Abia se poate spune că Rockall este o insulă – o insulă fantomă. Cu toate acestea, de aproape cincizeci de ani, patru state europene se luptă cu rezoluţii, proclamaţii şi "invazii", pentru a încerca să o anexeze.

Şi nu atât natura ei îi interesează – este una dintre stâncile cele mai pierdute şi îndepărtate din lume – cât ceea ce se găseşte dedesubt: petrolul. Într-adevăr, această piramidă de granit de origine vulcanică se înalţă deasupra apelor tumultuoase ale Atlanticului precum creasta unui rechin uriaş.

Oceanul este atât de agitat în această parte a lumii încât este aproape imposibil de a determina cu precizie înălţimea faţă de nivelul mării – între douăzeci şi treizeci de metri – pentru o suprafaţă de aproximativ 642m2.

Un fragment al regatului tinereţii veşnice

Dacă poziţia sa este cunoscută – 57° 35' 48" N, 13° 41' 19" V – orientarea rămâne nesigură, deoarece zona este traversată de puternice radiaţii magnetice. Se spune că Rockhall a ţâşnit din fundul mării acum 55 de milioane ani, atunci când s-a destrămat fostul supercontinent Laurasia şi separarea Europei de Groenlanda care a urmat. Stânca ar fi apărut pentru prima dată pe o hartă portugheză în 1550 sub numele de Rochol.

Cu toate acestea, timp de două secole, a fost confundată cu alte două insule: cu Frisland, acea insulă fantomă descrisă printre alţii de către navigatorul veneţian Nicolò Zeno, şi cu tot atât de misterioasa insulă Buss.

Alţii susţin în continuare că Rockall este un fragment al regatului mitic Hy-Brazil, teren al tinereţii veşnice, care ar apărea şi dispărea fără încetare, ca şi Rockall, uneori acoperită de valuri de treizeci de metri înălţime. Chiar şi etimologia numelui său rămâne neclară: numele englez – Rockall – poate însemna "stâncă urlătoare", dar poate veni de la numele locotenentului Basil Hall, primul care i-a menţionat existenţa în 1881.

Puţini temerari s-au aventurat pe stâncă

Un lucru este sigur: Rockall se află la 301,40 km în vestul insulei scoţiene St. Kilda – cel mai apropiat pământ – şi la 424 kilometri de Donegal, Irlanda.

Dar cui aparţine Rockall? Întrebarea rămâne fierbinte. Marea Britanie a revendicat-o în 1972, printr-un act al Parlamentului şi în numele Majestăţii Sale, anexând-o insulei Harris, parte contestată din comitatul scoţian Inverness. Niciun stat nu a recunoscut această tentativă de forţă, şi cu siguranţă nu Irlanda, Islanda şi Danemarca, care împart aceeaşi voinţă expansionistă.

Rari de altfel sunt norocoşii care au călcat solul stâncii. Printre aceştia s-a numărat naturalistul James Fischer, care, însoţit de trei soldaţi, a fost trimis de Londra în 1955 pentru a cuceri Rockall, cu motivul oficial de a-i împiedica pe sovietici să spioneze lansarea primei rachete britanice din insulele Hebride. Apoi, alţii au încercat – unii cu succes – să se cocoaţe pe vârful monolitului unde a fost imposibil de a instala măcar un mic far.

Ultimele zvâcniri ale imperialismului european

În prezent, încă o expediţie este în curs de pregătire: un fost militar britanic, Nick Hancock, vrea să meargă pe Rockall în 2011, la 200 de ani de la descoperirea ei, şi să rămână acolo timp de două luni. În realitate, aceste "asalturi" nu sunt doar acte de eroism. În conformitate cu Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru dreptul maritim internaţional, o insulă este un pământ capabil de a garanta viaţa umană şi de a avea o viaţă economică autonomă. Dacă nu îndeplineşte aceste criterii, atunci este o stâncă, şi ca atare, aparţine tuturor – sau nimănui.

Rockall face deci parte din patrimoniul umanităţii, astfel cum susţine Greenpeace, care a "cucerit" stânca timp de patruzeci şi două de zile în 1997, pentru a fonda acolo Statul Liber Waveland pentru a protesta împotriva exploatării zăcămintelor de petrol submarine. Ecologiştii adunaseră pe Internet cetăţeni din întreaga lume; dar compania care sponsorizase iniţiativa a dat faliment.

Britanicii au încercat să locuiască pe această stâncă ca să-şi legitimeze anexarea şi să-şi exercite astfel drepturile asupra zonei economice exclusive [200 mile marine], care o înconjoară, şi nu numai de pescuit, dar mai ales asupra resurselor minerale şi petroliere ascunse sub fundul mării la Rockall. Este o modalitate de a elimina toţi ceilalţi candidaţi potenţiali. Negocierile între Londra, Copenhaga, Dublin şi Rejkjavik sunt deschise. Această luptă este, probabil, ultima zvâcnire a imperialismului european.