După ce a fost timp de secole cazarma lumii, prima putere hegemonică, şi ulterior un câmp de bătălie mondial, Europa erei "soft power", dar mai ales a crizei economice, descoperă farmecul discret al despărţirii de arme. Ea taie în bugetul apărării, concediază cele mai glorioase regimente, dezmembrează nave şi port-avioane, închide baze militare şi închide în hangare un număr mare de tancuri şi avioane.

Alerta la bord a fost dată – ca de obicei – dincolo de Atlantic. În apropierea summit-ului NATO de la Lisabonna, care trebuie să promoveze "noul concept strategic" al Alianţei, Statele Unite sunt îngrijorate de atitudinea europenilor care cheltuiesc din ce în ce mai puţin pentru Apărare.

Totuşi, de această dată, responsabilii europeni împărtăşesc îngrijorarea americanilor în faţa dezarmării crescânde a vechiului lor continent. "În timp ce Statele Unite continuă să atribuie nenumărate resurse sectorului Apărării, cheltuielile militare ale Europenilor nu ating 2% din PIB, nivel pe care şi-l fixaseră totuşi singuri", recunoaşte amiralul Giampaolo Di Paola, care, de la înălţimea funcţiei sale de preşedinte al Comitetului militar care regrupează şefii de stat-major ai NATO, încearcă să canalizeze efectele cursei spre dezarmare.

Cursa spre dezarmare

Ne aflăm în faţa unui paradox cel puţin surprinzător: Europa nu a cheltuit niciodată atât de puţin pentru forţele sale armate, în momentul în care ele sunt angajate ferm pe teren, mai mult ca niciodată de la terminarea războiului. Zeci de mii de soldaţi se află în post în Afganistan, Liban, în Balcani şi în diverse alte misiuni în Africa. Pentru Europa, este un cost uman şi economic foarte greu. Criza financiară, şi apoi cea a datoriilor publice, a constrâns europenii la luarea unor serii de măsuri draconice de reducere a cheltuielilor militare.

În 2002, toate ţările membre ale Alianţei atlantice şi-au dat ca obiectiv să afecteze anual "cel puţin" două procente din PIB pentru apărare. În 2009, doar Grecia (3,1%), Albania (2%), Franţa (2,1%), Anglia (2,7%) şi Statele Unite (4%) şi-au menţinut angajamentul, contrar Italiei şi Germaniei (1,4%) şi Spaniei (1,2%). Anul viitor, Statele Unite riscă să fie singura ţară care va depăşi două procente. Primele măsuri de austeritate au fost luate imediat după izbucnirea crizei de pe Wall Street.

Primul ministru britanic, David Cameron, tocmai a anunţat o diminuare a cheltuielilor militare cu 8% pentru următorii patru ani. Londra se pregăteşte să renunţe la unicul său port-avion actual, Ark Royal – în aşteptarea construcţiei a două noi port-avioane care sunt deja prevăzute – şi va reduce considerabil comanda sa de noi avioane de vânătoare americane JSF. Programul nuclear de submarine Trident este menţinut, însă Royal Navy se află în plină restructurare. Până la urmă, sectorul apărării va pierde 42 000 de locuri de muncă până în 2015.

Cât despre Franţa, ea a confirmat, pentru acest an, angajamentele sale bugetare. Totuşi, specialiştii armatei se aşteaptă la o reducere severă pentru 2011. Francezii şi britanicii au pregătit deja acorduri care le vor permite să gereze împreună, împărţind cheltuielile, arsenalul nuclear, ca şi noile avioane de transport militar Airbus A400. Germania, care trece astăzi de la o armată de conscripţie la una de carieră, având ca şi consecinţă diminuarea efectivelor şi creşterea cheltuielilor, se pregăteşte la rândul ei să scadă cheltuielile militare.

Noul guvern al Olandei a anunţat deja că renunţă să mai cumpere avioane JSF. În materie de armament, Italia strânge şi ea cureaua: a decis să părăsească programul SAC al NATO (Strategic Airlift Capabilities), care prevedea achiziţia şi punerea în comun a avioanelor militare de transport C130, şi a comandat cu 25 de avioane de vânătoare mai puţin decât prevăzuse.

Un periculos efect bumerang

Toţi specialiştii sunt de acord cel puţin asupra unui punct de vedere: în ciuda reducerilor bugetare, nici o ţară, până acum, nu a diminuat salariile soldaţilor plecaţi în misiune în Afganistan sau în altă parte în lume. În acest sector, restricţiile se fac totuşi simţite. Dacă anul trecut europenii au răspuns ezitând la cererea americană de a trimite un efectiv suplimentar de 10 000 de oameni la Kabul, a fost nu doar din cauza unei ezitări politice, ci şi din cauza unor probleme financiare.

Dezarmarea parţială a Europei nu a avut încă efecte în domeniul securităţii. Europenii s-ar afla în dificultate, la ora actuală, pentru a lansa o operaţiune militară importantă în cazul declanşării vreunei crize... Proiectul de a trimite o forţă de menţinere a păcii în Somalia a fost îndepărtat nu doar din motive politice, ci şi din lipsă de mijloace. Iar trimiterea unei forţe de interpunere în cazul unui acord de pace în Orientul Mijlociu nu ar fi posibilă fără o intervenţie în bugetul apărării.

Amiralul Di Paola afimă că "numeroase programe de dezvoltare a armamentului văd lumina în alte regiuni ale lumii. Superioritatea noastră tehnologică riscă să fie ajunsă din urmă în foarte scurt timp. Superioritatea calitativă trebuie menţinută cu orice preţ, chiar dacă ar trebui să sacrificăm parţial aspectul cantitativ". Asfel, măsurile de reducere bugetară se repercutează, încă o dată, asupra economiei şi a competitivităţii "sistemului Europei", mai mult decât asupra securităţii. Ele riscă să provoace în acelaşi timp un periculos efect bumerang, chiar în momentul în care Europa, în ansamblul său, se zbate să redemareze mecanismul creşterii economice.