Alegeți o limbă
În Uzbekistan, vacanţele de vară debutează atunci când temperaturile încep să scadă, spre mijlocul lunii septembrie. Copiii au atunci două luni bune de vacanţă dar prea puţini sunt cei care profită pentru a-şi vedea părinţii. Trebuie în schimb să-şi servească patria lucrând în câmpurile de bumbac.
În timpul sezonului recoltelor, această republică din Asia centrală se livrează unui ritual obscur demn de comandourile muncitorilor sovietici: preşedintele Islam Karimov mobilizează poporul. Aproape două milioane de şcolari sunt trimişi la câmp pentru a recolta "aurul alb", aşa cum era deja supranumit bumbacul în epoca lui Stalin.
Copiii trebuiau să adune zece kilograme de bumbac zilnic
Bumbacul este una dintre principalele surse de venit pentru elitele ţării, după gaz şi aur. Preţul său nu a fost niciodată atât de ridicat ca astăzi. Însă el nu provoacă bucuria copiilor uzbeci. Anul trecut Nasira avea 11 ani, când a făcut recoltele. Zilnic, timp de o lună, ea a plecat cu clasa la ora 7 dimineaţa spre câmpuri, pentru a strânge bumbac până seara.
Copiii trebuiau să adune zece kilograme de bumbac zilnic. "Mi-a fost greu să strâng trei", mărturiseşte ea. Salariul său: 60 de sumi pe kilogram, deci 3 centime de euro. Pentru şcolarii mai mari, era şi mai rău: profesorii le reţineau salariul iar cei care nu reuşeau să ţină ritmul erau bătuţi. În octombrie 2008, o tânără fată de 17 ani s-a spânzurat chiar pe marginea câmpului. Nu mai suporta presiunea exersată de profesorul ei, s-a putut citi în cele nouă linii care i-au rezumat moartea.
Întreprinderi europene profită de exploatarea copiilor
Ţara se dedă nici mai mult nici mai puţin decât "sclavagismului de copii", explică Joanna Ewart-James, membră a ONG-ului Anti Slavery International.Ea a asistat de curând la conferinţele internaţionale ale bumbacului din Texas şi Liverpool, unde au fost prezenţi în acelai timp şi mari actori ai sectorului, ca grupul elveţian Reinhart sau societatea Otto Stadtlander, din Bremen. Întrebările sale asupra muncii forţate a copiilor nu au fost luate în serios.
Nepăsarea sectorului s-ar putea totuşi schimba: şapte comercianţi europeni de bumbac sunt obiect de plângeri pe lângă OCDE. Aceste societăţi sunt acuzate de a fi profitat de pe urma muncii forţate a copiilor uzbeci, violând astfel principiile OCDE asupra multinaţionalelor.
În Germania, Centrul European pentru Drepturi Umane şi Constituţionale (ECCHR) a depus plângere împotriva lui Stadtlander, unul dintre principalii actori europeni ai sectorului, a cărui cifră de afaceri depăşeşte suta de milioane de euro. Întreprinderea dispune de mai mulţi ani de un birou la Taşkent [capitala uzbekă] şi întreţine bune relaţii cu regimul lui Karimov. Stadtlander s-ar fi făcut complice de violarea drepturilor omului, informează Miriam Saage-Mass, coordinatoare a ECCHR.
Afacerea pare delicată. OCDE are o mulţime de "reguli" care sunt tot atâtea legi cu caracter ne-coercitiv. Plângerile trebuie să ilustreze în acelaşi timp acest absurd vid juridic: întreprinderile care trag profituri directe din încălcarea drepturilor omului nu au practic de asumat nici o responsabilitate legală. Ar fi deci judicios să însoţeşti de sancţiuni aceste consemne, ca de exemplu suspendarea ajutoarelor economice. Totuşi, majoritatea ţărilor membre OCDE nu au absolut nimic de a face cu aceste consemne, explică Saage-Maas: "Sunt în general prea apatice".
Berlinul a semnat un "nou partenariat" cu preşedintele Karimov
Bunele relaţii ale lui Stadtlander cu regimul lui Karimov sunt asemeni imaginii guvernului german. Berlinul a semnat un "nou partenariat" cu preşedintele Karimov iar soldaţii germani pleacă de la o bază militară din Uzbekistan înainte de ajunge în Afganistan.
Fostul cadru comunist Karimov s-a convertit la capitalism fără a renunţa la stilul stalinian. Este reales în permanenţă cu scoruri spectaculare şi chiar şi rivalii săi afirmă că-l susţin. Aici, opozanţii regimului sunt fierţi vii. Uneori sunt împuşcaţi. In 2005, mai mult de 700 de civili au fost ucişi în timpul unei manifestaţii la Andijan.
În Europa, un mare număr de ţări cer sancţiuni împotriva Uzbekistanului, dar Germania nu le-a urmat. În schimb, miniştrii germani s-au dus la faţa locului cu o delegaţie de mari întreprinderi. Guvernul preferă să nu vorbească despre ceea ce parteneriatul său a putut aduce copiilor uzbeci. Un purtător de cuvânt se mulţumeşte să vorbească despre un "sistem de supraveghere" şi de "un dialog regulat".
Comerţul cu bumbac este profitabil în acelaşi timp băncilor germane, cum ar fi Commerzbank, naţionalizată parţial, care are şi ea un birou la Taşkent. In acest timp, anumite mărci cum ar fi C&A şi Wal-Mart încearcă să evite bumbacul uzbek.
Accidente de muncă şi de condiţii sanitare mizerabile
Este totuşi dificil să urmăreţti parcursul bumbacului, amestecat de către comercianţi cu alte materii. Veniturile obţinute din comerţul cu materii prime nu schimbă nici ele nimic în viaţa poporului uzbek. Economia funcţionează în continuare după modele depăşite.
Producţia de bumbac este deosebit de dăunătoare mediului înconjurător. În jurul mării Aral, procentul de şomaj atinge 70%. Umida Nijasova, militantă uzbekă a drepturilor omului, care a cunoscut închisorile regimului, şi care se documentează asupra situaţiei, de la Berlin, vorbeşte de accidente de muncă şi de condiţii sanitare mizerabile.
Societatea Stadtlander prezintă o cu totul altă imagine a ţării. Ea adoră să sponsorizeze sărbătoarea primăverii uzbece, organizată la bursa de bumbac din Bremen. Aici se serveşte plov, mâncare tradiţională uzbekă, în timp ce dansatoarele uzbece se produc pe scenă în costume strălucitoare. Pe pereţi, postere imense ne prezintă oraşul viitorului, aşa cum este el văzut de preşedintele Karimov. Aproape că ne-am putea crede la televiziunea uzbekă.
