Știri Comerţ internaţional
Primul ministru chinez Wen Jiabao şi Primul ministru grec Georgios Papandreou la Atena, în 3 octombrie 2010.

China, un călcâi al lui Ahile în Europa

Cumpărarea datoriei publice şi a unor active strategice cheie, la preţuri ieftine în ţări fragilizate de criză precum Grecia, Irlanda ori Spania.... China a lansat o ofensivă rapidă asupra Europei, iar ambiţiile sale pe termen lung nu sunt doar de a face bani – ea vrea să aibă o voce mai influentă la Bruxelles.

Publicat pe 2 noiembrie 2010 la 17:09
Primul ministru chinez Wen Jiabao şi Primul ministru grec Georgios Papandreou la Atena, în 3 octombrie 2010.

Luna trecută, când primul ministru chinez Wen Jiabao a vizitat Atena, al cărui port tocmai fusese cumpărat de Beijing, acesta a venit plin de cadouri: miliarde de dolari în schimbul încheierii de noi afaceri. "Ajutorul prietenilor noştri chinezi este o şansă pentru noi" a declarat ministrul grec de stat, Haris Pamboukis.

Dar ambiţiile Chinei sunt mult mai mari. Grecia reprezintă doar un pas al strategiei de intrare a Chinei în Europa. Prin cumpărarea rapidă de active a căror valoare a scăzut dramatic în timpul crizei financiare, aceasta a devenit un partener important al naţiunilor europene afectate puternic de criză. În cele din urmă, spun analiştii, Beijing speră nu doar să obţină mai multe tranzacţii pentru companiile proprii dar şi o mai mare influenţă asupra politicilor economice stabilite la Bruxelles şi în Germania. "Chinezii şi-au făcut cunoscută intenţia de a-şi băga nasul în afacerile Europei", a declarat astfel Carl B. Weinberg, economist şef la High Frequency Economics (furnizor cotidian de date şi evaluări ale economiei mondiale) din Statele Unite. "Sunt foarte inteligenţi, iar mesajul pe care îl transmit este clar" a mai spus el, adăugând că "China este o forţă cu care trebuie să ne obişnuim". Acest mesaj va fi întărit prin vizita din această săptămână a preşedintelui chinez Hu Jintao în Portugalia şi Franţa.

Criza financiară din Europa, o oportunitate pentru chinezi

Criza financiară din Europa a creat oportunităţi de cumpărare pentru investitorii care dispuneau de lichidităţi puternice iar China se află în fruntea acestora. Este îndeosebi cazul Greciei, Spaniei ori al altor guverne declasate, precum şi a unor porturi, autostrăzi şi industrii aflate în dificultate în ţări din estul şi sudul Europei. Irlanda şi Ungaria, printre altele, sunt în competiţie pentru a atrage investiţii chineze, sperând că astfel vor crea câteva mii de noi locuri de muncă.

"Ce se întâmplă este faptul că China se extinde în Europa la fel cum s-a extins în Africa", a declarat François Godement, cercetător principal în politică la Consiliul European pentru Afaceri Externe. "În Europa, investitorii chinezi pătrund prin intermediul ţărilor aflate la periferie, ceea ce este extraordinar".

Newsletter în limba română

China îşi concentrează deci eforturile asupra porturilor din Grecia şi Italia şi asupra autostrăzilor care leagă Europa de Est de Germania şi Turcia şi îşi propune să asigure, în timp, investiţii masive la nivelul infrastructurilor. Aceasta a oferit deja miliarde de dolari, finanţând statele ale căror proiecte publice cheie susţin participarea companiilor de stat chineze şi a muncitorii chinezi. Iar China speră că investiţiile sale vor încuraja Europa să îi sprijine poziţia în ceea ce priveşte moneda proprie şi în disputele comerciale cu Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).

Opriţi presiunile asupra Beijingului

În timpul recentului turneu european, Dl. Wen a reamintit politicienilor de la Bruxelles că China a acţionat ca un "prieten" al Greciei, Spaniei, Italiei şi al altor ţări europene în dificultate, în momentele lor cele mai sumbre, prin cumpărarea de obligaţiuni de care alţi investitori au fugit. În schimb acesta a cerut liderilor regionali de a nu face "presiuni asupra Chinei" pentru a creşte valoarea monedei naţionale.

China s-a angajat să cumpere obligaţiuni greceşti în cazul în care statul va decide să vândă din nou şi a cumpărat 625 milioane $ (445 milioane de euro) din datoria Spaniei. Pentru China, plasarea unei mici, dar în creştere, părţi din cele 2,3 trilioane $ (1637 miliarde de euro) din rezervele valutare în investiţii europene, în locul bonurilor de tezaur americane, cu rentabilitate redusă, contribuie la diversificarea portofoliului. Beijing speră de asemenea că acest gen de acţiuni vor reduce presiunea internaţională de a creşte valoarea monedei naţionale.

"Nu este o coincidenţă că China acţionează astfel", a afirmat Jens Bastian, economist la Fundaţia Elenă pentru Politică Europeană şi Externă. "Ea are rezerve valutare uriaşe iar ţările pe care chinezii le vizitează acum au nevoie de investiţii străine pentru a supravieţui".

China, un prieten la nevoie...

Chiar dacă investiţiile străine ale Chinei în Europa sunt încă mici în comparaţie cu investiţiile în alte regiuni, acestea au crescut rapid în ultimii doi ani. În primăvara acestui an, Europa a luat locul Statelor Unite în calitate de primul partener comercial al Chinei. Încercata Irlandă caută de asemenea să deschidă "poarta investiţiilor chineze în Europa" în oraşul Athone, unde speră să creeze câteva mii de locuri de muncă. Primul ministru irlandez, Brian Cowen, a declarat în iunie că China a promis să fie "utilă unui prieten precum Irlanda, în vremurile dificile pe care le traversează".

Investiţiile permit Beijingului să promoveze interesele companiilor chineze pe măsură ce acestea devin mondiale. Wen vorbea luna trecută despre deschiderea unei linii de credit de peste 4,5 miliarde $ (aproximativ 3,2 miliarde de euro) în favoarea constructorilor de nave greci – dar care va fi folosită aproape exclusiv pentru cumpărarea de nave construite în China. Dar câteva din investiţiile chineze au ridicat deja susceptibilităţi. Anul trecut China a câştigat o licitaţie în defavoarea companiilor europene, pentru a construi - cu muncitori chinezi - o autostradă în Polonia, cu subvenţii europene – fapt care l-a determinat pe cancelarul german să facă apel la reciprocitate.

În urmărorul deceniu, Europa are în vedere numeroase noi proiecte, cum ar fi curăţarea fluviului Dunărea de muniţia din timpul războiului şi folosirea acesteia doar ca şi culoar de transport, construirea de căi ferate între ţări ca Germania şi Macedonia şi construirea de noi autostrăzi din Germania spre Turcia, potrivit lui Jens Bastian. "Ceea ce lipseşte Europei este infrastructura unei reţele de transport la joncţiunea între Vestul şi Estul Europei", a spus acesta. "Iar *China încearcă să se impună în acest domeniu.*"

Totuşi, cu toate temerile legate de motivaţiile ascunse ale Chinei, mulţi europeni acceptă investiţiile cu braţele deschise. China este în principal interesată în promovarea comerţului şi câştigurile financiare, a declarat Dl. Pamboukis, ministru de stat grec, care crede că strategia de invesţii a Chinei în Europa este "discretă şi bine gândită. Nu cred că China vine aici ca un cal troian".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!