Alegeți o limbă
Rânduri de scaune din plastic au fost instalate, ca în fiecare duminică, alături de vechile bănci din lemn. Naosul baroc puţin decrepit al bisericii Santa Eufemia este plin de lume. Este o parohie milaneză ca multe altele aproape de Porta Romana, cartier acum burghez al capitalei Lombardiei. Loden şi blănuri stau cot la cot cu geci şi treninguri. Familii, câteva persoane în vârstă şi mulţi tineri. Aproximativ 20% dintre italieni merg în medie o dată pe săptămână la mesă, dar credincioşii practicanţi sunt şi mai numeroşi în dieceza Milano, cea mai mare din ţară.
La sfârşitul oficierii, grupuri mici discută despre viitoarele alegeri. "Năzbâtiile lui Berlusconi ne-au dezgustat pe toţi, dar, mai mult decât problema morală, mai sunt şi toate reformele promise pe care nu le-a făcut de optsprezece ani încoace", se indignează Matteo, învăţător într-o şcoală catolică. "Fiecare trebuie să se întrebe, în conştiinţa lui, care sunt astăzi urgenţele şi ce partid răspunde cel mai bine la acestea. Dar răspunsul este mai puţin evident decât niciodată", adaugă Riccardo, proaspăt absolvent în litere în căutare de loc de muncă. Ca alţi zeci de mii de tineri catolici din capitala lombardă, el este angajat în "voluntariat", îngrijind bolnavii unui spital psihiatric şi dând meditaţii.
Progresişti versus CL
În celălalt capăt al oraşului, pe marginea Sesto San Giovanni, o suburbie industrială în criză, odinioară poreclită "Stalingradul italian" pentru obiceiurile de vot comunist masiv, se află Fundaţia casei de caritate, instalată într-o fostă şcoală elementară. Această instituţie adăposteşte imigranţii în situaţii disperate, şomerii fără resurse şi, efect direct al crizei, câţiva mici antreprenori în faliment. "Societatea civilă este plină de viaţă şi de creativitate, dar nu a reuşit încă să-şi găsească o reprezentare politică", oftează Don Virginio Colmegna, personaj de vază al stângii creştine milaneze care se implică profund în domeniul social. Aproape 33% dintre italieni nu sunt decişi cu cine să voteze. Şi printre aceştia se numără deosebit de mulţi catolici, în special în Lombardia, care reprezintă o miză electorală importantă. Prima importantă de majoritate, alocată partidului care ajunge în frunte, este calculată la nivel naţional pentru Camera Deputaţilor, dar la nivel regional pentru Senat. Câştigând Lombardia, dreapta ar avea o şansă bună de a păstra majoritatea în Camera Superioară.
La Milano, şi în restul acestei regiuni de peste 10 milioane de locuitori - cea mai populată, cea mai bogată şi cea mai productivă de pe peninsulă - mişcările catolice au reprezentat dintotdeauna o forţă politică şi culturală de seamă.
Pe de o parte, sunt progresiştii, în sensul larg al termenului, care se recunosc încă în mesajul social al răposatului cardinal Carlo Maria Martini, un iezuit de mare prestigiu, care a fost, între 1980 şi 2002, arhiepiscopul oraşului. Pe de altă parte, sunt cei care, în spiritul lui Ioan Paul al II-lea, pun mai presus de orice întâietatea valorilor catolice, precum mişcarea Comunione e Liberazione (CL). Arhiepiscopul actual, cardinalul Angelo Scola, unul dintre favoriţii pentru succesiunea lui Benedict al XVI-lea, este apropiat de acest curent, al cărui influenţă politică este determinantă în regiune prin intermediul extinselor sale reţele în societate şi economie. Progresiştii au optat clar pentru stânga şi Partidul Democrat, dar ceilalţi - şi în primul rând CL, care l-a sprijinit ani de-a rândul pe Silvio Berlusconi - sunt acum nehotărâţi. Dezorientarea multor catolici lombarzi este cu atât mai puternică cu cât Roberto Formigoni, atotputernicul preşedinte al regiunii timp de şaptesprezece ani şi membru al CL, a fost forţat să demisioneze în urma unor acuzaţii de corupţie.
