Paradisul fiscal al Republicii San Marino e pe moarte, îngropat de primele brume de toamnă care acoperă Fortăreaţa. Ultimul aviz de expulzare a fost anunţat la începutul lui octombrie, când Banca Italiei şi-a plasat un administrator în fruntea Casei de Economii din Riminii, care controlează Creditul industrial din San Marino, una dintre cele douăsprezece bănci ale Republicii. Potrivit inspectorilor de pe via Nazionale [sediul Băncii Italiei], legea anti-spălare de bani ar fi fost violată în mod incontestabil.

Căci San Marino, altădată, era un ţinut de emigraţie. În anii 1960, riviera adriatică a cunoscut o adevărată explozie economică odată cu apariţia turismului şi dezvoltarea comerţului şi a industriei. În timp ce vedeam instalându-se confortul material, vedeam apărând şi primele fonduri ne-declarate fiscului: proprietari de hoteluri şi oameni de afaceri care soseau din regiunea Emilia-Romagna pentru a-şi depune beneficiile în San Marino.

Crima organizată şi-a plantat rădăcinile

Până la suprasaturaţia anilor nouăzeci. Pe lângă patru bănci istorice, alte 59 de societăţi şi opt organisme de credit se ocupă de colectarea fondurilor şi de reinvestirea lor, însă oferă la schimb foarte puţine servicii financiare: o adevărată mană cerească pentru toţi cei care vor să tranziteze capitaluri ilegale. Căci banii murdari atraşi de San Marino nu vin doar din Italia: nouă euro din zece sosesc din străinătate. Ruşii au apărut pentru a face comerţ en-gros şi crima organizată şi-a plantat şi ea rădăcinile în statul enclavă.

Scandalurile financiare nu au întârziat nici ele să izbucnească, ca cel al grupului Delta, controlat de către glorioasa Casă de Economii – creată la sfârşitul secolului al XIX-lea datorită economiilor ţăranilor şi muncitorilor – , şi devenită între timp centrul răufăcătoriilor. Paradisul fiscal a sfârşit prin a nu mai fascina, odată cu tsunami-ul economic mondial, avertismentele date paradisurilor fiscale, stabilirea unei liste negre de către OCDE şi apariţia embargoului italian.

San Marino depăşise toate limitele

"Această epocă s-a terminat. San Marino depăşise toate limitele", recunoaşte Marco Arzilli, secretar de Stat pentru Industrie. Guvernul actual – o coaliţie a democraţiei creştine aflată deja în declin, dar care ocupă scena politică din 2008 – face tot posibilul pentru a elimina cumva eticheta de capitală a fraudei, care s-a lipit de Fortăreaţă. "Atunci când am intrat la guvernare, Statul era în procedură de conformitate impusă de MONEYVAL şi se afla pe lista gri a OCDE. În doi ani am mişcat enorm de multe lucruri", persistă secretarul de Stat pentru Afaceri Externe, Antonella Mularoni.

"Am abolit societăţile anonime şi secretul bancar; în termeni de transparenţă bancară, ne-am aliniat modelelor internaţionale; am închis nenumărate întreprinderi fictive. În sfârşit, ne pregătim să semnăm două acorduri: primul, referitor la colaborarea între poliţia noastră şi poliţia italiană, al doilea, pentru autorizaţia acordată inspectorilor de la Banca Italiei de a intra în instituţiile Republicii noastre. Problema este că, asupra acestei situaţii, guvernul italian nu vrea să audă nimic". Ca şi FMI-ul, la Washington.

"Această atitudine este complet de neînţeles", adaugă ea. Un lucru este sigur: la San Marino bancherii au devenit discreţi. Anul trecut, refluxul de capitaluri a fost devastator: banca centrală vorbeşte de o scădere de 35 %. Evazioniştii fiscali nu mai au încredere în muntele Titan [pe care este construit San Marino] iar scuturile fiscale [votate în Italia] au golit toate seifurile: o scurgere de aproape şase miliarde din cele 14 miliarde de euro depuse.

"Vor pielea noastră"

Între timp criza loveşte toate profesiile, cu o diminuare drastică a angajărilor şi a lichidităţiilor organismelor care nu pot atinge piaţa intebancară. În sfârşit, pentru a pune capac peste toate, un uriaş financiar cum este banca UniCredit vrea să pună capăt alianţei sale istorice cu Banca Agricolă şi Comercială. "Vor pielea noastră", afirmă sigur pe el Marco Beccali, secretarul sindicatului democratic al muncitorilor din San Marino. "Bineînţeles, cei care au acţionat incorect ne-au pătat reputaţia. Dar, în fond, economia noastră este sănătoasă şi trebuie să o protejăm. 31 000 de locuitori, 20 000 de muncitori, dintre care 6 500 venind din Emilia-Romagna".

4 000 de angajaţi în sectorul public şi 15 000 de salariaţi în sectorul privat – în comerţ, mecanică, siderurgie, industria farmaceutică şi ceramică – lucrează în regiunile industriale din apropierea San Marino. Acest microcosmos, care nu a mişcat cu un deget timp de ani de zile, suportă astăzi consecinţele măsurilor fiscale drastice impuse de guvernul italian.

Este vorba de un deficit de 80 de milioane de euro în bugetul Statului San Marino pentru anul acesta, şi cel puţin dublu pentru anul 2011. Se evocă intervenţia eventuală a FMI, care ar susţine Republica San Marino cu linii de credit, cum o face deja cu Grecia sau Argentina. "Anumite întreprinderi s-au întors în Italia, altele nu mai acceptă facturile noastre. Suntem consideraţi ca ciumaţii", se plânge Beccali.

Liga nordului e ultima speranţă

Criza economică a trecut pe aici: anul trecut, 1 % din muncitori şi-au pierdut postul. Munca la negru a crescut. Aceste cifre pot părea derizorii, însă contează mult pentru lumea idilică din San Marino, care a cunoscut mereu bunăstarea şi generozitatea: pensii calculate pe retribuţie, restaurante de întreprindere propunând prânzuri la 1.50 euro, o bună acoperire socială, obţinerea de împrumuturi pentru cumpărarea unei rezidenţe principale şi pentu creşe.

Aceste garanţii sunt astăzi ameninţate de embargo-ul venind din Roma şi sunt agravate de căderea sectorului imobiliar. Pe muntele Titan s-au construit clădiri pe cel mai mic colţ, imobiliarul fiind unul dintre sectoarele reţelei de spălare de bani. Astăzi, numărăm cel puţin 7 000 de bunuri imobiliare goale. "Obiectivul nostru este salvarea economiei sănătoase", ni se explică la Camera de comerţ. "Altfel totul va exploda, inclusiv pentru muncitorii italieni şi întreprinderile din vecinătate care realizează comenzile venite din San Marino".

Nu mai rămâne decât o singură speranţă: Liga nordului, care obţine nenumărate voturi la muncitorii din regiunea limitrofă Republicii. "Sunt singurii care ar putea aduce guvernul italian pe calea cea dreaptă", se povesteşte pe aici, amintindu-se că ministrul italian al Economiei, Giulio Tremonti, a fost cândva consilier al băncilor din San Marino...