Adevăratul proces al NSU rămâne de făcut

Abia început, procesul celor cinci membri ai grupului neonazist a fost din nou amânat. Dar nu trebuie să ne aşteptăm nici la deconspirarea deplină a terorismului de extremă dreapta, nici la rezolvarea adevăratelor probleme, şi anume incompetenţa şi orbirea autorităţilor.

Publicat pe 7 mai 2013 la 16:25

Procesul deschis pe 6 mai la München [şi suspendat la cererea apărării] nu este procesul NSU [Nationalsozialistischer Untergrund, Clandestinitatea Naţional-Socialistă]. Aşa cum nici Procesul de la Nürnberg din 1945-1946 sau Procesul Auschwitz de la Frankfurt din 1963-1965 nu au fost judecăţi ale naţional-socialismului, aşa cum nici Procesul Stammheim (1975-1977) nu a fost cel al Facţiunii Armata Roşie.

De fiecare dată, a fost vorba – ca şi acum – de judecarea unor indivizi, nazişti şi terorişti de stânga şi de dreapta. München va găzdui procesul Beatei Zschäpe şi al altor neonazişti. Nimic mai mult, nimic mai puţin. Un tribunal are capacitatea şi datoria de a stabili responsabilitatea individuală a fiecăruia şi de a-i pedepsi pe cei vinovaţi; nu este abilitat pentru a judeca o epocă sau o ideologie, şi nici popularitatea acesteia.

Ceea ce poate fi dezamăgitor pentru unii oameni. Întrucât cei care vin la bară sunt în general indivizi trişti, dezorientaţi, încrâncenaţi – nici impresionanţi, nici monstruoşi, ci foarte mici. În ochii lor nu se poate discerna răul absolut şi mobilele acestuia.

Un proces steril

Iată de ce forfota suscitată de procesul din München cu mult înainte de a începe este oarecum exagerată. Fiindcă acest proces, care pare deja steril, nu va dezvălui ceea ce aşteaptă cu febrilitate o parte din opinia publică. Aşteptările au înzestrat principala acuzată cu o personalitate interesantă şi enigmatică pe care ea evident nu o are, după câte ştim pentru moment, în ciuda tăcerii ei. Din nou, răul este banal, şi refuzăm să acceptăm acest adevăr.

Newsletter în limba română

Şi astfel opinia, oricât de scrutătoare ar fi, riscă să treacă pe lângă adevăratele probleme. Şi anume că au trebuit atâţia ani pentru a înţelege şi a elucida crimele NSU, pe când mobilul, atât de uşor de văzut retrospectiv, era limpede ca lacrima.

Cel puţin între 2000 şi 2006, criminalii au străbătut Germania, omorând oameni pentru simplul motiv că erau de origine străină sau foşti imigranţi. Motivaţiile rasiste ale acestor asasinate sunt astăzi foarte evidente. Ştim acum că ar fi trebuit să devină clar după cea de-a doua, sau cel târziu după cea de-a treia crimă, în ce direcţie trebuia orientată ancheta: către cercurile de extrema dreaptă.

Dar în schimb, serviciile însărcinate cu ancheta au întârziat cu încăpăţânare pe alte piste. Desigur, ei făcuseră legătura dintre cele nouă omucideri, dar această legătură discredita direct victimele, fără nicio justificare, făcându-le să treacă drept criminali. Dacă toţi erau străini sau de origine străină, se presupunea că existau toate şansele să fie ei-înşişi criminali. Din nou, actul de ostracizare delirant sare din nou în ochi a posteriori: victimele erau disociate de nemţii de baştină, care sunt cinstiţi şi nu se amestecă cu răufăcători.

Faptul că şapte din cele nouă persoane ucise erau antreprenori nu a fost interpretat ca un semn al succesului acestor imigranţi care au avut curajul să-şi creeze propriile lor societăţi, ci doar ca un indiciu că era vorba obligatoriu de afaceri dubioase şi că cei ucişi erau probabil victime ale unor răfuieli în sânul comunităţii turceşti. Neologismele asociate cu acest caz – “Döner-Morde” [literal, “crimele vânzătorilor de kebab”], ”Comisia Bosfor” [pentru a desemna comisia însărcinată cu ancheta] – grăiesc de la sine, cu consonanţele reductoare şi difamatoare.

O realitate ignorată

Această nesocotire consternantă a realităţii, rateurile anchetei, distrugerea abracadabrantă a unor documente şi eşecul Oficiului pentru Protecţia Constituţiei, în special în Turingia, au permis din păcate ca seria să continue.

Preşedintele tribunalului din München îşi are partea sa de vină pentru situaţia ridicolă în care se află acum justiţia germană. El nu a ştiut să profite nici de oportunitatea oferită de Curtea Constituţională, şi anume cea de a elibera trei locuri suplimentare pentru jurnaliştii turci [în sala de judecată]. Şi astfel, încercând să ţină jurnaliştii judiciari deoparte, el a dovedit încă o dată că nu a înţeles importanţa acestui proces.

Nicio altă ţară din lume nu a trebuit să facă faţă trecutului ei criminal în mod atât de voluntar şi de sistematic. Şi datorăm această sârguinţă unor funcţionari inepuizabili, precum fostul procuror general al landului Hessa, Fritz Bauer, un evreu întors să se stabilească în Germania, şi fără de care Procesul Auschwitz de la Frankfurt nu ar fi avut loc. Meritul revine de asemenea unei opinii publice care a îndrăznit să dezbată şi care – deşi cu întârziere – a făcut din naţional-socialism un trecut care nu poate şi nu trebuie să fie ignorat. Este un lucru bun, iar ţara poate fi mândră.

Şi totuşi, această conştientizare a trecutului şi această autocritică nu au împiedicat justiţia şi mass-media să poarte ochelari de cal timp de ani de zile şi să treacă pe lângă evidenţă cu privire la aceste omucideri. Nu este niciodată uşor să conjugi la modul prezent greşelile trecutului.

Portret

Beate Zschäpe sau banalitatea răului

Beate Zschäpe nu este doar membru fondator al NSU: ea este chiar “chipul său”, explică Der Spiegel. Zschäpe este acuzată de uciderea a opt persoane de origine turcă, a unei persoane de origine greacă, de comiterea unui atentat soldat cu moartea a doi poliţişti, şi de participarea la organizarea unui atentat cu bombă, la Köln, între 2000-2007.

Fiică a unei nemţoaice şi a unul român, născută în 1975, la Iena, în Turingia, este crescută de bunica sa, căci părinţii o abandonaseră. “Adevărata sa familie” este constituită din teroriştii neonazişti Uwe Mundlos şi Uwe Böhnhardt, cu care a avut o relaţie sentimentală şi pe lângă care s-a şi “format ca şi criminală”, adaugă revista.

În anii 1990, acest trio inseparabil făcea parte din Thuringer Heimatschutz (Protecţia Turingheză a Patriei), cea mai importantă organizaţie neonazistă din Turingia. Împreună, profanau memoriale ale victimelor nazismului şi închiriau garaje pentru a pune la cale atacurile, informează Der Spiegel.

Însă rolul atribuit Beatei era mai ales acela de a salva aparenţele, notează publicaţia:

ea se ocupa de lucrurile aflate la vedere. Juca rolul vecinei amabile, al prietenei fidele şi al colocatarei pline de solicitudine [...]. Am putea crede chiar că Zschäpe avea o anumită sete permanentă de normalitate în cadrul clandestinităţii.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect