Ce s-a întâmplat cu proiectul nostru european?

Problema rromilor este revelatoare pentru criza existenţială a Uniunii Europene: ea arată în ce fel anumite State - cu Franţa şi Italia în frunte - dispreţuiesc marele proiect european şi valorile sale, consideră un editorialist român.

Publicat pe 21 septembrie 2010 la 11:14

Intr-un editorial publicat de cotidianul Adevărul, Ovidiu Nahoi consideră că "Uniunea Europeană, mai bine zis proiectul european, a plonjat într-o criză profundă". Evenimentul care a cauzat această criză "nu sunt ţiganii, nu despre ţigani este vorba", chiar dacă "ciocnirea la vârf Paris-Bruxelles" ar putea lăsa să se creadă acest lucru. Ci faptul că, acum că "ameninţarea sovietică a dispărut", "mulţi lideri europeni au început să judece proiectul comun nu ca pe unul al păcii şi al solidarităţii, ci în termeni de profit şi pierdere la nivel individual", sau chiar naţional. "Vor merge liderii dornici de popularitate la preţ de sold - Nicolas Sarkozy şi Silvio Berlusconi - până acolo încât să prăbuşească proiectul european, animaţi mai mult de interesul voturilor naţionale de mâine decât de viziunea unei Europe ca putere globală?", se întreabă Adevărul. "Pentru România ar fi o catastrofă istorică", căci în afara celui european, "nu avem alt proiect de modernizare".

Citeşte textul în integralitatea sa pe site-ul Adevărul.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect