Lucrurile stau în felul următor: planul de asistenţă financiară avea deficienţe de la bun început. Un plan care a avut consecinţe devastatoare. Un plan destinat “salvării” Greciei, dar mai exact spus era vorba de salvarea monedei euro, însă prin moartea Greciei! Cine spune acest lucru? Ei bine, unul dintre cei trei membri ai troicii (organism format din BCE, UE, FMI): Fondul Monetar Internaţional. FMI critică partenerii, dar şi pe sine însuşi şi Guvernul Greciei. S-au îndreptat împreună spre o catastrofă care avea ca unic obiectiv câştigarea de timp pentru alte [ţări din zona euro].

Documentul FMI, publicat pe 5 iunie, este o palmă dată politicii de “salvare”, dar şi “Europei” – adică Germaniei – şi Guvernului grec din acea perioadă, condus de [premierul socialist Giorgios Papandreu], cel care a semnat primul memorandum.

Cinism debordant

Creditorii nu doar că distrug, creează şi impresia că ar vrea să utilizeze criza greacă pentru a proteja şi, în final, a reorganiza zona euro, în detrimentul Greciei.

Documentele sunt exasperante: FMI admite crima, dar nu îşi recunoaşte responsabilitatea. Dezvăluie la nivelul cel mai oficial motivul, fără a explica modul în care această tragedie care afectează ţara – cauzată nu de datoria suverană, ci de planul de salvare – ar putea fi abordată după ce erorile au fost recunoscute. Este un cinism debordant…

Şi, fireşte, această situaţie expune ireparabil clasa politică greacă, care a susţinut planul de asistenţă financiară şi care l-a prezentat ca fiind singura metodă de relansare economică. Şi care forţa Grecia să se plieze acestei metode mortale, prezentând planul de salvare ca alibi. O salvare care, după cum recunoaşte FMI, s-a dovedit a fi o catastrofă.

Un şantaj patetic

Clasa politică nu a luptat pentru interesele ţării, ci, dimpotrivă, a preferat calea uşoară, preocupându-se doar de menţinerea puterii. A fost pregătită să renunţe puţin şi la suveranitate pentru a ceda unui şantaj patetic.

Dacă Executivul de la Atena ar avea măcar puţin respect atât pentru cuvântul “grec”, cât şi pentru cuvântul “guvern”, nu ar trebui să închidă ochii la recentele dezvăluiri făcute de FMI.

Ar trebui să se dea răspuns întrebării următoare: este posibil ca unul dintre cei trei membri ai directoratului internaţional care exercită controlul economic asupra ţării să îşi continue parcursul fără ca [Guvernul grec] să reacţioneze? Poate din acest motiv a fost elaborat şi publicat acest raport: pentru a oferi Atenei forţa de a contesta acest parcurs – sau poate pentru a nu contesta. În orice caz, ideea conform căreia “nu şi-ar fi dat seama de eroare de la început” este naivă.

Grecia ar trebui, în sfârşit, să facă ceva. Ce mai aşteaptă? Dacă nu acum, atunci când? Iar toţi cei care susţineau că această soluţie ar fi fost o “salvare” sau că Grecia este responsabilă de situaţia în care se află şi că cetăţenii greci trebuie îndure toate acestea, ar trebui să îşi revizuiască opiniile.

Înşişi creditorii şi-au făcut autocritica. Ei bine, susţinătorii lor ar trebui să procedeze la fel… Şi să vedem cu toţii cum putem folosi această situaţie teribilă pentru a pune capăt catastrofei numită “salvare”. Chiar dacă este mult prea târziu: pentru că, în momentul de faţă, Grecia şi-a pierdut toate armele. Din vină proprie.