În unele ţări precum Germania, Franţa sau Italia, partidele de centru-dreapta şi de dreapta sunt la putere de mai mulţi ani. Situaţia este ceva mai complicată în Marea Britanie, unde Partidul Conservator guvernează în coaliţie cu liberal-democraţii, care pot fi descrişi ca fiind de centru-stânga. Pentru a completa acest tablou putem adăuga că partidele de centru şi de dreapta au câştigat de asemenea ultimele alegeri europene.

Dominaţia de centru-dreapta în politica europeană nu rezultă doar din slăbiciunea stângii. Dreapta a câştigat alegerile în Germania în 2009, în Marea Britanie în primăvara anului 2010 şi în Franţa în 2007, datorită unor lideri politici puternici şi eficace precum Nicolas Sarkozy, Angela Merkel, sau David Cameron. În mod similar, stânga spaniolă a reuşit să se menţină la putere datorită figurii politice clar identificate ale lui Zapatero.

Cu toate acestea, Sarkozy şi Merkel se confruntă în prezent cu dificultăţi. Sarkozy îşi pierde din popularitate. Cancelarul german Angela Merkel a fost, până de curând, considerată femeia providenţială a Uniunii Europene şi a Germaniei. Dar norocul politic nu-i mai zâmbeşte "Frau Germaniei", care luptă pentru a împăca germanii cu ideea de coaliţie.

Puţine şanse de revanşă

Stânga europeană pândeşte deci o oportunitate de a recâştiga terenul pierdut în UE. A priori, ea dispune de factori care joacă în favoarea sa, cum ar fi criza economică ce continuă să lovească Europa, în ciuda unei relative redresări într-o parte a Uniunii. Şi, totuşi, adevăratele ei şanse de a-şi lua o revanşă electorală asupra dreptei sunt destul de slabe. Socialiştii şi social-democraţii duc lipsă de idei pertinente pentru rezolvarea problemelor care răscolesc Europa. Mai mult, societăţile noastre contemporane dezvoltate se confruntă cu dificultăţi care ar putea fi numite "crize de tip nou", fără culoare ideologică.

Cele două evenimente cele mai mediatizate în ultimele săptămâni, şi anume expulzarea de pe teritoriul francez a romilor, cetăţeni bulgari şi români, precum şi publicarea cărţii criticând islamul, a lui Thilo Sarrazin, membru al SPD german, par să confirme teoriile de dreapta. În esenţă, acelea că Europa nu reuşeşte să gereze problema imigraţiei, că imigranţii nu se integrează în societăţile occidentale şi că dau dovadă de lipsă de recunoştinţă faţă de generozitatea acordată de către ţările gazde. Iar prezenţa lor ar afecta, de asemenea, securitatea naţională.

În conformitate cu aceeaşi retorică, Europa, la rândul ei, nu ar fi suficient de implicată în conservarea patrimoniului său cultural şi incapabilă de a face faţă islamului. Pentru mulţi, faptul că această carte iese de sub pana unui social-democrat dovedeşte sfârşitul idealurilor de stânga. Întrucât timp de decenii, stânga, luptând în acelaşi timp împotriva rasismului şi naţionalismului, propovăduia construirea unei societăţi tolerante şi multiculturale.

Modelul venezuelean se afirmă

Reţetele tradiţionale de stânga nu sunt nici ele apropriate de celelalte probleme-cheie ale societăţilor noastre. În domeniul economic, stânga anunţă sfârşitul modelului economic de dreapta, denumit neoliberalism, dar fără a propune un model alternativ fiabil.

În domeniul luptei împotriva terorismului, metodele cele mai severe au fost puse în aplicare de către guvernele de stânga, în Marea Britanie, Germania şi chiar şi în Spania. În Marea Britanie, sunt tocmai laburiştii cei care au decis implicarea ţării în războiul din Irak, trecând peste tradiţia pacifistă a familiei lor politice.

Slăbirea stângii europene este în concordanţă cu creşterea în putere, în afara Vechiului Continent, a modelului unei stângi mult mai agresive, precum modelul venezuelean. Potrivit părerii a mai multor intelectuali sătui de capitalism, interesul ideologiei lui Hugo Chavez se află în faptul că, în ciuda tuturor măsurilor de extremă stânga introduse în Venezuela (naţionalizarea proprietăţii private şi a companiilor, controlul mass-media, retorica anti-occidentală, în special anti-americană), liderul venezuelean nu a îndrăznit să introducă în ţara sa un sistem totalitar bazat pe marxism-leninism.

Declinul diviziunii ideologice afectează stânga

Venezuela este în măsură să finanţeze exportul socialismului său excentric, păstrând bazele unei economii moderne. Preşedintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva, favoritul anti-capitaliştilor, şi-a temperat şi el opiniile de stânga, pentru a asigura o mai mare prosperitate şi securitate materială unei majorităţi de brazilieni. Formula utilizată de către Lula este diferită de cea propovăduită de stânga tradiţională şi constă în adaptarea unei economii puternice la nevoile statului.

Nu este o coincidenţă faptul că anti-mondialiştii în Europa sau America sunt extaziaţi de Lula, şi nu de Chavez, sau de primul-ministru spaniol Zapatero. Acesta din urmă fiind obligat să-şi limiteze programul său de stânga numai la lupta împotriva catolicismului tradiţional şi a tradiţiilor conservatoare din Spania.

În Europa, declinul diviziunii stânga-dreapta o slăbeşte pe cea dintâi. În politică, ideologiile contează din ce în ce mai puţin. Ceea ce contează cel mai mult nu mai este lupta de clasă, ci lupta naţională sau regională. Prin urmare, calea stângii europene spre o reluare a torţei ideologice va fi lungă şi dificilă.