Javier Solana şi Ali Larijani, dând o declaraţie comună la Madrid, în 31 mai 2007. AFP

Gaura se întinde între Teheran şi Bruxelles

De mai multţi ani încoace, cei 27 au privilegiat negocierea între Occident şi Teheran. Dar tonul dur adoptat de regimul iranian arată limitele acestei poziţii şi contrazice orice speranţă de schimbare democratică, căci culturile politice rămân fundamental diferite.

Publicat pe 26 iunie 2009 la 12:53
Javier Solana şi Ali Larijani, dând o declaraţie comună la Madrid, în 31 mai 2007. AFP

Din 2005 în 2008, Javier Solana, Inaltul reprezentant al UE pentru afaceri internaţionale, s-a dus la Teheran cu diferiţi miniştri de Afaceri Externe francezi, englezi şi germani, pentru a apăra interesele Uniunii Europene, dar şi pe cele ale Statelor Unite. Au încercat să-l convingă, împreună, pe Ali Larijani, pe atunci negociator asupra problemei nucleare, de necesitatea de a conchide acorduri precise asupra dorinţei Teheranului de a deţine bomba atomică. Solana trebuia să facă astfel încât Statele Unite şi AIEA, Agenţia internaţională pentru energie atomică, să nu rupă relaţiile pe care le au cu Iran. Este evident că Europa a pierdut această bătălie. Dar acest balet diplomatic a constrâns autorităţile iraniene la o modificare a proiectului. Este deci o reuşită a diplomaţiei.

Astăzi conducătorii francez, britanic şi german denunţă deschis iregularităţile care au pătat alegerile prezidenţiale iraniene din 12 iunie. Washington nu doreşte în schimb să intre în această condamnare frontală. Obama are fără îndoială motivele sale, totuşi va trebui să plătească scump această distanţare. Mahmud Ahmadinejad asigură lumea că în Iran există echilibru. Chiar şi el, subliniază acesta, trebuie să accepte supravegherea Adunării experţilor, a Consiliului apărătorilor şi a Consiliului de discernământ dar şi să respecte deciziile ghidului suprem în ceea ce priveşte apărarea.

Distanţa geografică între Bruxelle şi Teheran este imensă, mai mult de 4000 de km; dar distanţa mentală este şi mai mare. Europenii şi americanii încearcă să facă faţă unei situaţii limite care are la origine tot felul de escrocherii. Se străduiesc graţie unor mecanisme preexistente şi provenite din negocieri. Dezbaterile explicate şi consemnate în micile note constituie cea mai bună metodă pentru a trece peste diferendele dintre state şi grupurile de interes.

Mesajul iranian este însă altul: este acela al tirurilor Bassidjistilor asupra manifestanţilor. Ghidul suprem crede că poate conta pe 10 milioane de astfel de gardieni, recrutaţi drastic, dezorganizaţi, indisciplinaţi. Dar în toată ţara nu găseşti mai mult de 500 000. Iranul vrea să se doteze cu propria sa putere nucleară. Dar alergând după acest obiectiv autorităţile iraniene au pierdut din vedere metodele pe care le au la dispoziţie. Rusia, China, Pakistan, Iran nu fac parte din ceea ce numim cu dispreţ "democraţiile convenţionale". În contradicţie cu Statele Unite, cu Franţa, cu Anglia şi cu India. Iar acest aspect reprezintă toată diferenţa.

Newsletter în limba română

OPINIE

Occidentul fantasmează asupra revoltei iraniene

Părerile presei sunt diferite cu privire la modul cel mai bun de a reacţiona la evenimentele din Iran. David Charter în Timescompară favorabil linia de comportament dură a Europei cu abordarea tăcută a administraţiei Obama. "Ambasadorii iranieni", scrie dânsul, "au fost convocaţi la birourile externe de la Paris, Praga, Helsinki, Stockholm şi de la Haga pentru a fi mustraţi drastic."

Aceasta se întâmplă, argumentează ziaristul, din cauza experienţei noastre istorice recente. Amintirile revoluţiei cehe de catifea, ridicării Solidarităţii în Polonia şi a Revoluţiei Portocalii din Ucraina sunt "factori ce pot explica de ce UE a fost atât de rapidă şi atât de coordonată în condamnarea regimului iranian."

In The Guardian, Lionel Beehner critică "visătorii din presa occidentală", care prezic prăbuşirea iminentă a regimului iranian. Occidentalii, susţine Beehner, au o "tendinţă de a eticheta fiecare ridicare de pancartă în străinătate ca un viitor asalt al Bastiliei." Un regim, totuşi, nu cade aşa de uşor. Prezicerile care afirmau că junta Birmaneză se sfârşise când călugării au demonstrat în 2007 greşeau. Aşa-numita "Revoluţie Portocalie" a Ucrainei, n-a fost decât un schimb de scaune. Vest-ul, conchide dânsul, nu ar trebui să intervină. "De câte ori Casa Albă laudă public o lovitură de stat sau schimbarea unui regim, acesta este sărutul morţii."

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect