De la Rege în jos, este dificil să găseşti personalităţi ale statului care să nu fie ameninţate cu un şantaj sau altul. Nu există partid politic cu greutate care să nu fie supus într-un mod sau altul acestor ameninţări.

Asociatul ginerului Regelui, Diego Torres, învârte de atâtea ori manivela şantajului împotriva partenerului său, Iñaki Urdangarin, încât a ajuns la soţia sa, infanta Cristina, tot mai puternic, şi atinge Casa Regală. În ultima sa apariţie, Torres a mers mai departe, speculând cu intervenţiile directe ale Regelui, ale unei prietene foarte apropiate a monarhului şi chiar ale principelui Felipe.

În Guvern lucrurile nu stau mai bine. Mariano Rajoy, cu dubla sa condiţie de preşedinte al PP şi al Guvernului, un oferă nicio explicaţie pentru faptul că Luís Bárcenas a lucrat pentru partid încă doi ani după ce a demisionat ca senator şi a fost imputat în “afacerea Gürtel” [afacere de corupţie implicând responsabili ai Partidului Popular şi oameni de afaceri care beneficiau de favoruri la licitaţiile publice]. Nimeni nu ştie, nici nu răspunde de ce aceste privilegii pentru cineva care a deturnat cel puţin 22 de milioane de euro în Elveţia şi a fost responsabil de finanţele PP timp de 20 de ani.

Indignarea se revarsă

De parcă ar fi un roman foileton, din secolul al XIX-lea, spaniolii merg în fiecare zi la chioşc sau se conectează pe Internet pentru a cunoaşte evoluţia relelor care au făcut din Spania o imensă cloacă de corupţie. Problema este subiect de conversaţie obligatorie în birouri, fabrici şi baruri. Și a pătruns atât de bine în rândul cetăţenilor încât indignarea se revarsă fără control.

În Catalonia, stabilitatea politică este ameninţată de descoperirea unor agenţii de detectivi care făceau investigaţii despre afacerile şi viaţa personală a oamenilor politici. Pare evident că şantajul era motivul acestor solicitări ale căror responsabili sunt căutaţi. Unii din politicienii mai implicaţi în procesul suveranist ar putea să ajungă imputaţi pentru corupţie în următoarele săptămâni.

Este dificil să găseşti o constelaţie care să pună în conjuncţie atâtea astre ale mizeriilor statului. Indignarea este în creştere, fierb reţelele sociale şi mişcările cetăţenilor indignaţi încep să aibă primele victorii asupra Parlamentului şi deciziilor partidelor majoritare.

Dacă se menţine conjuncţia, dacă infanta Cristina este chemată să declare în afacerile de corupţie ale ducelui de Palma şi dacă alţi conducători ai PP, inclusiv premierul, sunt citaţi la sediul judiciar, stabilitatea Guvernului poate deveni greu de susţinut.

Eutanasia recomandată

Între timp nu există reacţie faţă de şantajele succesive. Luis Bárcenas îşi manevrează agendele şi documentele cu eficienţă. Până acum, a reuşit, nici mai mult nici mai puţin, ca Mariano Rajoy, departe de a pune în practică acţiuni judiciare contra sa, nici măcar să nu-i pronunţe numele.

Să accepţi un şantaj presupune tot atâta slăbiciune sau chiar mai multă decât dacă s-ar cunoaşte conţinutul. Dacă cererile şantajistului nu pot fi asumate, mai recomandată e eutanasia pentru a nu prelungi suferinţa bolnavului.

Acestei panorame dezolante i se adaugă criza sistemică a CEOE – Confederaţia Spaniolă a Oamenilor de Afaceri. Fostul său preşedinte [Gerardo Díaz Ferrán] este la închisoare acuzat de grave delicte de corupţie. Succesorul său [Joan Rossell] se poartă ca un piroman punând sub semnul întrebării datele oficiale ale statului despre şomaj şi insultă sute de mii de funcţionari publici. Iar vicepreşedintele său [Arturo Fernández] va trebui să-şi dea demisia când va avansa procesul scanării plăţii la Securitatea Socială şi Fisc pentru sume în bani negri către angajaţii săi.

Și, apropo de boli, problemele de sănătate ale Regelui Spaniei, vârsta şi obligaţiile esenţiale din agenda sa se adaugă faptului că regalitatea nu este suficient de solidă pentru a evita ca succesiunea să fie complexă şi delicată.

Toate poverile sunt puse pe structura statului. Dacă fac implozie, va fi foarte dificil să se menţină în picioare stâlpii care o susţin. Dar riscul de destabilizare nu poate şi nici nu trebuie să împiedice cunoaşterea adevărului. De data aceasta cetăţenii nu sunt dispuşi să ierte nici să uite.