Care este sursa cea mai importantă de energie regenerabilă pentru Uniunea Europeană? Poate energia solară? (Europa deţine trei sferturi din capacitatea totală de producţie a energiei electrice cu ajutorul celulelor fotovoltaice). Poate vântul? (În ultimul deceniu Germania şi-a triplat cantitatea de electricitate produsă cu ajutorul energiei eoliene). Nici una dintre cele două variante nu este însă răspunsul la întrebare. De departe, cea mai importantă sursă de combustibil – aşa numit regenerabil – folosit în Europa este lemnul.

Găsit sub cele mai diferite forme – beţe, brichete, rumeguş (sau, ca să folosim termenul la modă şi foarte pretenţios – biomasă), lemnul generează aproximativ jumătate din energia regenerabilă consumată în Europa. În unele ţări, precum Polonia şi Finlanda, lemnul asigură mai mult de 80% din cererea de energie. Chiar şi în Germania – patria conceptului Energiewende (ideea curajoasă de a comuta întreaga economie către folosirea energiei regenerabile) – unde s-a subvenţionat enorm dezvoltarea surselor de energie eoliană și solară, lemnul reprezintă 38% din cantitatea de combustibil ce nu provine din zăcămintele fosile. După ani şi ani în care guvernele europene şi-au elogiat suportul în revoluţionarea producerii energiei folosind metode high-tech și emisii scăzute de carbon, lemnul pare să redevină combustibilul preferat al societăţii, ca şi în perioada pre-industrială.

Ideea că arderea lemnului produce emisii cu conţinut scăzut de carbon pare cel puţin bizară. Dar există un argument puternic pentru care lemnul a fost inclus pe lista Uniunii Europene de surse de energie neconvenţională. În condiţiile în care lemnul folosit în staţiile de generare provine din păduri corect gestionate, atunci carbonul emis de coşurile de fum poate fi anihilat de carbonul care este absorbit şi folosit de copacii proaspăt plantaţi. Lemnul poate fi astfel considerat neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon. Rămâne de văzut dacă această teorie se verifică în realitate. Odată ce s-a luat decizia de a clasa lemnul ca sursă regenerabilă, consumul acestuia a crescut exponenţial.

În sectorul energetic, lemnul deţine diferite avantaje. Construirea morilor de vânt poate fi destul de costisitoare, pe când, cu un cost relativ scăzut, staţiile de generare pot fi adaptate ca să ardă un amestec de 90% cărbune şi 10% lemn. Spre deosebire de noile generatoare, care folosesc puterea solară sau eoliană, centralele electrice convenţionale sunt deja racordate la sistemele energetice naţionale. Cu atât mai mult, energia obţinută prin arderea lemnului este produsă în mod continuu şi nu intermitent, ca cea provenită de la soare sau vânt, înlăturând nevoia de a suplinii prin alte metode producţia de curent electric pe timpul nopții sau în perioadele fără vânt. Deoarece lemnul poate fi folosit în unităţile convenţionale de generare a energiei pe bază de cărbune, care în alte condiţii ar fi riscat să fie închise în baza noilor standarde de mediu, el a devenit extrem de popular şi este folosit de companiile electrice.

Banii cresc în copaci

Rezultatul a fost formarea de urgenţă a unei alianţe cu scopul de a sprijinii subvenţiile de producţie ale biomasei. Acest lucru a reunit ecologişti, care consideră lemnul neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon, producători de energie, care astfel îşi salvează vechile unităţi de producţie ce foloseau doar cărbunele, și, în al treilea rând, guverne, pentru care lemnul reprezintă unica modalitate de a atinge planul de schimba întreaga producţie de energie de la surse convenţionale către surse regenerabile. Ţelul Uniunii Europene este ca până în anul 2020, 20% din energie să provină din surse regenerabile. Acest lucru este aproape imposibil de atins bazându-ne doar pe energia solară şi eoliană.

Marele efort în atingerea acestui ţel până în anul 2020 îl constituie crearea unui nou model de afacere în domeniul energetic. În trecut, electricitatea provenită de la lemn era reprezentată de o operaţiune de mici dimensiuni de reciclare a deşeurilor: companiile scandinave de celuloză şi hârtie aveau o mică staţie de generare a energiei, amplasată în apropiere, în care se ardeau crengi şi rumeguş. Mai târziu a apărut, aducând mici schimbări, conceptul de ardere mixtă lemn – cărbune. În 2011 însă, RWE, o companie energetică mare din Germania, şi-a modificat staţia de producere de electricitate Tilbury B din Anglia astfel ca să poată înlocui complet cărbunele cu brichete de lemn (un produs comun de lemn folosit în procesul de arderi industriale). Această metodă s-a extins cu viteza focului.

Conform datelor furnizate de International Wood Markets Group, o companie canadiană, Europa a consumat 13 milioane tone de brichete de lemn în cursul anului 2012. Bazată pe tendinţa curentă, cererea europeană de brichete va creşte la 25-30 milioane tone pe an până în 2020.

Europa însă nu produce suficienţi buşteni pentru a acoperii aceste nevoi crescânde. Ca urmare, o bună parte din această cantitate va proveni din import. Importul de brichete de cărbune în Uniunea Europeană a crescut cu 50% numai în anul 2010 şi comerţul global cu acest produs (influenţat în egală măsură de nevoile comune ale Chinei şi ale Europei) ar putea creşte de 5 sau 6 ori, de la 10-12 milioane pe an, la 60 de milioane de tone până în anul 2020, după estimările European Pellet Council (EPC). Majoritatea acestei cantităţi va proveni de la noile companii exportatoare de lemn ce înfloresc în vestul Canadei şi sudul Americii.

Preţul lemnului este în continuă creştere. Lemnul nu este o resursă epuizabilă şi de acea nu are un preţ unic: o statistică de preţ provenită de la Argus Biomass Market prezintă o creştere a preţului brichetelor de la 116 de euro/tonă în august 2010, la 129 de euro/tonă la sfârşitul lui 2012.

Deci, este eficient? Nu.

Lemnul produce carbon de două ori: prima oară la staţia de generare, iar a doua oară în lanţul de aprovizionare. Procesul de fabricaţie al brichetelor de lemn implică măcinare, transformarea într-o pastă şi apoi formarea sub exercitarea presiunii. Toate acestea, la care se adaugă transportul, solicită energie şi produc carbon: 200 kg de dioxid de carbon corespunzătoare producerii a 1 MW / oră de electricitate. Ca urmare, se reduce cantitatea de carbon economisită prin convertirea la lemn şi se măreşte costul eforturilor de reducere a emisiilor de carbon. Dată fiind subvenţia de 53 de euro pentru 1 MW/oră, consideră domnul Roland Vetter, analist principal la CF Partners,cea mai importantă societate de comerţ cu carbon, va costa 264 de euro pentru a economisi 1 tonă de dioxid de carbon prin trecerea de la gaz la lemn. Acest calcul se bazează pe asumarea ideii că restul procesului (arderea lemnului în staţiile de generare) este neutru din punct de vedere al emisiei de carbon. Și probabil că nu este așa.

Un tip de combustibil şi banii dumneavoastră

De-a lungul ultimilor ani, oamenii de ştiinţă au tras concluzia că ideea originală – aceea a compensării emisiilor de carbon din staţiile de generare prin împădurirea controlată – a fost o teorie simplificată în exces. În realitate, neutralizarea carbonului depinde de speciile de copaci folosite la împădurire, de viteza de creştere a copacilor, de materialul de ardere folosit, dacă sunt folosite aşchii sau buşteni şi aşa mai departe. Ca o aşchie sărită din trunchiul Uniunii Europene, European Environment Agency a susţinut în 2011 că prezumţia precum căreia ”arderea combustibilul de biomasă va fi în mod inerent neutră din punct de vedere al emisiei de carbon... nu este corectă... deoarece ignoră faptul că folosirea pământului pentru a creşte plante în scopul producerii energiei implică faptul că acel pământ nu va produce plante ce ar putea fi folosite şi în alte scopuri, inclusiv absorbţia carbonului emis prin arderea lemnului”.

Tim Searchinger, de la Universitatea Princeton, a calculat și concluzionat că dacă ar fi folosiţi copaci întregi pentru a produce energie, lucru valabil uneori, ei ar mări emisia de carbon, în comparaţie cu cărbunele (cel mai murdar combustibil), cu 79% în decurs de 20 de ani şi cu 49% de-a lungul a 40 de ani; nu există niciun fel de reducere a cantităţii de carbon în prima sută de ani, cât le trebuie copacilor plantaţi să crească. Dar, așa cum menţionează Tom Brookes, de la European Climate Foundation, ”noi încercăm să reducem carbonul în prezent, nu peste 100 de ani”.

În concluzie, Uniunea Europeană a creat o subvenţie consistentă, care probabil nu reduce emisia de carbon, nu promovează utilizarea tehnicilor avangardiste în domeniul energetic, dar este destinată să crească mult şi repede, precum o tufă de gard viu.