Alegeți o limbă
Pfiu ! Europenii sunt în sfârşit de acord. De acord... asupra faptului că sistemul pus în loc cu un deceniu în urmă nu funcţionează. Ei trebuie să schimbe regulile jocului în uniunea monetară. Criza grecească din primăvara acestui an a demonstrat pe deplin această necesitate. Comisia Europeană şi-a prezentat propunerile săptămâna trecută. Banca Centrală Europeană are ideile sale, ca şi statele. Dezbaterea promite să fie intensă în lunile următoare. Este vorba pur şi simplu de viitorul zonei euro.
Şi de asemenea de viitorul Europei, în calitate de progres politic, de organizaţie comună, de speranţă pentru o lume mai bună. Iniţial, în anii 1990, problema a fost lăsată cu grijă deoparte. Europa trebuia să realizeze o premieră mondială : o uniune monetară fără uniune bugetară. În caz de probleme, era interzis să sari în ajutorul unei ţări la ananghie. Iar ipoteza unei incapacităţi de plată a unui stat nici măcar nu a fost luată în considerare.
O încredere oarbă în soliditatea publică. Dar istoria arată că Statul nu a fost întotdeauna considerat un bun platnic. Falimentul acestuia trebuie să fie luat juridic în considerare. Legile falimentului constituie o condiţie indispensabilă pentru buna funcţionare a unei comunităţi economice - ceea ce am putut constata în ţările din Europa de Est, unde întreprinderile au început cu adevărat să se dezvolte abia în anii 1990, când au fost definite regulile falimentului !
Un “pact stupid”, spulberat
Este adevărat că europenii încropiseră un Pact de Stabilitate, care era presupus să prevină a ajunge la faliment. Ţările trebuiau să respecte reguli de echilibru bugetar sau erau sancţionate. Dar acest pact, calificat "prostesc" de către preşedintele Comisiei Europene la începutul anilor 2000, s-a destrămat la sfârşitul anului 2003, când Germania şi Franţa au refuzat aplicarea acestuia împotriva lor.
Şapte ani mai târziu, criza grecească, iniţiată prin dezvăluirea unei enorme minciuni asupra stării finanţelor sale publice, a confirmat inutilitatea pactului. În urgenţă, Uniunea Europeană a creat un Fond european de stabilitate financiară dotat cu 750 de miliarde de euro. Iar Banca Centrală Europeană a venit în ajutorul Greciei cumpărându-i obligaţiunile de stat, în încălcare flagrantă a Tratatului European. Nu, într-adevăr, nu este posibil sălsepari bugetul de monedă !
Deci va trebui să reconstruim. Să completăm federalismul monetar cu un federalism bugetar care să preia Fondul european ca una dintre ramificaţiile sale. Problema este că punctele de acord care se schiţează privesc propunerile cele mai inepte. Comisia vrea de exemplu să supunătoate ţările cu datorie publică depăşind 60% din PIB unei "proceduri de deficit excesiv, după analizarea diferitelor elemente determinând calitatea datoriei şi evoluţia situaţiei lor bugetare". Această propunere, care ar necesita angajarea a sute de economişti pentru a efectua analizele, ar putea conduce la incriminarea a şaisprezece ţări europene cuprinzând 86% din cetăţenii UE ! Aceasta ar consolida de asemenea un mecanism care s-a dovedit deja a fi ineficient.
Fără proiect politic, moneda de dragul monedei duce în impas
Bruxelles doreşte de asemenea să perceapă o amendă asupra ţărilor în deficit excesiv, puţin ca şi cum un medic ar prescrie o sângerare unui pacient în plină hemoragie. Berlin a avut un oarecare succes propunând sancţiuni automatice. Se poate imagina frumuseţea unui astfel de automatism, dacă, de exemplu, statul spaniol, într-o lună dificilă, se va afla în incapacitate de plată după prelevarea amenzii eurocraţiei... Această idee de sisteme "automatice", care se regăseşte în alte domenii (agenţie de rating care emite automat note pe baza indicatorilor macroeconomici), arată confuzia în care ne scăldăm.
Criza ar trebui totuşi să ne incite să accelerăm în direcţia unui federalism bugetar. Deoarece ea accentuează divergenţele între ţări. Divergenţe deja accentuate de funcţionarea însăşi a uniunii monetare, fiecare ţară specializându-se logic în punctele sale forte. Atunci când ratele de schimb sunt flexibile, ajustarea ţărilor cele mai afectate de o furtună trece întotdeauna printr-o puternică devalorizare a monedei lor.
Dar în zona euro, ratele de schimb au dispărut. Această lipsă de flexibilitate monetară trebuie deci să fie echilibrată de solidaritatea bugetară. Moneda pentru monedă, fără proiect politic dincolo de ea, nu poate duce decât într-o fundătură. A fost deja cazul pentru Franţa, Italia, Belgia şi celelalte ţări împovărate de blocul aur în anii 1930.
UE/China
Yuan-ul sparge târgul
"UE se ceartă cu chinezii", titrează Financial Times Deutschlandîn momentul în care conducătorii zonei euro cer Chinei să aprecieze yuan-ul. Cu ocazia summit-ului UE-Asia, programat săptămâna aceasta la Bruxelles, primul ministru chinez Wen Jiabao, nu a împărtăşit temerile europenilor faţă de slaba valoare a monedei chineze versus un euro foarte puternic.
Pentru cotidianul din Hamburg, dacă cererea se justifică din punct de vedere economic, Europa ar trebui să aibă grijă să nu urmeze drumul sancţiunilor adoptate de Statele Unite şi de Japonia sau, mai rău, să se angajeze într-o cursă a devaluării: "Europenii nu au altă alegere decât diplomaţia". Şi cererea fermă de respectare a promisiunilor făcute de către partea chineză, adică reducerea balanţei comerciale întărind consumul, relaxând politica de austeritate şi crescând salariile. Exact ceea ce toate ţările europene, cu Franţa în frunte, au cerut Germaniei.
