A şti de ce anume are nevoie Europa este relativ simplu. E nevoie de reforme la periferie şi stimuli pentru a compensa în Bruxelles, Berlin şi pe unde mai este posibil; o uniune bancară completă, şi o BCE care să funcţioneze precum o ieşire de salvare în ultimă instanţă. Instituţiile europene au făcut paşi în această direcţie.

Dar în ceea ce priveşte agenda reformistă este de parcă i-ai pune clopoţel pisicii: Comisia tocmai i-a recomandat Franţei să-şi reformeze pensiile, Olandei să înţepe balonul imobiliar, Germaniei să-şi susţină cererea, Belgiei să taie din cheltuieli, Sloveniei să rezolve problema băncilor şi Spaniei să continue să facă aproape toate acestea, precum unul dintre acei echilibrişti care menţin pe picioare vreo douăzeci de farfurii făcându-le să se învârtă pe beţe flexibile.

Toate acestea au sens. Există doar o problemă: aproape nimeni nu e dispus să urmeze aceste sfaturi. Bruxelles cere de ani de zile lucruri asemănătoare, şi nimeni nu a mişcat un deget decât sub insuportabila presiune a pieţelor sau în cadrul unei salvări, când sfaturile se transformă în cerinţe.

O problemă de credibilitate

În sertarele Comisiei se acumulează an după an recomandări asemănătoare. Nicio ţară nu prea le-a dat atenţie, în ciuda unui sistem de norme mai puternic astăzi ca niciodată. Capitalele nu ignoră că la final deciziile sunt ale Consiliului European, deci ale guvernelor.

În practică, în plus, există probleme serioase pentru a aproba aceste reforme, cu şomajul şi recesiunea agravându-se şi o stare proastă în creştere în toată Europa. “Bruxelles are o problemă de credibilitate din cauza trecutului său îndepărtat: din cauza eşecurilor Berlinului şi Parisului faţă de Pactul de Stabilitate. Și mai ales din cauza trecutului său recent: reţetele sale au fost un dezastru, obsesia pentru deficit a făcut să nu se vadă că adevărata problemă era competitivitatea, şi excesul de austeritate a pus zona euro în recesiune. Cum să nu fie reticente capitalele faţă de aplicarea de reforme când vedem opoziţia generată de recesiunea provocată de însăşi Europa?”, se întreabă o sursă apropiată de guvernul francez.

Reţetele echipei [preşedintelui Comisiei, José Manuel] Barroso nu sunt aplicate decât sub presiunea pieţelor sau în caz de plan de salvare. Bruxelles propune de acum înainte mai puţină austeritate şi mai multe reforme. Pentru Comisie această soluţie este sursă de flexibilitate în materie de politică economică; dar pentru criticii săi această politică este dovadă de laxism în absenţa unui drum clar.

Propria foaie de drum

Ea acordă o marjă mai mare pentru ţările care au făcut ajustări, dar şi pentru altele care nu le-au făcut. Și în orice caz în schimbul unor reforme greu de aplicat şi cu consecinţe pentru recuperare. Olanda le-a amânat invocând un pact social pentru a nu înrăutăţi situaţia. Franţa nu acceptă sfaturi de la Bruxelles, potrivit lui François Hollande. Și în Germania, în plină campanie, niciunul dintre partide nu are în programul său ceva asemănător recomandărilor de la Bruxelles.

Am mai vorbit despre recomandările din alţi ani: nivelul de îndeplinire a angajamentelor este scăzut, cu excepţia ţărilor salvate sau presate de pieţe. Franţa a făcut doar o reformă a pieţei muncii, şi asta atunci când a reuşit să facă un pact cu agenţii sociali: celelalte reforme au rămas doar pe hârtie. Italia şi Spania au început să facă ajustări după un ultimatum al BCE şi mereu împotriva voinţei lor: Berlusconi a dat înapoi, iar Rajoy nu a îndeplinit patru din cele şapte reforme promise. Nici de data aceasta nu este diferit: “Țările vor interpreta aceste recomandări în forma care să le convină lor mai mult”, rezumă Mujtaba Rahman, de la Eurasia Group.

În trecut, Germania a făcut reforme după unificare, dar cu preţul pactului de stabilitate şi cu erodarea credibilităţii celor de la Bruxelles. Comisia încearcă de atunci să vindece rănile: “Bruxelles a pariat pe norme mai stricte, dar nu este clar că acest sistem funcţionează. Asta este în joc acum, în timp ce capitalele o învinovăţesc pentru orice”, arată o sursă europeană.

Bruxelles e luat la ţintă: această Comisie nu are practic nicio ieşire (cu un an înainte de alegerile europene), iar relaţia sa cu Paris şi Berlin nu e în cel mai bun moment. Franţa şi Germania nu şi-au economisit criticile pentru Bruxelles, şi la doar câteva ore după recomandări şi-au anunţat propria foaie de drum referitor la ceea ce trebuie să facă Europa. Axa franco-germană revine mereu.