Lansată la sfârşitul lunii septembrie, mişcarea de protest împotriva reformei sistemului de pensii şi-a schimbat înfăţişarea la mijlocul lunii octombrie cu intrarea masivă a tinerilor în manifestaţii, ciocniri cu huliganii şi blocajul parţial al rafinăriilor şi aprovizionării cu carburant.

Libération discerne în această situaţie o noua axă, "formidabilă", a vieţii politice franceze, o opoziţie între elite şi oameni, cu "pe de o parte, guvernul, liderii sindicali, partidele guvernamentale, pregătiţi să facă compromisuri pentru a ieşi din mişcare; şi de cealaltă, o parte din bază, liceeni, unele profesii mânioase, unele organizaţii CGT [principalul sindicat francez], militanţi radicali diseminaţi dar activi. Aceştia ar fi întruparea unui refuz popular, desigur minoritar, dar ostil oricărei logici gestionare".

Privilegiile conservatorilor grevişti

Deloc surprinzător, Le Figaro denunţă "aceşti grevişti de la ora a douăzeci şi cincea care fac parte din profesii privilegiate". Pentru cotidianul conservator, "aceştia sunt rentieri ai serviciului public, beneficiarii unor statute specifice. Ei sunt adevăraţii conservatori, în măsura în care au atât de multe privilegii încât ei doresc mai ales ca nimic să nu se schimbe, şi ca Franţa să continue să se îndatoreze pentru ca ei să trăiască confortabil pe spinarea ei". Cu toate acestea, aminteşte Les Echos, "nici legea Republicii, nici legământul implicit al conflictului social nu autorizează blocarea unei rafinării de petrol, a unui depozit de combustibil, obstrucţia unei căi ferate sau a unei şosele".

Şi totuşi, mobilizarea tinerilor provine dintr-o logică mai profundă. Le Figaro se teme să nu fie vorba de începuturile unui "război al generaţiilor". "Şi poate chiar a început în faţa ochilor noştri, şi nu este deloc liniştitor. Nu ştim foarte bine ceea ce conduce tinerii în manifestaţiile din ultimele zile. Dacă nu este decât un anti-sarkozysm de circumstanţă, alimentat de aţâţările Partidului Socialist, cazul nu este aşa de rău. (...) Dar dacă este prima manifestare a unui reflex de neîncredere faţă de sistemul de pensii prin repartizare, temelia societăţii franceze de şaizeci şi cinci de ani încoace, atunci este mult mai îngrijorător".

Participarea tinerilor: coşmarul lui Sarkozy

Pentru că astăzi, adaugă Slate, "în afară de pensii, există multe motive care ar explica faptul că tineretul se revoltă. Este uimitor de altfel că într-o ţară atât de eruptivă, cu tradiţie insurecţională, precum Franţa, tineretul, împins în precaritate, descris în mod regulat ca fiind o problemă mai degrabă decât o soluţie, nu s-a revoltat mai devreme. Participarea tinerilor la această mişcare este coşmarul Preşedintelui, deoarece, dacă pot exista unele beneficii politice de pe urma faptului de a fi ştiut să faci faţă unei puternice tulburări sociale clasice, în schimb totul este de pierdut când tineretul coboară în stradă".

Şi tuturor celor care doresc să tragă o paralelă cu "evenimentele din mai 1968, urmate de reflexul conservator din iunie 1968", revista online subliniază că "în 1968, tineretul se plictisea într-o Franţă închisă, dar înfloritoare. Astăzi este invers".