Pentru această ultimă criză a euro, vina nu este a ciprioţilor, este a Angelei Merkel şi a guvernului său, şi nu pierdeţi timp căutând explicaţii. Vina nu este a unui sector bancar hipertrofiat care a ajuns să posede 128 000 de milioane în active într-o ţară cu un PIB de 17 000 de milioane, este a lui Merkel.

Vina nu este a unor bănci care au acceptat fără să se gândească 21 000 de miloane de la oligarhii ruşi şi tot atâtea milioane de arabi (dificil de justificat) fără să pună întrebări, după cum a avertizat serviciul german de informaţii în noiembrie. Ele practică International Personal Banking [servicii bancare pentru persoane private cu patrimoniu important] şi “optimizare fiscală”, dar Merkel, în schimb, are o morală protestantă.

Nici măcar nu este vina managerilor care au investit 50% – da, 50% – în obligaţiuni greceşti din patriotism (Ciprul este pe jumătate grec) chiar dacă ştiau că riscau să piardă tot. Nu, este a lui Merkel.

Un model economic bazat pe evaziune

Vina nu este a lui Sigmar Gabriel, simpaticul lider social-democrat german, care i-a tăiat orice cale de retragere cancelarului: “Nu pot să-l imaginez pe contribuabilul german salvând nişte bănci cipriote al cărui model de afaceri se bazează pe permiterea evaziunii fiscale”. Vina eternă, bineînţeles este a lui Merkel.

Nici nu este a pateticului fost preşedinte cipriot, comunistul Dimitris Christofias, un autocrat format în sovieticul Comsomol (poate de aceea sunt atâtea conturi ruseşti), care nici nu-şi consulta miniştrii, Parlamentul sau Banca Centrală. The Guardian, un ziar deloc suspect de rea-voinţă l-a acuzat în decembrie că ar conduce ţara spre “o stare lamentabilă”. Christofias a fost cel care s-a încăpăţânat să menţină în portul său nava cu muniţii pentru Hezbollah care a explodat în 2011 şi a distrus singura centrală electrică din ţară. De asemenea, l-a sprijinit pe preşedintele uneia dintre cele două mari bănci, Marfin Laiki, când aceasta şi-a mutat sediul în Grecia, în ciuda opoziţiei Băncii Centrale.

Ultima sa prostie a fost să nu negocieze fuzionarea sistemului bancar cipriot cu băncile greceşti în momentul deciziei celebrei anulări a datoriei. Astfel, acest geniu al economiei, a distrus ţara. Dar nu, vina este a lui Merkel.

Jumătăţi de adevăr

Nu pare nici ca responsabilitatea să fie a noului său succesor, Nicos Anastasiades, un conducător slab care se joacă de-a “culpabilizarea Europei de ceea ce trebuie să fac”. Anastasiades se sprijină pe jumătăţi de adevăr pentru a exploata depozitele poporului său în loc de a începe să-i facă să plătească pe acţionarii şi creditorii băncilor. Dar bineînţeles, asta ar presupune să se pună capăt beneficiilor sistemului financiar pe care l-au creat şi din care speră în continuare să trăiască. Schäuble i-a amintit ieri [18 martie] că nu este o idee germană cea a atacării deponenţilor. Dar nu, vina este a lui Merkel.

Și tot a lui Merkel, pentru că a permis ca acest Anastadiades să se joace cu prestigiul zonei euro acum aşa cum înainte a făcut-o Papandreu. Și pentru că acum patru ani nu a fost suficient de fermă pentru a da veto intrării Ciprului în zona euro. Pentru că s-a lăsat înşelată cu certificarea OCDE potrivit căreia erau îndeplinite cele 40 de directive anti-spălare de bani. Și de altfel e şi vina lui Christine Lagarde, de la FMI, care a sprijinit-o. Vă amintiţi cine i-a înmânat ministrului grec lista evzioniştilor fiscali, cea care s-a pierdut ? De parcă Lagarde nu ar fi la curent cu ceea ce se întâmplă cu băncile cipriote! Dar nu, vina este a lui Merkel. Și este mai bine să fie aşa pentru că orice altă consideraţie ne lasă pradă propriei noastre neglijenţe.