E înţelept să acorzi atenţie spuselor Angelei Merkel. Adversarii săi pe plan naţional şi-au dat seama experimentând pe propria lor piele iar lecţia este valabilă şi pentru Europa. Cancelarul german gândeşte efectiv ceea ce spune.

Astfel, atunci când anunţa, primăvara trecută, imediat după planul de salvare provocat de panica crizei greceşti şi cea a euro, că n-ar mai trebui lăsat să se reproducă niciodată un asemenea episod, şi când afirma că ar fi nevoie de o revizuire a tratatelor europene, nu erau vorbe în vânt.

Astăzi, Angela Merkel a reuşit să alinieze şi preşedintele francez la proiectul său. Chiar dacă restul Europei scoate strigăte de indignare, cancelarul va obţine această revizuire, căci nu există altă alegere. Acest lucru pare din ce în ce mai evident iar miniştrii Afacerilor Externe nu vor întârzia să-şi dea şi ei seama.

Garanţiile financiare – puse în funcţiune de către statele zonei euro pentru a proteja moneda unică – expiră în 2013, iar Germania nu va participa nici la o viitoare ediţie şi nici la o instituţionalizare a acestui plan de salvare, şi asta cel puţin din punct de vedere al principiilor constituţionale.

În acel moment, dacă nu chiar înainte, pieţele financiare vor sfârşi prin a ataca ţările supraîndatorate din sudul Europei. Trebuie deci pus în mişcare un mecanism care să permită o reducere ordonată a datoriei şi care, înainte de orice altceva, să obţină participarea creditorilor, adică a speculatorilor, la costurile pagubei.

Germania, cvasi-stăpână a Europei

Rămâne de aflat dacă acest mecanism trece prin retragerea dreptului de vot al anumitor state membre [în Consiliul European], ceea ce ar fi umilitor, dacă are nevoie de binecuvântarea unui referendum, ca orice revizuire a tratatelor europene, sau dacă există alte mijloace. Angela Merkel ştie că e mai bine să nu împingi francezii sau irlandezii la un referendum asupra Europei. De altfel acest referendum s-ar putea sfârşi prost şi în Germania.

Toate aceste argumente sunt dificil de refuzat. Dar unde este atunci stilul politic? Părerea majorităţii statelor europene, şi ea dificil de refuzat, potrivit căreia conducerea franco-germană a comis încă o nouă lovitură de forţă, este oare fondată? Sau Germania se comportă pur şi simplu în cvasi-stăpână a Europei, campioană a exporturilor şi colos prea puternic al creşterii în mijlocul continentului?

Reacţiile guvernului luxemburghez şi al Parlamentului European arată că, cancelarul a căzut cu adevărat în capcana hegemoniei, în ciuda tuturor eforturilor făcute pentru a evita situaţia. Starea economică a Europei este periculoasă. Nu este vorba de o opoziţie între Est şi Vest sau între Nord şi Sud. Este vorba de centru, care se îndepărtează din ce în ce mai mult de periferie. Este vorba de Germania care acţionează ca un magnet, în detrimentul vecinilor săi. Iar când – pe lângă irezistibila sa putere economică – Germania se poziţionează în rolul profesorului de lecţii politice, nemulţumirea creşte.

La fel de directă în vorbe ca şi în fapte

Fostul cancelar Helmut Kohl spunea adeseori că se înclină mereu de două ori în faţa drapelului francez. Fostul ministru al Afacerilor Externe, Joschkaţ Fisher, filosofa asupra dialecticii europene: Germania ar trebui să ţină ea frâiele Europei, fără ca nimeni să-şi dea seama.

Iar Angela Merkel? Ea este la fel de directă în vorbe ca şi în fapte. Iată un aspect greu de acceptat pentru statele de la periferie, care simt astfel de două ori slăbiciunea lor: puterea economică germană este de neînlocuit iar regulile jocului sfârşesc prin a se fixa până la urmă tot la Berlin.

Angela Merkel nu trebuie doar să vorbească, ea trebuie să şi asculte. Poţi să te opui de două ori în mai puţin de şase luni şi să obţii câştig de cauză. Dar a treia oară, rişti să ai probleme.