărare.

“Problema are legătură cu sărăcia”

A crescut şi preţul cărnii de vită. Marţi dimineaţă, un kilogram de carne de vită costa cel puţin 7,70 lire sterline (9 euro) în Piaţa Smithfield din Londra. În februarie 2007, preţul era de 5,60 lire kilogramul. “Pentru a face carnea mai ieftină, se adaugă suplimente, dar nu este vorba de proteine benefice”, explică profesorul Elizabeth Dowler. Iar carnea de cal este cu 20% mai ieftină decât cea de vită. Elizabeth Dowler are dubii serioase în legătură cu “calitatea cărnii” comercializate.

“Această situaţie are un impact puternic asupra persoanelor cu venituri mici şi mulţi copii. Oamenii aflaţi în această situaţie nu au bani pentru a cumpăra burgeri de o calitate superioară sau pentru a merge la măcelărie şi a cere o bucată anume de carne. Ei depind de ofertele promoţionale. Problema este legată de sărăcie”, argumentează ea.

Elizabeth Dowler este de părere că clienţii ştiu foarte bine ce cumpără. “Toate studiile mele în cazul familiilor cu venituri mici relevă că oamenii erau conştienţi de faptul că ‘ieftin’ nu înseamnă în niciun caz ceva de calitate, iar acest lucru încă dinaintea crizei. Dar, de cele mai multe ori, nu au încotro”.

Însă Elizabeth Dowler are dubii că clienţii îşi dau seama cum sunt produse alimentele. “Este prea uşor să recurg la anecdota în care copiii cred că laptele este produs de cutii în loc de vaci. Dar chiar ştiţi cum funcţionează industria laptelui?”, întreabă ea.