În acest moment, simt nevoia, mai mult ca niciodată, de a scrie câteva rânduri prin care să îmi exprim sentimentele, în încercarea de a reconstrui demnitatea acestui popor, distrusă de către partenerii noştri din Uniunea Europeană prin impunerea unor măsuri inadmisibile.

Astăzi, mii de oameni s-au trezit de dimineaţă şi, în loc să îşi vadă de treburile zilnice, au simţit un vid imens. Pentru că ţara lor, Cipru, nu mai există. Insula noastră a dispărut cu câteva săptămâni înainte de Paşte, la începutul Postului Mare, prin abdicarea în faţa dictatelor Troicii (Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană). Am un sentiment de ruşine, dezgust şi dezamăgire. Ce s-a întâmplat cu mândria noastră, cu demnitatea şi capacitatea de rezistenţă?

De fapt, dacă am ajuns pe marginea prăpastiei, acest lucru se întâmplă în mare parte din cauza erorilor proprii. Noi suntem responsabili de această debandadă, pentru că noi am încredinţat gestionarea afacerilor noastre membrilor Troicii şi tehnocraţilor din cadrul Eurogrup. Distrugerea sistemului bancar va avea drept consecinţă dispariţia statului nostru. Oamenii îşi vor pierde locurile de muncă, iar eforturile pentru o viaţă mai bună vor fi reduse la zero. Pensiile, economisite o viaţă întreagă, vor fi dispărea la fel ca şi depozitele bancare, fiind taxate de “prietenii” europeni. Cu prieteni de acest fel, nu mai avem nevoie de duşmani!

Sufletul elenic nu se supune

Ce se va întâmpla cu miile de angajaţi care îşi pierd locurile de muncă şi al căror salariu este luat ostatic în contul datoriilor? Cei mai mulţi dintre ei se vor resemna fără a solicita despăgubiri. Ce se va întâmpla cu băncile? Se vor redeschide? Câte vor supravieţui acestei săptămâni de coşmar? Întrebările sunt numeroase. Dar am ajuns la capătul puterilor şi aşteptăm ca alţii să ne decidă viitorul în locul nostru.

De aceea vreau ca, prin aceste rânduri, să mă adresez compatrioţilor mei, oamenilor simpli, şi să le cer să îşi asume, în vieţile lor, obiectivul redresării sistemului nostru bancar, pentru a obţine plecarea reprezentanţilor Troicii şi reconfigurarea relaţiilor noastre de solidaritate. În acest moment, trebuie să dăm dovadă de patriotism. Trebuie să arătăm că sufletul elenic nu se supune atât de uşor dictatelor străinilor. Sufletul nostru fierbe şi pumnii sunt strânşi.

Suntem deja în căutarea celor responsabili şi sunt sigur că îi vom găsi. În aceste ore cruciale, trebuie să fim uniţi, trebuie să ne ajutăm ţara şi să ne mobilizăm împotriva inamicului. Da, ca şi cum am fi din nou în război. Credeţi-mă, tot un război este ceea ce trăim, dar sub o altă formă. Compatrioţii noştri din diaspora ne pot ajuta trimiţând bani. Trebuie să ajutăm statul cipriot să se trezească. Pentru că este începutul unui drum lung al crucii. Răbdare şi curaj tuturor!