Fiecare dintre aceste mici puncte mobile pe care le putem observa când cerul este senin deasupra Rotterdamului poate alimenta pâna la 5 milioane de autovehicule de putere medie. Aceste mici puncte sunt superpetroliere încărcate cu până la 2 milioane de barili de ţiţei fiecare. În 19 iunie, erau opt pentru a face faţă celui mai mare port european. Le-ar fost de ajuns mai puţin de o oră pentru a acosta însă comandanţi au primit ordin de a-şi arunca ancorele în apă. Debarcaderele sunt pline, la fel ca şi cuvele de stocaj. Iar cursul actual al barilului nu incită la vânzare.

Pentru a descrie această conjunctură particulară, analiştii financiari vorbesc de un "contango" : preţul care se ia în calcul sau "spot", a unui bun (plătit la livrarea efectivă) este inferior preţului obţinut în cazul unui contract la termen (preţul pe care îl obţinem pentru un baril dacă plătim astăzi în contul unei livrări ulterioare). Situaţia inversă este mult mai frecventă, deoarece piaţa premiază în general cumpărătorii care se angajează să plătescă în avans.

Astfel, în contextul unui "contango", navele nu au nici un interes să-şi descarce încarcatura. Olandezii şi-au făcut din aceasta un obicei, cu atât mai mult cuvele sunt supra încărcate. În vremuri normale, aceste cuve pot conţine până la12,8 milioane de metri cubi de petrol, echivalentul a 80 de milioane de barili. Această cantitate, explică docherii, permit alimentarea celor 27 de state ale UE timp de 5 zile. Petrolierii caută deci să conserve stocurile pe care le au pentru a evita să vândă în pierdere. Exista apoi societăţile de gestionare a structurilor de stocaj, ca Eurotank şi Oiltanking, care au ieşit câştigătoare în urma acestei situaţii, fără a ezita să ceară uneori preţuri exorbitante.

În luna februarie, preţul la termen al barilului depăşea 8 dolari, la preţul spot. Astăzi, el este în jur de un dolar. Această tendinţă se datorează în principal reducerii cererii, criza obligă. Între timp, preţul de referinţă al barilului a urcat la 70 dolari, adică cu aproape 90% mai mult decât în ianuarie. Conform Uniunii Petroliere Italiene, această creştere ascunde recâştigarea interesului operatorilor care mizează pe o relansare viitoare a cererii de energie.

Majoritatea analiştilor lucrează sub ipoteza unei creşteri uşoare a preţului brut. Bineînţeles, cursul barilului poate scădea, şi cu el, preţul benzinei si al motorinei (un baril de ţiţei permite producerea a 100 de litri). Dar pentru aceasta ar trebui ca petrolierii să renunţe să mai tragă profit de pe urma situaţiei actuale. Realitatea este cu totul diferită : pentru fiecare supertanc ancorat în mare, este posibilitatea reducerii preţului la pompă, care este în creştere.

În aceste prime zile de vară, Europa navighează într-o mare de aur negru. Conform Agenţiei Internaţionale a Energiei, între 100 şi 150 de mililoane de barili pluteau pe mare în luna mai. La Rotterdam, s-a afirmat că 28 de petroliere navigau în largul coastelor olandeze săptămâna trecută, din care trei sferturi erau încărcate.

Cu toate că petrolul stocat în mare atinge 85 milioane de barili, cum era deja cazul în martie, în portul Nouvelle Meuse, toată lumea s-a pus de acord asupra faptului că efectul de " contango" nu a fost niciodată atât de vizibil.

Petrolierii nu vor să vândă; operatorii cumpără toate ofertele spot disponibile, le revând prin contracte la termen şi fac profituri importante. Ţiţeiul nu pleacă în rafinării. Când situaţia se va întoarce la normal, petrolul va fi iarăşi pe piaţă iar preţurile vor scădea. Superpetrolierele vor fi dispărut atunci din orizontul olandez.