Umbra unui excavator într-o mină deschisă de şisturi bituminoase din Narva (Estonia).

Gazul de şist este şic

Estonia are o oportunitate de a nu mai fi dependentă de gazul rusesc: şisturile bituminoase. În ciuda poluării generate, ţara continuă să le exploateze şi să le diversifice utilizarea.

Publicat pe 26 aprilie 2013 la 11:03
Umbra unui excavator într-o mină deschisă de şisturi bituminoase din Narva (Estonia).

S-ar putea spune că Estonia are acum minerale preţioase demne de a stârni invidia celorlalte două ţări baltice. Şi anume şisturile bituminoase. Până de curând, ceasurile petrolului estonian păreau numărate. Din 2015, cele mai vechi centrale nu vor mai fi conforme cerinţelor din ce în ce mai stricte ale Uniunii Europene în materie de protecţie a mediului. Construcţia unor noi centrale şi cumpărarea de drepturi de poluare ar fi fost o activitate foarte costisitoare.
Situaţia s-a schimbat drastic în urmă cu vreo 5 ani. Din cauza creşterii semnificative a preţurilor petrolului şi gazului pretutindeni în lume, exploatarea şisturilor a ajuns în cele din urmă să pară a fi relativ ieftină. Estonienii au reconstruit unităţile de producţie cele mai vechi şi s-au lansat recent în construcţia de noi unităţi. Ei au perfecţionat de asemenea tehnologiile de prelucrare a şisturilor, ceea ce a sporit cantităţile de gaz şi de ţiţei obţinute.
Cum construcţia unei noi centrale nucleare în Lituania a fost amânată [un proiect în care Letonia şi Estonia sunt parteneri], Estonia poate pretinde acum de a fi cel mai mare producător baltic de electricitate pentru următorul deceniu. Iar industria şisturilor, în ciuda criticilor asupra poluării, nu are intenţia să-şi reducă activitatea.
Estonia, care deţine aproximativ 17% din rezervele de şisturi bituminoase din Europa, este şi cel mai mare utilizator de şisturi din lume. La nivelul actual de extracţie, Estonia ar trebui să aibă suficient şist pentru următorii 50 de ani. Pentru a produce energie, 80% din şisturile folosite în lume sunt arse în Estonia.

Potrivit pentru utilizarea în submarine

Estonienii folosesc şisturi de mai bine de un secol. Acestea au început să fie exploatate în 1917, iar opt ani mai târziu au fost folosite drept combustibil în primele centrale electrice estoniene. Paul Nikolai Kogerman, omul de ştiinţă care a contribuit în mod considerabil la lansarea industriei de şist, a fost ales în anul 2000 ca fiind una dintre cele mai importante personalităţi estoniene ale secolului al XX-lea.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, invadatorii nemţi au fost deosebit de interesaţi de posibilitatea de a obţine ţiţei din şisturi bituminoase. Acesta era mai rezistent la frig şi mai greu decât apa, deci era foarte potrivit pentru utilizarea în submarine. Oamenii de ştiinţă ruşi au crezut chiar pentru o vreme că puteau îmbogăţi uraniul cu şisturile estoniene.
Astăzi, o treime din cei 12 terawaţi-oră produşi anual în Estonia sunt exportaţi. Dar compania de exploatare a şisturilor exportă de asemenea în fiecare an 1,2 milioane de barili de ţiţei şi 40 de milioane de metri cubi de gaz.

Reproşuri din partea UE

Estonienii caută de asemenea să-şi împărtăşească experienţa cu alte părţi ale lumii. Cu trei ani în urmă, au încheiat un acord cu Iordania pentru aplicarea de tehnologii legate de şisturi şi construcţia de centrale care ar trebui să înceapă să funcţioneze din 2016. Anul trecut, ei au cumpărat o întreprindere de prelucrare a şisturilor din Utah, Statele Unite ale Americii, pentru a produce ţiţei.
Arderea şisturilor emite mai mult dioxid de carbon decât celelalte tipuri de minerale. Estonia are deci nevoie de drepturi suplimentare de poluare. Funcţionarii europeni reamintesc în mod constant că ţara ar avea interes să-şi diversifice mai mult sursele sale de producţie de electricitate. Reproşurile UE nu sunt lipsite de temei. Pentru a produce un kilowatt-oră, estonienii emit de două ori mai mult dioxid de carbon decât media europeană. Dar atât de raţionalii "nordici" baltici fac pe surzii în faţa acestor critici.

Dar dioxidul de carbon nu este singurul efect secundar al şisturilor bituminoase. Celălalt efect este zgura. Care poate fi comparată cu cenuşa produsă de arderea şisturilor. O tonă de şisturi produce 450 de kilograme de zgură. Estonia extrage în fiecare an aproximativ 17 milioane de tone de şisturi şi arde cea mai mare parte în centrale. Deci mai rămân 7 milioane de tone de zgură.
Ceea ce se remarcă imediat în regiunea Narva. Cu această zgură sunt ridicate dealuri artificiale. Pe câteva s-au răstăvit diverse plante. Pe altul a fost instalat un parc de 17 eoliene. Estonienii înşişi se distrează la ideea de a putea deschide în următorii ani o adevărată staţiune de schi. Prima pistă funcţionează de altfel din anul acesta.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect