Parlamentul European şi Consiliul au ajuns la un acord în ceea ce priveşte noul pachet legislativ al spaţiului Schengen. Întotdeauna este bun un compromis. Noua guvernare a spaţiului fără frontiere interne are, aşadar, undă verde, după ce procesul fusese blocat timp de un an şi jumătate, din cauza viziunilor diferite ale Parlamentului şi Consiliului. Întrebarea este, însă, dacă noua guvernare înseamnă un progres sau un pas înapoi. Depinde de unde priveşti, dar, în mai mare măsură, depinde de cum vor înţelege guvernele recentul compromis.

Lucrurile au stat cam aşa: în 1985, şapte state ale – pe atunci – Comunităţii Europene semnau, în mica localitate Schengen, din Luxemburg, un acord prin care urmau să desfiinţeze graniţele interne. Graniţele s-au deschis efectiv zece ani mai târziu şi, de atunci, numărul statelor care au aderat s-a tot mărit, inclusiv cu nonmembri ai Uniunii, precum Norvegia, Islanda, Elveţia sau Lichtenstein, astfel că numărul participanţilor a ajuns la 30, dintre care 27 aplică efectiv acordul, restul fiind în proces de tranziţie.

Toate au fost bune pînă când, în anii din urmă, prezenţa unui mare număr de imigranţi a început să fie deranjantă pentru o parte a localnicilor, iar politicienii nu puteau rămâne indiferenţi. Situaţia s-a agravat, bineînţeles, odată cu criza, astfel că introducerea noilor reguli în spaţiul Schengen a devenit o urgenţă

Citiţi articolul în întregime în Dilema Veche!