Alegeți o limbă
Într-un interviuacordat ziarului Le Figaro, Silvio Berlusconi a luat oficial apărarea lui Nicolas Sarkozy privind expulzarea romilor, subiectul care desparte guvernul francez şi Uniunea Europeană. Şeful guvernului italian a criticat ameninţarea comisarului pentru justiţie împotriva Parisului, explicând că "doamna Reding ar fi făcut mai bine să discute subiectul în particular cu liderii francezi înainte de a se exprima public, aşa cum a făcut".
Invitaţia sa pentru privatizarea politicii europene, reînnoită acum prin cererea ca litigiile dintre state şi Uniune să se rezolve în spatele uşilor închise ale ministerelor, arată o viziune clară a Europei, a influenţei sale asupra statelor care o compun, al dreptului supranaţional pe care îl exercită. Ceea ce este negat, în fond, este supremaţia acestui drept - cu directivele sale, Carta Drepturilor Fundamentale încorporată în Tratatul de la Lisabona - asupra comportamentelor şi legilor statelor-naţiuni. Este "nòmos"-ul european, dreptul european, cel care strâmtorează atât de mult guvernele ţărilor care compun Uniunea, şi care este în mod constant atacat, uzat, de-legitimat, creând astfel conflicte grave între legalitatea formală şi legalitatea de fond.
Suveranităţile naţionale distrug dreptul european
Toate acestea sunt erodate în numele suveranităţilor naţionale, care cu siguranţă nu vor dispărea, dar care în unele domenii sunt conduse de o putere superioară, cea a Comunităţii. Nòmos-ul european nu este oficial respins (nu ar fi posibil), dar s-ar dori să fie deghizat, ocultat, cum Tartuffe al lui Molière imploră, pentru a-şi ascunde propria concupiscenţă : "Acoperă acel sân pe care nu-l pot privi. De astfel de obiecte sufletele-s rănite, şi dau naştere la gânduri vinovate" [traducere liberă].
Tăcerea conspirativă, negocierile secrete dintre Bruxelles şi statele membre, refuzul unui spaţiu unde să fie discutate public tragedii ca cea a romilor, popor acum comunitar în toate sensurile termenului: ca în Franţa lui Molière şi a lui Ludovic al XIV-lea, există acum în Europa o "cabală a cucernicilor" naţionalişti, pentru care dreptul european este admisibil, dar trebuie ascuns, precum frumosul sân al servantei Dorina. Cucernicii doresc a menţine cu orice preţ state absolut suverane, libere de a decide cum le place fără interferenţe de la Bruxelles. Aceiaşi cucernici se stropşesc, atunci când le convine, împotriva "deficitului democratic" al Europei şi birocraţiei sale neprietenoase. Această regie ipocrită este o specialitate franceză, de la război încoace, iar Sarkozy o perpetuează.
Frontul franco-italian a uitat sensul dreptului supranaţional
Dar frontul franco-italian în chestiunea romă dezvăluie ceva mai mult. Nici liderii francezi, nici cei italieni nu par să-şi reamintească, presupunând că au ştiut vreodată, raţiunea de a fi a acestei Europe prea sinceră şi comunicativă în vorbire şi avertismente. Au uitat evident că, după război, Comunitatea s-a născut întocmai în acest scop : pentru a crea un nou drept supranaţional, datorită căruia statele să nu-şi mai poată perpetua ticăloşiile în spatele zidurilor micilor lor patrii suverane.
Nu este surprinzător faptul că Viviane Reding, comisar democrat-creştin, a denunţat în 14 septembrieprimejdia unei întoarceri în trecut, la persecutarea evreilor şi ţiganilor în timpul celui de-al doilea război mondial. Sunt cuvinte dure pe care le-a regretat şi pe care mulţi le-au considerat excesive, dar care rămân o amintire inevitabilă. Ele amintesc cum Uniunea a fost creată după 1945, şi de ce. Europa este promisiunea, făcută de fiecare sie-însuşi, că nu va mai fi posibil de a face unele lucruri, datorită punerii în comun a suveranităţilor naţionale care ieri încă erau absolute.
Romii au scindat Europa
În 16 septembrie la Bruxelles, Europa s-a scindat asupra chestiunii romilor. Unii vorbesc de "confruntări violente" între Barroso şi Sarkozy. Chiar şi în Germania, deşi nu este nevinovată (a expulzat numeroşi romi spre Kosovo), cancelarul Angela Merkel apără Comisia, şi dreptul acesteia de a impune legi şi valori superioare. Guvernul belgian face acelaşi lucru. Inocenţii sunt rari, dar singurul guvern care sprijină în mod explicit Elysée-ul este cel de la Roma. De asemenea, este singurul care îşi însuşeşte aceeaşi imagine ca Sarkozy când se adresează Comisiei : atunci când o invită pe luxemburgheza Viviane Reding să găzduiască romii în ţara ei,consideră Comisia ca fiind un ansamblu compus din reprezentanţi naţionali, şi nu reprezentanţi ai interesului comun european.
Este posibil ca linia de tăcere conspirativă să treacă într-un final. Preşedintele Comisiei Europene, Barroso, are o mândrie instituţională intermitentă, şi există guverne (Spania, Republica Cehă) foarte geloase privind suveranitatea lor. Faptul este că pactul tăcerii a fost rupt, în mod providenţial, că în ceea ce priveşte aspectele esenţiale dezbaterea este cu adevărat publică, că există pe subiectul rom, ca despre Austria pe vremea lui Haider, o Agora europeană. Executivul lui Barroso ar fi respectat regula politicii privatizate dacă Parlamentul european în 9 septembrie nu ar fi condamnat practicile de expulzare cu voce tare. Unul dintre marii noştri federalişti, Mario Albertini, spunea că adevărata Uniune se va naşte în ziua în care federalismul "va coborî la nivelul luptei politice de zi cu zi, pentru ca omul de pe stradă să ştie că, aşa cum există socialişti, creştin-democraţi şi liberali, există şi federalişti europeni". Este ceea ce se întâmplă de la începutul verii, datorită romilor şi a luptei politice pe care au suscitat-o în jurul raţiunii de a fi a Europei.
Văzut din Germania
Pierderea spiritului european
"Sarkozy, Merkel şi populiştii din Europa" au vântul în pupa, regretă Süddeutsche Zeitung, constatând "pierderea spiritului european şi întărirea populismului şi naţionalismului". Pentru cotidianul german, Sarkozy este unul "dintre oamenii politici din Europa care nu are curajul de a lua riscuri faţă de proprii alegători". "Super-Sarko" care a salvat tratatul de la Lisabona la începutul preşedenţiei sale şi a făcut UE să reacţioneze rapid la criza financiară, a devenit "copilul teribil care face concurenţă unui Silvio Berlusconi". Dar la rândul său, adaugă Süddeutsche Zeitung, Angela Merkel a arătat şi ea în timpul crizei greceşti că "nu este un Helmut Kohl". Merkel şi Sarkozy nu mai dau impulsuri Europei dar dau dovadă că vor "să susţină sentimentele naţionale". In Europa nu mai vedem "nici un conducător mergând cu curaj ceva mai departe de simplele interese naţionale", conchide cotidianul german.
