Alegeți o limbă
Pe 12 octombrie, după luni de lobbying pe lângă membrii Adunării Generale a ONU, Germania şi Portugalia au fost în cele din urmă alese în calitate de membrii nepermanenţi ai Consiliul de Securitate al ONU.
Guido Westerwelle, fericitul ministru de externe german, a declarat că o prezenţă europeană mai puternică în sânul Consiliului de Securitate, din care fac parte Marea Britanie, China, Franţa, Rusia şi Statele Unite, ar trebui să crească influenţa Uniunii Europene. Deoarece drepturile omului şi valorile democratice sunt în centrul filozofiei europene, diplomaţii săi consideră că aceste valori sunt atractive şi exportabile democraţiilor non-europene şi democraţiilor ţărilor în dezvoltare.
Aceasta a fost situaţia după căderea zidului Berlinului în 1989, care a condus la reunificarea paşnică a Germaniei şi la dezintegrarea Cortinei de Fier. Când cea mai mare parte a fostelor ţări comuniste din Europa de Est au aderat la Uniune în 2004, accentul pus de Europa pe drepturile omului, democraţie şi economia de piaţă a fost justificat. Ţările vecine stăteau la coadă pentru a fi primite în Uniune. Ţări din America Latină şi Africa încercau să aibă legături cât mai apropiate cu Bruxelles.
Dar odată cu schimbările radicale generate de creşterea la nivel mondial a puterii Chinei, influenţa Europei este într-un declin accelerat. "Speranţele UE de a obţine spijin în problema drepturilor omului şi a democraţiei în întreaga lume, sunt în pericol de a fi demolate de schimbările din balanţa mondială a puterii", a afirmat Anthony Dworkin, expert în drept internaţional la Consiliul European pentru Relaţii Externe. Nicăieri nu este mai evident acest lucru decât la ONU, unde Uniunea a înregistrat înfrângeri stânjenitoare.
Luna trecută, aceasta nu a reuşit să obţină drepturi extinse în Adunarea Generală, unde are statutul de observator. Un nou statut ar fi oferit administraţiei de la Bruxelles dreptul de a face propuneri, de a înainta documente şi adrese Adunării Generale. Spre marea consternare a lui Lady Catherine Ashton, Înaltul Reprezentat pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai Europei - Australia, Canada şi Noua Zeelandă - s-au abţinut de la vot. Diplomaţii au acuzat Uniunea de lipsa strategiei şi a consultării. "Simbolica înfrângere a UE a fost mai mult decât o umilinţă", a spus Paul Luif, expert european la Institutul Austriac pentru Afaceri Internaţionale din Viena."Aceasta a arătat lipsa tot mai accentuată de susţinere a UE, care pare a fi din ce în ce mai ineficientă la ONU."
O scădere a sprijinului acordat Uniunii în domeniul drepturilor omului
Potrivit unui studiu al Consiliului European pentru Relaţii Externe, realizat de către Richard Gowan şi Franziska Brantner în acest an, 127 din cei 192 membrii ai Adunării Generale a ONU au votat împotriva propunerii UE în materie de drepturile omului, faţă de 117 anul trecut. Să adăugăm că de cele mai multe ori, doar o jumătate din ţările democratice din afara Uniunii au votat pentru propunerile venite din partea acesteia.
La sfârşitul anilor 1990, Uniunea a beneficiat de un "nivel maxim al voturilor", 70% (care indică nivelul sprijinului obţinut din partea celorlalte state, în Adunarea ONU, pe probleme de drepturile omului). În acest an, acest scor a scăzut la 42%, aproape de nivelul de 40% obţinut de Statele Unite. China şi Rusia au înregistrat ambele 69%.
Ţări democratice precum Brazilia, India şi Africa de Sud, care în trecut erau de partea UE în privinţa drepturilor omului şi a normelor statului de drept, în prezent se abţin ori votează împotriva acestor rezoluţii.
Declinul Europei este într-o oarecare măsură legat de creşterea influenţei Chinei ca putere economică şi creditor. Din Belarus în Iran, trecând prin Africa şi America Latină, China acordă împrumuturi în bani, încheie tranzacţii comerciale şi construieşte şosele, aeroporturi şi şcoli, în timp ce exploatează resursele naturale ale acestor ţări. Iar în relaţiile cu aceasta nu există constrângeri. "Spre deosebire de UE, care adesea acţionează într-o manieră incoerentă, China nu impune condiţii", a spus Luif. Într-adevăr, modul în care acţionează China este văzut ca o provocare directă faţă de atitudinea dominantă a Europei în acordarea ajutoarelor pentru dezvoltare şi acorduri comerciale.
Alte motive din cauza cărora Uniunea pierde
Criza financiară mondială a afectat SUA şi Europa mult mai puternic decât alte ţări în dezvoltare precum Brazilia, China ori India. "Această criză a aruncat o umbră asupra pretinsei superiorităţi politice şi a liberalismului economic european", a declarat Dl. Dworkin. Sprijinul inconstant al Europei pentru misiunile SUA în Irak şi Afganistan a contribuit foarte puţin la crearea unei reputaţii a acesteia de promotor al drepturilor omului şi a democraţiei.
Capacitatea redusă a Uniunii de a avea un discurs comun în privinţa drepturilor omului şi a aplicării legii, subminează scopul său. În timp ce guvernele europene au condamnat politica de extrădare practicată de SUA, care implica transferul ilegal, deţinerea şi presupusa torturare a suspecţilor de terorism, unele ţări, de exemplu Polonia, au sprijinit SUA.
Europenii sunt divizaţi şi în ceea ce priveşte conflictul israelo-palestinian. Aceştia nu s-au pus de acord în privinţa efectuării unei anchete independente pentru investigarea episodului Mavi Marmara, din luna mai a acestui an, când nouă persoane au fost ucise de un comando israelian care a împiedicat o navă turcă de a ajunge în fâşia Gaza.
Chiar atunci când guvernele UE se pun de acord în privinţa sancţiunilor, cum au făcut împotriva Uzbekistanului după moartea câtorva sute de oameni, în mai 2005, când forţele de securitate au deschis focul asupra manifestanţilor din Andijan, acestea nu sunt constante în acţiunile lor atunci când sunt în joc interese naţionale.
Dată fiind confuzia din interiorul Uniunii şi diminuarea influenţei sale în afara blocului, poate prezenţa Germaniei în cadrul Consiliul de Securitate al ONU să confere Europei o poziţie originală? Acesta va fi un bun test pentru Berlin.
