Alegeți o limbă
Autorităţile de pe acest teritoriu cvasi-independent [cea mai mare şi cea mai cunoscută insulă din Canalul Mânecii, dependenţă britanică] sunt învăluite într-o polemică diferită de tot ce a fost în trecut. Se ştie că sistemul său economic – bazat pe impozite foarte slabe sau inexistente – trezeşte tot mai multe suspiciuni între guverne, şi, mai ales, între cetăţenii altor ţări, care văd cum în fiecare zi li se cer tot mai multe sacrificii în timp ce unii nu mai trec pe la casierie, datorită existenţei unor astfel de teritorii.
“Nu suntem un cazino, ci un centru care primeşte investiţii pentru a le injecta în alte locuri. Este exact ceea ce îi trebuie Europei. Suntem parte din soluţie, nu problema”, asigură ministrul Economiei, Philip Ozouf. “Acest Guvern întotdeauna a îndeplinit şi va continua să îndeplinească normele internaţionale”, insista şi primul ministru, Ian Gorst, săptămâna aceasta.
În faţa argumentelor Guvernului din Jersey, ca şi a lobbyului financiar, activiştii din organizaţia Tax Justice Network situează minuscula insulă – care cu mai puţin de 100 000 de locuitori acumulează depozite bancare superioare sumei de 140 000 de milioane de euro – ca fiind cel de al şaptelea cel mai mare paradis fiscal din lume, pe lista pe care o elaborează asupra secretului financiar. “În ciuda faptului că Jersey nu are în mod oficial secret bancar, precum Elveţia sau Bahamas, acesta apare prin alte căi: fonduri, companii delocalizate, şi, din 2009, fundaţii”, asigruă această ONG care promovează transparenţa în finanţele internaţionale.
Un mesaj simplu
“OCDE nu ne include pe lista sa de paradisuri fiscale”, repetă autorităţile din Jersey. “Pe această listă apar doar două insule minuscule din Pacific, Nauru şi Niue. Dacă acest criteriu ar fi valid, nu ar exista paradisuri fiscale în lume”, replică Mike Lewis, consilier al organizaţiei Action Aid. “Toate paradisurile fiscale spun acelaşi lucru. Folosesc listele de la OCDE doar pentru a demonstra cât sunt de curate”, adaugă scriitorul şi ziaristul Nicholas Shaxson.
Dar Jersey nu acumulează probleme doar prin presiunea organizaţiilor neguvernamentale sau prin mobilizarea cetăţenilor. Guvernele par de asemenea decise să oprească această scurgere de bani care scapă controlului lor.
“Mesajul este simplu. Dacă ascunzi bani, vom veni după tine”, a spus săptămâna trecută George Osborne, ministrul de Finanţe britanic, după ce Londra a detectat 100 mari fraudatori, datorită investigaţiei făcute împreună cu Statele Unite şi Australia, în Singapore şi în Insulele Virgine Britanice, în Insulele Cayman şi Cook. Acest reînnoit impuls de colectare este cel care a făcut ca Jersey să accepte schimbul automatic de informaţii bancare cu Londra şi Washington.
În rolul fratelui mai mare, Marea Britanie
Organizaţii precum Tax Justice cer ca această metodă să se extindă în toate ţările din UE, pentru a începe să o ia în serios. Jersey spune că va face acest pas când cele Douăzeci şi Șapte de state membre se vor angaja toate să facă acest lucru.
Reprezentantul sectorului financiar, Geoff Cook, admite că are rezerve în faţa acestui nou val de reglementare. “Vrem să fim buni vecini şi să cooperăm cu ceea ce decid alte guverne. Dar există riscul ca, dacă se extinde percepţia că noi europenii vom da toată înformaţia despre clienţii noştri, aceştia să prefere să-şi mute banii pe alte teritorii”, asigură acest britanic care, în calitate de consilier delegat al Jersey Finance, reprezintă interesele unui sector care absoarbe 40% din economie.
