Cu peste douăzeci de ani în urmă, Germania era prima din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene [nu erau decât 12 pe atunci] care a recunoscut independenţa Croaţiei. Ea chiar ameninţase la vremea respectivă că o va face unilateral dacă UE nu reuşeşte să ajungă la un consens. Ori astăzi, Germania va fi printre ultimii dintre cei Douăzeci şi Şapte, dacă nu va fi chiar ultima în a ratifica Tratatul de aderare a Croaţiei la UE.

Şi nu este vorba despre sfârşitul unei poveşti de dragoste între Germania şi Croaţia, nici de o răzbunare pentru eliminarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din 1998. Germania se află acum în fruntea ţărilor sceptice cu privire la viitoarea extindere a UE, pentru că este nemulţumită de situaţia din anumite ţări nou aderate.

Eroare

Cu sprijinul Olandei, Danemarcei şi al Finlandei, Germania consideră că UE nu îşi mai poate permite, din motive politice, să renunţe la regulile de bază ale funcţionării Uniunii, şi anume la respectul statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei şi criminalităţii organizate. Statele mai sus-citate consideră că nu se mai pot face compromisuri asupra respectării acestor norme. Germania a propus chiar ca toate statele membre ale Uniunii, indiferent dacă sunt vechi sau noi, să fie supuse unei supravegheri dinspre Bruxelles. În caz de nerespectare a regulilor comunitare, s-ar expune unor sancţiuni, de exemplu tăierea accesului la anumite fonduri.

Aceste state consideră că extinderea UE este unul dintre cele mai importante evenimente din istoria Europei. Danemarca şi Finlanda, care şi ele s-au alăturat UE în cadrul procesului de extindere, cred că s-au făcut greşeli în acest proces. Astăzi, se pare că unele ţări au aderat la UE fără a fi pe deplin pregătite. La vremea respectivă, chiar şi Comisia Europeană estimase că Grecia nu îndeplinea toate condiţiile necesare pentru obţinerea statutului de ţară candidată. Dar, pe vremea Războiului Rece, din motive politice, i s-a deschis uşa.

Cipru a intrat de asemenea în UE deşi nu controlează încă întregul său teritoriu. Grecia ameninţase că îşi va folosi dreptul de veto pentru a bloca aderarea a nouă ţări noi dacă Cipru nu intra în acelaşi grup. Iar în ceea ce priveşte Bulgaria şi România, chiar şi la şase ani după aderare, ele încă nu îndeplinesc toate condiţiile necesare şi sunt încă sub supravegherea executivului de la Bruxelles. La momentul respectiv, motivele politice câştigaseră întâietate asupra condiţiilor tehnice pentru aderare.

UE a învăţat lecţia

Atunci când Bulgaria şi România au aderat la UE, statele din fosta Iugoslavie, precum şi Albania, au văzut acest lucru ca un semn bun. "Dacă ele au primit undă verde să intre în Uniune, atunci vom putea şi noi adera în curând", au sperat acestea. Dar UE şi-a învăţat bine lecţia de data aceasta: "Am făcut o greşeală, nu se va întâmpla din nou", a conchis Bruxelles.

Croaţia a fost prima ţară care a simţit pe pielea ei consecinţele acestei "lecţii". A fost supusă la cele mai stricte criterii de aderare. Ceea ce explică de ce procesul de aderare a durat zece ani. Dacă am fi aplicat aceleaşi criterii înainte, unele ţări membre ale UE nu ar fi reuşit să intre. Potrivit ultimului raport de supraveghere al Uniunii Europene, Croaţia este aptă de trecere. UE încearcă să folosească Croaţia drept un exemplu care ar putea restabili încrederea în seriozitatea procesului de extindere.