Rareori şefii de guvern din UE vor fi fost atât de unanimi ca în timpul summitului ad hoc asupra evaziunii fiscale. Nu trebuie lăsată fraudatorilor nicio marjă de manevră, spuseră dânşii. Este inacceptabil de a speti contribuabilii cinstiţi cu atâtea cure de austeritate şi de planuri de salvare a monedei euro, în timp ce o mână de iresponsabili se sustrag obligaţiilor lor fiscale, păstrându-şi anonimitatea sau prostind autorităţile prin reţele de societăţi şi alte montaje fiscale.

Şi deci iată planul de ripostă: transparenţă privind datele bancare şi închiderea paradisurilor fiscale. Acesta a fost ceasul fanfaronadelor, în special pe buzele cancelarului austriac Werner Faymann şi al cancelarului german Angela Merkel, care sunt deja în pre-campanie. Prim-ministrul David Cameron a repetat şi el până la epuizare că ţara lui intenţiona să taie craca paradisurilor fiscale. Da, David Cameron.

Cine ar îndrăzni să se împotrivească unor ţeluri atât de nobile? Nimeni cu cap şi căruia îi pasă de comunitate, desigur. Dar problema mult mai importantă este de a şti dacă şefii de guvern, care au petrecut mai puţin de două ore dezbătând subiectul, sunt credibili; şi în ce măsură vorbele lor frumoase sunt decalate faţă de realitate.

Răspunsul este simplu: ei nu sunt credibili. Deciziile lor nu sunt decât o compilaţie de şantiere şi proiecte de lege în curs, care sunt deja pe masă (unele chiar de mai mulţi ani), împodobite cu formule precum "nişele fiscale trebui să fie eliminate". Devine chiar hazliu când prim-miniştrii îşi îndeamnă miniştrii de finanţe respectivi să adopte, înainte de iulie, o legislaţie europeană împotriva fraudei asupra TVA-ului, un proiect lăsat baltă abia cu o săptămână în urmă.

Declaraţiile primului ministru irlandez, preşedinte al Consiliului UE, care repetă că ţara lui nu acordă avantaje fiscale, sunt de asemenea motive de surâs. Cum mai rămâne atunci cu Apple şi alţii?.

Nici Austria nu rămâne pe dinafara acestei ipocrizii fiscale, deşi cancelarul repetă cu insistenţă că doreşte punerea în aplicare, cât mai devreme cu putinţă, a sistemului de schimb automat de informaţii bancare. Discursul său nu rezistă faptelor. Dacă ar fi vrut cu adevărat, guvernul ar fi putut decide imediat că Austria renunţă la derogarea ei de la directiva europeană [privind schimbul automat de informaţii]. Ar fi putut să o facă demult. Ori, s-a văzut vreo propunere în acest sens? Nicicum. De ce? Fiindcă guvernul a acordat prioritate unui acord asupra impozitării la sursă cu Elveţia şi Liechtenstein, mai degrabă decât transparenţei fiscale. Ceea ce este de înţeles: anul cesta şi anul viitor, acordul cu pricina ar aduce, potrivit estimărilor, în jur de 1.5 miliarde de euro în visterie.