Ministrul Ozouf este foarte amabil în faţa jurnalistului care a călătorit în ţara sa. Dar o întrebare îi îngheaţă zâmbetul. Chiar şi Guvernul britanic consideră că un acord de schimb de informaţii automatic cu cele trei Dependenţe ale Coroanei ar aduce în vistieria publică în jur de 1 000 de milioane de lire sterline ( 1 185 de milioane de euro). Nu admite astfel Londra că sunteţi de facto un paradis fiscal?
“Nu este cifra noastră şi nu o recunoaştem. Dar chiar asumând posibilitatea că ar fi aşa, această cantitate ar echivala cu ceea ce ar putea aduce în vistierie împreună Jersey, Guernsey şi Man în următorii cinci ani”, răspunde ministrul.
În ciuda acestui nou rol de frate mai mare, care îi obligă pe cei mici să urmeze normele, Marea Britanie a înotat până acum într-o situaţie nedefinită, care îi permitea să acţioneze pe larg în fostele colonii, teritorii de peste mări şi Dependenţe ale Coroanei. Londra controlează unul din cinci paradisuri fiscale din lume, şi mulţi critici consideră că ar fi putut să facă mult mai mult pentru eradicare.
Un sistem de impozitare fără complicaţii
Nicholas Shaxson, în bestsellerul său, "Treasure Islands" ("Insulele Comorii", nu a fost tradusă în limba română) – care a devenit biblia mişcării împotriva paradisurilor fiscale – defineşte Jersey precum o combinaţie de “finanţe delocalizate futuriste cu un sistem politic medieval”.
Dacă structura politică din Jersey este foarte particulară, sistemul său de impozitare nu e mai prejos. Legiuitorilor nu le plac complicaţiile, dar iubesc în schimb cifrele rotunde: 0% impozite pentru companiile din alte domenii decât cele financiare; 10% pentru cele financiare şi un nivel fix de 20%, impozit pe venit, independent de nivelul veniturilor.
Se fac deci pregătiri de luptă. Organizaţii precum Tax Justice au un triplu obiectiv: să ştie ce particulari, companii, fonduri sau fundaţii acumulează bani în paradisuri fiscale; acorduri de schimb de informaţii între toate guvernele, implicarea ţărilor în curs de dezoltare pe lista de beneficiari ai acestor îmbunătăţiri.
S-au făcut deja nişte paşi. Statele Unite, Marea Britanie şi Australia sunt de acord pentru a cerceta fondurile companiilor în paradisuri fiscale din jumătate de lume. Liderii europeni încearcă să proiecteze în summitul din această săptămână un cadru comun pentru a lupta împotriva evaziunii fiscale. Dacă giganţii politicii acţionează hotărât, pitici precum Jersey vor fi obligaţi să răspundă. Dar nimeni nu poate garanta că asta nu va fi o ocazie pierdută. Una în plus.
Evaziune fiscală
Parlamentul European pune presiune
Parlamentul European ar trebui să voteze o rezoluţie pe 21 mai, cerând statelor membre să acţioneze împotriva evaziunii fiscale.
Deputaţii europeni doresc ca “decalajul fiscal”, adică pierderile UE din cauza evaziunii fiscale, să fie reduse la jumătate până în 2020, explică De Standaard. Cotidianul belgian, care aminteşte că frauda şi evaziunea fiscală costă în fiecare an Uniunea Europeană 1 000 de miliarde de euro, adică 2 000 de euro per european, notează că:
cei 27 de şefi de stat şi de guvern vor da prioritate eforturilor pentru a lărgi schimbul automatic de informaţii al datelor la nivel european, dar şi mondial. Ei speră şi să demareze cât mai rapid posibil negocieri cu unele paradisuri fiscale, cum ar fi Elveţia, Liechtenstein, Monaco, Andorra şi San Marino, pentru ca ele să ia aceleaşi măsuri precum UE. În plus, ei doresc să lărgească până la sfârşitul anului directiva intrată în vigoare în 2005 în privinţa economiilor particularilor în alte state membre, la alte surse de venit, cum sunt fondurile de investiţii, fundaţiile şi trusturile. Austria şi Luxemburg nu sunt încă pe deplin convinse, dar presiunea este atât de mare încât nu este decât o chestiune de timp, potrivit surselor europene.
