Alegeți o limbă
Preşedintele Obama, depozitar cu doar doi ani în urmă al tuturor speranţelor planetei, este pe cale să fie dezmembrat de fenomenul Sarah Palin, trecută la rangul de mişcare politică. Angela Merkel, în fruntea unei Germanii al cărei procent de şomaj nu a fost niciodată atât de jos în ultimii 20 de ani, nu reuşeşte să stăvilească, în sondaje, căderea sa în popularitate. Nicolas Sarkozy, super preşedintele care a promis francezilor că "vor munci mai mult pentru a câştiga mai mult", este confruntat cu o revoluţie stradală.
Europa se confruntă cu un amestec exploziv de contestări, de regresie şi de respingere a imigraţiei care nu prevede nimic bun. Statele Unite, ele, par să fie pe punctul de a bascula într-unul din acele momente ale istoriei în care iraţionalitatea şi populismul împotriva politicii, imigraţiei şi restului lumii ar putea conduce la un catarsis colectiv cu consecinţe nesigure. Criza mondială, născută în inima sistemului capitalist şi care a atins dur cele mai dezvoltate economii ale lumii ca şi modul lor de viaţă, este însoţită de o profundă criză politică şi socială.
Elitele discreditate
Încurcătura nu se manifestă identic de cele două părţi ale Atlanticului. Dar aceste manifestări sunt dovezi ale unei aceleiaşi incertitudini în faţa lumii care, dintr-o dată, pare să ameninţe mai grav modul de viaţă şi statutul democraţiilor puternice cu care suntem obişnuiţi. Ceea ce distinge această perioadă de celelalte este, astăzi, Internet-ul şi televiziunea prin cablu, media omniprezente pe lângă public, alimentând conflictele, mobilizând indivizii, creând reţele de comunicaţii tentaculare unde predomină mai mult emoţiile decât reflexia.
Este poate aici terenul ideal al populismului. Totuşi, aceste reţele pe Internet sunt cele care au mobilizat noi straturi ale populaţiei şi le-au incitat să se angajeze în politică (şi a vota) pentru a-l susţine pe Obama. Ne regăsim deci în faţa unei noi realităţi, ale cărui consecinţe asupra organizării noastre democratice sunt încă imposibil de măsurat. Mai există un alt aspect al acestui nou fenomen american: în ciuda aparentei "moderaţii" a electoratului, marea majoritate a americanilor nu-şi apreciază guvernul şi reprezentanţii pe care i-au ales, şi nici cultura celor de la Washington.
Mobilizarea moderaţilor
Europenilor, ca şi americanilor, le e frică de viitor şi nu au încredere în elitele care îi guvernează. Nu înţeleg lumea care a reieşit din această criză, le e frică de China aşa cum le e frică de "celălalt", cel care locuieşte lângă ei. Principala diferenţă ţine poate de faptul că Obama, în ciuda a orice, are un discurs care are un sens în această lume care se schimbă cu viteza luminii, chiar dacă cuvintele lui nu mai reuşesc să calmeze americanii.
În Europa, ne este greu să distingem un discurs care spune adevărul cetăţenilor, care le arată un drum care are un sens, chiar dacă este penibil de împrumutat. Este totuşi singurul lucru care ar putea întări centrul şi mobiliza moderaţii. Nevoia de acest tip de discurs va fi din ce în ce mai necesară: altfel, nu politica va fi aceea care va aduce un răspuns temerilor de pe stradă, ci strada care va sfârşi prin a învinge politica.
