În 2014, Marea Britanie şi alte ţări europene îşi vor deschide piaţa muncii Bulgariei şi României, întrucât vor fi ridicate restricţiile temporare impuse celor două state în momentul intrării lor în Uniunea Europeană. Autorităţile nu au ascuns faptul că nu puteau face nimic pentru a-i împiedica să vină pe cei care vor să se stabilească pe la noi, şi chiar şi campania publicitară presupusă a-i convinge pe noii veniţi că Albion are şi o parte perfidă a fost lăsată deoparte.

Problema nu este deci de a stăvili şuvoiul, ci de a şti dacă facem ce trebuie pentru a ne pregăti. Iar aici răspunsul este un "Nu" răsunător. Desigur, este greu de a evalua în mod convingător amplitudinea puhoiului anunţat, dar totuşi eforturile Institutului Naţional de Cercetare Economică şi Socială în acest domeniu, desfăşurate în numele guvernului, sunt foarte insuficiente. Autorii [raportului] ajung la concluzia că "Marea Britanie nu este o destinaţie privilegiată" pentru bulgari şi români, precizând în acelaşi timp că situaţia se putea schimba. Şi, deşi raportul nu-şi dă osteneala să argumenteze cu cifre josnice, lasă vag de înţeles că nu vor veni mai mult de cincizeci de mii de persoane pe an şi că deci nu există atâtea motive de a se îngrijora.

Ceea ce înseamnă a da dovadă de un optimism periculos. Chiar şi dacă nu se cunoaşte numărul acestor nou-veniţi, este mai bine să fim pregătiţi prea mult decât prea puţin. Din nou, această atitudine merge mână în mână cu o incapacitate mai generală de a anticipa consecinţele imigraţiei. De exemplu, baby-boom-ul generat de ultimele sosiri este deja greu de gerat pentru capacităţile şcolilor, şi chiar dacă nimeni nu pleacă din Sofia sau din Bucureşti pentru a veni aici, tot vor trebui construite 400 de noi şcoli primare pe an pentru a răspunde nevoilor populaţiilor.

Idem pentru serviciile publice. Într-un excelent articol, săptămâna trecută, Frank Field şi Nicholas Soames subliniază faptul că, chiar dacă am reuşi să reducem imigraţia netă la circa 40 000 de persoane pe an, ceea ce ar limita populaţia la 70 de milioane de locuitori în 2030, tot ar trebui să construim "echivalentul oraşelor Birmingham, Manchester, Liverpool, Bradford, Leeds, Sheffield, Glasgow, Bristol şi Oxford laolaltă" pentru a găzdui imigranţii.

Problema este atât de urgentă, potrivit acestora, încât UE ar putea fi obligată să întrerupă libera circulaţie a lucrătorilor în timpul perioadelor de şomaj puternic. Pentru moment, sunt puţine şanse să se întâmple aşa ceva. Deci este momentul ca politicienii, indiferent de ce parte sunt, să renunţe la poziţiile lor agitatoare şi să înceapă să pregătească viitorul. Ei trebuie nu numai să găsească un mijloc de a limita imigraţia, dar şi să se asigure că serviciile publice, la nivel local şi naţional, vor fi în măsură să absoarbă creşterea inexorabilă a populaţiei pe insula noastră din ce în ce mai aglomerată.