Cheia succesului german

În ţările afectate de criză din sudul Europei, o generaţie fără perspective de viitor e pe punctul de a se maturiza: unul din doi spanioli şi greci sub douăzeci şi cinci de ani este şomer, la fel unul din trei italieni şi portughezi.

În aceste condiţii, Germania pare o insulă a fericiţilor. În ţara noastră, rata şomajului în rândul tinerilor coboară sub opt procente. Rata şomajului în rândul tinerilor nu este mai scăzută în nici una dintre celelalte douăzeci şi şapte de ţări-membre ale Uniunii Europene. Doar Austria se poate lăuda cu o situaţie asemănătoare.

“Cum e posibilă această performanţă?” se întreabă vecinii europeni, apoi pleacă în pelerinaj în Germania ca să studieze miracolul joburilor. Aici, descoperă sistemul educaţiei duale, care asociază practica în întreprinderi cu teoria de la şcoală. Pentru cei mai mulţi dintre europeni, acest sistem este o noutate: “înveţi şi lucrezi” în loc de “mai întâi înveţi, apoi lucrezi”.

Comisia Europeană laudă modelul german, numindu-l “o garanţie contra şomajului în rândul tinerilor şi contra lipsei de mână de lucru calificată”. Vestea despre sistemul educaţiei duale a ajuns până în America, unde preşedintele Obama a spus, în discursul lui despre starea naţiunii, că acest sistem îi face apţi de muncă pe tinerii germani.

Educaţia duală

E drept că multă vreme celelalte ţări n-au înţeles mare lucru din combinaţia germană dintre bancul de lucru şi banca de şcoală. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a reproşat sistematic Germaniei numărul insuficient de persoane cu studii superioare. Pentru mulţi experţi internaţionali în educaţie, studiile universitare – licenţă, masterat şi doctorat – constituie măsura tuturor lucrurilor. “Meister” (maistru) german [o formare în acelaşi timp teoretică şi practică] e privit ca o ciudăţenie în alte ţări.

Formarea la firme e considerată lipsită de valoare, mult inferioară formării la şcoală. Pentru mulţi europeni, a echivala un certificat de calfă cu bacalaureatul sau un titlu de maistru cu licenţa e aproape de neconceput. Abia în ultima vreme, încetul cu încetul, a început să se răspândească vestea că succesul şi capacitatea de inovaţie ale industriei germane şi ale produselor ei ar putea să aibă legătură cu muncitorii germani calificaţi, care s-au bucurat de o formare serioasă.

Dar sistemul educaţiei duale nu a fost ocolit de controverse nici în Germania. Experţii l-au criticat, spunând că educaţia ar fi prea specializată, prea croită după nevoile unei companii sau ale alteia, iar numărul de meserii calificate (trei sute) mult prea mare; aceşti critici au avut îndoieli că pregătirile calificate ar putea ţine pasul cu transformarea rapidă a economiei în epoca internetului.

Exportarea modelului german

Sistemul dual a fost pus sub semnul întrebării acum un deceniu, când Germania s-a confruntat cu fenomenul şomajului în masă, iar zeci de mii de tineri nu şi-au mai găsit posturi de ucenic. În 2004, impunând o taxă pentru formare, coaliţia guvernamentală dintre social-democraţi şi verzi a constrâns economia să ofere mai multe posturi de ucenic.

Dar în iunie 2004, asociaţiile economice au încheiat cu guvernul Germaniei – prin angajament spontan – “Pactul naţional pentru educaţie şi formarea tinerilor specialişti”, reuşind să înlăture în ultima clipă această taxă obligatorie. Între timp, situaţia de pe piaţa posturilor de ucenic s-a inversat: oferta e mai bogată decât cererea.

În timpul crizei, modelul german a început să se exporte cu succes. Germania a iniţiat deja un program de cooperare în domeniul educaţiei cu şase ţări-membre UE. Concernele germane joacă un rol de pionierat, formându-şi angajaţii după modelul german în filialele lor din străinătate.

Germania nu vrea doar să exporte un sistem de succes, ci speră să atragă sud-europeni dinamici şi motivaţi, capabili să ocupe, în Germania, posturile de ucenic vacante – şi care, după încheierea formării, nu se vor întoarce în ţările lor, ci vor rămâne în Germania pentru a suplini lipsa tot mai semnificativă de muncitori calificaţi. Scepticii atrag atenţia asupra barierei lingvistice, care n-ar fi deloc neglijabilă, şi se îndoiesc că imigranţii vor rezolva cu adevărat problema lipsei de ucenici.

Piaţa determină numărul posturilor

Poate că nu ar fi rău ca şi aşteptările prea mari ale partenerilor străini de cooperare să fie înşelate. Căci pe termen scurt sistemul dual nu prea are cum să contribuie la rezolvarea problemei-mamut a şomajului în rândul tinerilor. În plus, momentul nu e tocmai potrivit – de vreme ce sistemul german depinde în mare măsură de situaţia economică. Piaţa, nu experţii în educaţie, determină numărul posturilor de ucenic. Companiile sunt cele care decid de câţi angajaţi şi de ce fel de calificări vor avea nevoie în viitor; numărul posturilor de ucenic pe care le oferă depinde de aceste date.

Marele avantaj al sistemului german de formare profesională e totodată şi marele lui dezavantaj. Sistemul depinde de economie, iar în vremuri grele – cum sunt cele prin care trec în prezent ţările europene afectate de criză – nevoia de ucenici va fi mai scăzută. Pentru a rezolva acest dezavantaj, celor care nu primesc posturi de ucenic trebuie să li se ofere o alternativă: o specializare, un curs de pregătire profesională, o practică.

Potrivit consensului social, nici un tânăr care poate şi vrea să se formeze într-un anumit domeniu nu trebuie să rămână pe stradă. “Garanţia pentru tineri”, creată de Comisia Europeană în lupta contra şomajului în rândul tinerilor, există de mult – şi tacit – în Germania.

De-a lungul anilor, măsurile menite să vină în ajutorul absolvenţilor de şcoală cu o situaţie materială precară s-au transformat într-un foarte complicat “sistem de tranziţie” între şcoală şi profesie, care lasă în aşteptare sute de mii de tineri. Căci mulţi dintre absolvenţii de şcoală nu sunt atât de apţi să lucreze cum crede preşedintele Statelor Unite, Barack Obama.

Semne de disperare

Faptul că tocmai acum, în mijlocul celei mai mari crize economice, europenii din Sud îşi caută salvarea în sistemul educaţiei duale arată cât de disperată este situaţia. Nu lipsesc numai companiile care să ofere posturi de ucenic sau acei maiştri răbdători care să-i ia pe ucenici sub aripa lor, ci şi instituţiile, cooperarea necesară dintre corporaţii, patroni, sindicate şi politicieni.

În Germania, această cooperare a fost exersată multă vreme şi totuşi nu este lipsită de crize, aşa cum arată confruntările acerbe provocate de “pactul pentru educaţie”. Sindicatele nu s-au raliat nici până astăzi la acest pact.

Europenii din Sud care doresc să adopte sistemul german şi-au fixat un obiectiv foarte ambiţios. Dar ar fi mai bine să impulsioneze reformele structurale curajoase decât să-i calmeze pe tinerii şomeri prin măsuri absurde în vederea angajării şi a formării profesionale. Au nevoie de susţinere şi tinerii europeni din Sud care-şi părăsesc ţările ca să lucreze sau să se formeze la noi. Ar trebui să-i primim cu braţele deschise.