În primul rând, este curioasă porecla aceasta de "troica" cu care s-a ales trioul alcătuit de Fondul Monetar Internaţional (FMI), Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană (BCE). Un cuvânt rusesc care, potrivit lui Emmanuel Todd, eseist de tendinţă eurosceptică, este un întreg simbol al deprimării europene.

După începuturi dificile, "troica" încropită la începutul anului 2010 pentru a orchestra planul de salvare a Greciei, încă se zbate pentru reuşi să se înţeleagă. Departe de a se domoli, tensiunile se înmulţesc. Ca şi criticile, din partea ţărilor europene sau emergente, din partea cetăţenilor sau liderilor.

Joi 16 mai, cu ocazia unui forum european la Berlin, Wolfgang Schäuble, ministrul german de Finanţe – un apropiat al lui Christine Lagarde, directoarea Fondului Monetar Internaţional – a criticat îndelung munca Comisiei Europene. Fragmentarea responsabilităţilor de la Bruxelles a fost, potrivit acestuia, sursă de îngreunări şi blocaje în dosarul Greciei.

Un fel poate pentru politician de a răspunde la creşterea sentimentului anti-german, dar şi de a arăta cu degetul un vinovat pentru eşecul planului de salvare care, la trei ani după începuturi, a lăsat Atena exsanguă şi tot ciuruită de datorii.

Oricare ar fi scopul, remarca domnului Schäuble este în ton cu exasperarea crescândă a FMI-ului faţă de Bruxelles. "FMI s-a cam săturat, găseşte că cu Europa este întotdeauna too little, too late – prea puţin, prea târziu", rezuma o sursă din cercul celor care au participat la discuţiile din timpul negocierilor privind salvarea Ciprului, în martie.

De fapt, între organizaţia din Washington, obişnuită să sară în ajutorul ţărilor în prag de faliment, şi Comisie, care trebuie să amestece gestionarea intereselor economice şi politice, metodele nu sunt aceleaşi.

O putere disproporţionată

"Mecanismele europene sunt foarte greoaie: este nevoie de unanimitate, de a implica parlamentele naţionale, un întreg joc politic complex care încetineşte Comisia şi complică cooperarea cu FMI", explică André Sapir, economist al grupului european de reflecţie Bruegel, şi co-autor al unui raport publicat în luna mai, despre acţiunea troicii.

Pe teren, subliniază dl Sapir, echipele tehnice ştiu să aplaneze diferenţele şi să lucreze în armonie. La nivel politic, colaborarea este mai puţin evidentă.

La Bruxelles, nimeni nu îndrăzneşte să critice făţiş FMI-ul, a cărui prezenţă este recunoscută ca fiind o garanţie de credibilitate. Participarea Fondului, dorită de Germania şi susţinută de către BCE, linişteşte pieţele. Dar anonim, limbile se dezleagă. De-a lungul planurilor de salvare ale Irlandei, Portugaliei, Spaniei sau Ciprului, "FMI a devenit din ce în ce mai dogmatic", denunţă o sursă din Bruxelles.

Gestionarea salvării Ciprului, în care organizaţia din Washington a pus pe masă "doar" 1 miliard de euro din suma totală de 10 miliarde acordată ţării, în acelaşi timp încercând să-şi impună peste tot deciziile, a iritat: ‚FMI a dobândit o putere disproporţionată’", spune o altă sursă.

Comisia vede uneori Fondul ca un* "ochi al Moscovei"*: intransigent faţă de ispita de a înfrumuseţa puţin cifrele creşterii sau deficitului ţărilor sub perfuzie,- pentru înghiţi pilula mai uşor.

Ayatolahul austerităţii

Ieri porecliţi "cowboys", experţii FMI-ului s-au căptuşit astăzi cu porecla de "ayatolah". Un calificativ uimitor, fiindcă organizaţia este adeseori mai grijulie decât Bruxelles să nu înăbuşe ţările cu o austeritate nesustenabilă.

FMI nu primeşte atât de bine aceste critici atunci când se confruntă deja cu exasperarea unora dintre statele sale membre, mai ales printre ţările emergente. Acestea înţeleg greu de ce, după ce a gerat fără prea multe mustrări de conştiinţă cazurile din America Latină, Africa şi Asia, Fondul dedică atâta timp şi atâţia bani statelor din zona euro.

"Pentru aceste ţări este la fel de scandalos pe cât ar fi ca, de exemplu, Statele Unite să ceară ajutorul FMI-ului pentru a salva California (statul cel mai bogat din SUA N.T.)", spune Simon Tilford din "think tankul-ul" european Center for European Reform (CER), cu sediul la Londra.

Prezenţa BCE în această troică suscită de asemenea anumite rezerve. În special pe plan intern: cei mai ortodocşi se tem că autoritatea monetară va trebui să se supună jocului târguielilor politice, cu riscul de a-şi compromite independenţa.

Cu toate acestea, Banca Centrală este presupusă să joace doar un rol de "consilier tehnic" în sânul troicii. "Dar limitele nu sunt întotdeauna clare, ceea ce alimentează acuzaţiile de conflict de interese", subliniază dl Sapir. În Irlanda, opinia publică a reproşat astfel BCE de a acţiona în opacitate, favorizându-şi propriile interese.

Dar dosarul care, de la bun început, a cristalizat tensiunile, este cel al Greciei. Şi tot dinspre Atena riscă să apară noi subiecte de discordie. Convins că ţara nu va putea ieşi la mal fără un nou ajutor, FMI pledează pentru ca creditorii săi publici – statele din zona euro – să accepte să şteargă o parte din datoria ei. O opţiune de care ţările europene nu vor să audă. Pentru moment.

Toate acestea nu fac decât să alimenteze imaginea unei uniuni monetare incapabilă să facă faţă problemelor propriilor sale state membre. "Este trist. Aceste peripeţii accentuează euroscepticismul", conchide Simon Tilford.