Principalul instrument european în lupta împotriva încălzirii globale riscă să nu mai funcţioneze. De luni de zile, valoarea certificatelor de emisii de dioxid de carbon se topeşte văzând cu ochii; poluarea atmosferei cu emisii de gaze cu efect de seră devine din ce în ce mai ieftină. Fiindcă sistemul de bursă de schimburi al drepturilor de emisii a obţinut rezultatul invers faţă de cel scontat: iniţial, un deficit artificial de drepturi de emisii de gaze poluante era presupus a provoca o creştere a preţurilor acestora. Dar astăzi, certificatele se găsesc din belşug. Dacă tendinţa se menţine, sistemul de schimb al drepturilor de emisii îşi va pierde încetul cu încetul utilitatea până când va deveni în întregime nesemnificativ.

La prima vedere, scăderea preţurilor se încadrează în logica dispozitivului. Principiul acestuia este într-adevăr impunerea unui plafon de emisii de dioxid de carbon, valabil pentru toate uzinele şi centralele electrice de pe teritoriul european. În caz de penurie de certificate, preţurile cresc, şi devine interesant să investeşti în instalaţii mai ecologice. În schimb, cei care refuză să-şi modernizeze instalaţiile trebuie să pună mâna la buzunar.

Să evităm ridiculizarea sistemului

Într-adevăr, o idee strălucită. Dar dacă economia şchioapătă, preţurile scad, fiindcă sunt mai puţine emisii. Declinul actual al preţurilor intervine într-un context de recesiune care afectează o mare parte a Europei şi de restructurare a aprovizionării cu energie. Cu cât se injectează mai multă energie electrică "verde" în reţea, cu atât mai mult scade cererea de certificate. Dar aceasta este doar o parte din explicaţia scăderii recente a preţurilor.

Adevărata problemă a sistemului european de comercializare a emisiilor este mai veche şi se trage mai ales din lobbyingul intensiv – şi fructuos – condus de industria europeană. Întrucât, de la bun început, întreprinderile au fost prea generos dotate cu drepturi de emisie. Dacă nu au suficiente, şi le pot procura peste hotare la preţuri avantajoase. Iar când au prea multe, le pot capitaliza pentru mai târziu.

Rezultat: chiar şi a treia "perioadă de comercializare" a dispozitivului, care a fost începută luna trecută şi va dura până în 2020, afişează, potrivit estimărilor, un surplus de aproape două miliarde de certificate. Suficient pentru a acoperi nevoile industriei germane timp de mai mult de patru ani. Preţul este de aproximativ cinci euro. În acest context, măsura luată marţi de comisia de "Mediu" a Parlamentului European seamănă a operaţiune de salvare. În mod excepţional, 900 de milioane de certificate trebuie să fie retrase de pe piaţă în următorii ani pentru a stabiliza preţurile. Acest tip de intervenţie târzie este cam inoportună într-un sistem guvernat de piaţă. Şi totuşi, în starea actuală a lucrurilor este singura modalitate de a evita ca sistemul de schimb de drepturi să devină inutil.

Germania rămâne pasivă

Această situaţie este mai ales consecinţa incapacităţii europenilor de a lua singura măsură coerentă care se impunea, şi anume înăsprirea obiectivelor de luptă împotriva încălzirii globale. În urmă cu patru ani, ţările membre ale UE prevăzuseră să-şi reducă cu 20% emisiile de gaze cu efect de seră, înainte de 2020, folosindu-se drept bază de calcul de nivelul emisiilor din 1990. Iar acest obiectiv este aproape îndeplinit. Depăşirea acestuia ar fi urmarea logică – şi deja din 2013, nu din 2019. O creştere a acestui obiectiv la 30% ar fi oportună. Măcar pentru a trimite un mesaj celorlalte puteri industriale.

Dar iată că Germania a ajuns un elev codaş în această materie. Odinioară precursor al luptei împotriva încălzirii globale, guvernul german ar putea lucra în favoarea reformelor din Bruxelles. Şi totuşi nu face nimic.

Ceea ce înseamnă să dai dovadă de viziune pe termen scurt, în mai multe privinţe. Pentru început, din cauza scăderii preţului CO2-ului, centralele cu gaze pierd teren faţă de centralele pe cărbune dar sunt totuşi mai dăunătoare pentru climă – într-un moment în care există o nevoie urgentă de aceste centrale şi de flexibilitatea lor de funcţionare, pentru a compensa fluctuaţiile producţiei sectorului eolian şi solar. De altfel, bugetul Fondului pentru climat, menit a permite guvernului german să sprijine tranziţia energetică, a fost redus – doar în anul 2013 ar putea pierde 1.4 miliarde de euro, fie produsul vânzării la licitaţie a certificatelor. Probleme care sunt uşor de rezolvat.

Dar Berlin observă cu pasivitate declinul sistemului european de comercializare a drepturilor de emisii – singurul instrument mondial de luptă împotriva încălzirii globale care să fie apropiat de piaţă. Şi singurul care poate fi "mondializabil": celelalte ţări i se pot alătura fără nicio problemă – Norvegia a făcut-o, Australia şi Elveţia sunt în negocieri cu UE pentru a o face, China, Coreea de Sud şi California lucrează pe dispozitive similare. Ar fi o catastrofă ca Europa să renunţe la acest dispozitiv.