Numite NTA, NTMA, TAD, TED sau TAFTA în forma lor abreviată, ele trebuiau să întărească legăturile economice între Statele Unite şi Europa; iniţiative de care nu mai auzisem vorbindu-se, dar ale căror promotori revin astăzi la ele.

Lobbyiştii industriilor implantate de cele două părţi ale Atlanticului nu mai pot de bucurie. Economia este favorabilă, clasa politică la fel și, pe hârtie, liberul schimb este un lucru bun. Există însă loc pentru a primi vestea cu un profund scepticism.

1. Un prost exemplu pentru restul lumii

Dacă taxele vamale joacă încă un rol în comerţul transatlantic, se întâmplă doar, în realitate, din cauza volumului considerabil de mărfuri schimbate. În 2010, companiile chimice europene au vărsat aproape 700 de milioane de euro fiscului american pentru exporturile cu destinaţia Statele Unite – în timp ce taxele vamale nu se ridică în medie decât la 2,25%.

Dacă va uşura totuşi problemele companiilor, suprimarea taxelor vamale nu va avea efect macroeconomic asupra creşterii. Pentru asta, ar trebui să îndeplinim progrese majore nu doar în problema taxelor vamale, dar şi în legătură cu obstacolele comerciale, care sunt considerabile.

Or, tocmai în acest domeniu marja de manevră este limitată – pentru că grupuri de interese puternice, precum lobbyul agroalimentar, ştiu să se apere, şi pentru că opinia publică ar accepta greu.

Astfel, legislaţia americană împiedică armonizarea mai clară a pieţei medicamentelor; europenii refuză să importe carne conţinând hormoni sau porumb modificat genetic provenind din Statele Unite; pe de altă parte, americanii se tem de bacteriile pe care le-ar putea conţine vita de import sau brânzeturile franţuzeşti fabricate prin procedee naturale.

Negocierile asupra unei liberalizări crescute a schimburilor multilaterale care, din 2001, progresează de bine de rău sub numele de “Ciclul de la Doha”, au arătat amploarea divergenţei de păreri.

Dacă vreodată ar vedea lumina zilei, acordul de liber-schimb transatlantic ar fi clar lacunar – şi asta pune o problemă. Deoarece în caz de acord instabil între Uniunea Europeană şi Statele Unite, cele două blocuri comerciale mai puternice de pe glob ar arăta “un exemplu prost celorlalte zone de liber-schimb”, avertizează Rolf Langhammer, de la Institutul pentru economie mondială din Kiel, Germania.

2. Celelalte ţări vor fi dezavantajate

Dacă Europa şi Statele Unite se pun de acord asupra unei liberalizări a schimburilor lor comerciale, toate celelalte ţări vor fi în mod automat discriminate. Riscul major este de a vedea nu apariţia de noi fluxuri comerciale, dar o simplă deplasare a fluxurilor existente. De altfel, restul lumii ar vedea într-un acord transatlantic “o formă de excluziune, ba chiar de şantaj în detrimentul altor ţări”, denunţă Rolf Langhammer.

Este motivul pentru care ministerul Economiei, la Berlin, subliniază că europenii vor veghea ca acest acord să rămână deschis aderării altor ţări.

Este totuşi puţin probabil ca un acord apărut în durere să fie revizuit pentru a primi noi membri – trebuie acceptat sau refuzat.

3. Lovitura de graţie pentru “Doha”

Ciclul de la Doha s-a împotmolit şi nu se ştie dacă va putea să fie reluat. Alianţa între Uniunea Europeană şi Statele Unite ar putea în sfârşit să dea semnalul de plecare a erei acordurilor comerciale bilaterale. Fiecare nou acord încheiat nu va face comerţul mondial mai liber, ci doar mai complex.

Profesorul de origine indiană la Universitatea Columbia din New York, Jagdish Bhagwati este unul dintre cei mai mari specialişti mondiali în schimburi comerciale. Pentru el, riscul este de asemenea ca Europa să-şi piardă rolul de forţă motorie a unei ulterioare liberalizări a schimburilor multilaterale: după semnarea unui tratat de liberalizare transatlantică, “europenii ar trebui să-şi redubleze vigilenţa faţă de interesele americane şi lobbyurile lor”.

4. Un proiect axat pe parteneri comerciali nepotriviţi

În ultimii ani, comerţul transatlantic a afişat o creştere spectaculoasă, împingând federaţiile industriale de cele două părţi ale Atlanticului să facă presiune pentru a face să avanseze dosarul. Totuşi, în altă parte, în America Latină şi în Asia o să bată inima comerţului mondial în viitor.

Rolf Langhammer se teme chiar că o alianţă transatlantică ar fi dăunătoare Europei până la urmă, făcând rău relaţiilor comerciale cu ţările emergente.

O părere împărtăşită de Jagdish Bhagwati. Considerat din punct de vedere european, proiectul nu este, spune el, “o idee bună”. Europa ar fi mai flexibilă în mod clar în privinţa problemelor comerciale decât Statele Unite, şi datorită iniţiativei TSA – Totul în afară de arme, care permite statelor cele mai sărace să beneficieze de exporturi fără taxe vamale spre Europa – cu excepţia armelor – europenii s-ar bucura de o mai mare bunăvoinţă.

“Uniunea Europeană ar trebui deci să îngroape acest proiect care o slăbeşte. Iar ţărilor în dezvoltare oricum le este mai bine fără el”.