Să nu faci sacrificii inutile
Ierarhia catolică l-a susţinut mult timp pe Cavaliere, dar de la începutul toamnei 2011, înainte chiar ca acesta să fie împins să demisioneze sub presiunea pieţelor, ea a trecut la ofensivă, susţinând urgenţa unei reînnoiri etice. "Nu era vorba de a indica cum trebuie să se voteze, ci de a reafirma principii şi de a reflecta asupra unor modalităţi de a consolida prezenţa societăţii civile pentru a reînsufleţi politica", explică Massimo Ferlini, lider milanez şi vice-preşedinte naţional al Compagnia delle Opere di Milano. O reţea de 40 000 de IMM-uri, aproape jumătate dintre ele din Lombardia, cu o cifră de afaceri de aproximativ 70 de miliarde de euro. Întreprinderi din domeniul sănătăţii, alimentaţiei, procesării deşeurilor, biotehnologii sau high-tech, dar care sponsorizează de asemenea bănci alimentare sau farmaceutice pentru a-i ajuta pe cei mai săraci. Adversarii săi văd în această reţea braţul înarmat al CL în economie şi inima unui sistem de putere braţ la braţ cu administraţia regională.
Pentru Massimo Ferlini, fost cadru al Tineretului Comunit revenit la credinţa copilăriei, este important de a se "ţine cârma către Europa" şi de a nu zădărnici sacrificiile impuse de un an încoace de Mario Monti şi de guvernul lui de tehnicieni. Mulţi fac această alegere, inclusiv aleşi de prim plan precum deputatul european Mario Mauro, care a demisionat din partidul lui Berlusconi, Poporului Libertăţii (PDL). Alţii îi rămân fideli lui Il Cavaliere, în lipsă de alternativă credibilă în ochii lor.Poate bascula regiunea?
"Niciodată catolicii nu au fost atât de sfâşiaţi între diferitele forţe politice, dar aceasta poate fi o ocazie de a reînsufleţi stânga în pană de viziune prin valorile umaniste comune", susţine Paolo Sorbi, fost militant revoluţionar devenit şef al formaţiunii comuniste Lotta Continua, şi care a revenit la un catolicism fervent până la punctul de a ajunge, timp de ani de zile, unul dintre liderii milanezi ai Mişcării pentru viaţă. De data aceasta, el este tentat de Partidul Democrat. Cu atât mai mult cu cât unii candidaţi provin din lumea catolică sau îşi conduc campaniile în jurul unor subiecte îndrăgite de credincioşi.
"În ultimii douăzeci de ani, am putut vedea efectele devastatoare ale egoismului dezlănţuit şi ale aroganţei individualiste", repetă de bună voie Umberto Ambrosoli, amintind "că o valoare, şi anume legalitatea, se află la baza angajamentului său". Novice în politică, acest tânăr avocat penal, fiul lui Giorgio Ambrosoli (avocat renumit ucis de mafia în 1979), poartă culorile stângii pentru preşedinţia regiunii, după ce a câştigat alegerile primare în fruntea unei liste civice. Cu doar doi ani în urmă, la alegerile regionale, Roberto Formigoni câştiga Lombardia pentru a treia oară cu peste 54% din voturi.
Tradiţional la dreapta, această regiune ar putea trece de cealaltă parte, cum s-a întâmplat anul trecut cu oraşul Milano. Sondajele îi prevăd la egalitate strânsă pe Umberto Ambrosoli şi pe Roberto Maroni, liderul Ligii Nordului şi aliat al lui Berlusconi. Mulţi catolici nu vor să vadă acest partid cu tendinţe secesioniste câştigând Lombardia, atunci când controlează deja celelalte regiuni ale Nordului. Iar accentele xenofobe ale "leghiştilor" irită mulţi credincioşi.
