Princess Hijab este cel mai ambiguu artist de stradă din Paris. Acţionând noaptea şi utilizând vopsea neagră, ea desenează văluri musulmane negre pe trupurile pe jumătoate dezgolite ale femeilor – şi bărbaţilor – din afişele de modă aflate în staţiile de metrou. Îşi numeşte acţiunea "hijabizare". Operele sale de ‘guerilla nikab’, au fost expuse de la New York la Viena şi au declanşat dezbateri asupra feminismului şi a fundamentalismului – dar identitatea sa rămâne încă un mister.

În laica republică franceză nu poate exista o provocare vizuală mai puternică decât mâzgălirea cu un graffiti sub forma unui văl care acoperă un afiş publicitar de modă. Guvernul lui Nicolas Sarkozy a interzis recent burka, legea a fost aprobată în octombrie, ceea ce înseamnă că din 2011 femeile nu mai au dreptul să-şi acopere faţa integral cu un văl, şi asta nu doar în birourile guvernamentale sau în transportul în comun ci şi pe străzi, în magazine şi în întreprinderile private. Guvernul spune că este o modalitate de a apăra drepturile femeilor şi de a înterzice bărbaţilor să le oblige să-şi acopere faţa.

O identitate ambiguă

Să fie deci prinţesa o franţuzoaică musulmană în hijab [văl islamic], furioasă împotriva sistemului? Ar fi o raritate pe scena graffiti-ului parizian, dominată de bărbaţi. Să fie aceasta o fundamentalistă religioasă care atrage atenţia asupra dezgolirii corpului feminin? Deoarece, în mod ciudat, îi place să lase o parte a obrajilor şi a burţii la vedere. O feministă de stânga care atrage atenţia asupra exploatării femeilor? Şi chiar este musulmană?

Prinţesa străbate coridoarele staţiei de metrou Havre-Caumartin cântărind din ochi posterele aliniate pe pereţi. A fost de acord să ne întâlnim în timp ce parcurgea staţiile în căutarea de noi ţinte pentru următoarea "intervenţie nikab".

În dresuri Spantex, pantaloni scurţi şi hanorac cu glugă, purtând o perucă neagră, lungă, care îi acoperă în întregime faţa, un lucru este clar, are douăzeci şi ceva de ani şi nu poarta nikuabul care i-a devenit semnătură.

Nu ne spune dacă este musulmană. De fapt, este foarte probabil că Princess Hijab nici măcar nu este o femeie. O trădează o notă joasă din râsul ei şi lărgimea umerilor. Silueta androgină în negru nu îşi confirmă însă genul. "Adevărata identitate din spatele lui Princess Hijab nu are nici o importanţă", spune vocea răguşită din spatele perucii. "Personajul creat trece în prim plan şi este vorba de o alegere artistică".

"Folosesc femeile cu văl ca pe o provocare"

"Am început să fac acest lucru când aveam 17 ani", spune ea ( hai să o numim "ea",deoarece personajul său este feminin, chiar dacă persoana din spatele personajului, probabil, nu este). "Desenam femei care poartă văluri pe skate-board-uri şi alte obiecte grafice, când am simţit că vreau să mă confrunt cu lumea exterioară. Citisem No Logo de Naomi Klein, care mi-a dat forţa să risc, să intervin în locuri publice, ţintind publicitatea".

Primul graffiti cu văluri al Prinţesei datează din 2006, şi a reprezentat "nikabizarea" afişului promotional al albumului celei mai celebre femei-rapper din Franţa, Diam, care, printr-o stranie coincidenţă, s-a convertit acum la islam. "Este intrigant, deoarece aceasta poartă în prezent vălul islamic", cugetă Princess.

La început, făcea grafitti-uri pe postere cu bărbaţi, femei şi copii după care aştepta reacţia publicului, însă acum acţionează şi dispare. "Pot vedea că acest lucru îi indispune pe oameni, îi face să se simtă stânjeniţi şi îi înţeleg, sunt în drum spre casă după o zi de lucru grea şi dintr-o dată sunt confruntaţi cu asta".

Datorită măsurilor de protejare a spaţiilor de publicitate din metroul parizian, opera îi rămâne afişată, în general, între 45 de minute şi o oră, înainte de a fi îndepărtată de către funcţionari. De aceea a devenit foarte selectivă, neavând mai mult de patru ori cinci "intervenţii" graffiti pe an, în Paris. Dar fiecare operă este fotografiată cu grijă şi beneficiază de o a doua viaţă pe Internet.

De ce face asta? "Folosesc femeile cu văl ca pe o provocare", spue ea, grăbindu-se să adauge că ea crede că nici un stil de îmbrăcăminte nu este bun sau rău. Cu o atitudine foarte relaxată, are o singură problemă care o frământă cu adevărat – iar aceasta îi dezvăluie puţin adevărata identitate: locul minorităţilor în Franţa.

Problema mai largă a minorităţilor

Dincolo de argumentele invocate în dezbaterea despre acoperirea sau nu a feţei femeilor musulmane, noul ministru al "imigraţiei şi identităţii naţionale" al lui Sarkozy şi dezbaterea lui naţională despre ce înseamnă să fii francez, a stigmatizat deja tinerii din ghetouri, copii de imigranţi de a treia şi a patra generaţie.

Franţa are cea mai mare populaţie de musulmani din Europa, dar discursul predominant anti-imigraţie şi multiplele intervenţii inutile de interzicere a burka, au dus la creşterea sentimentului de marginalizare resimţit de tinerii musulmani şi de minorităţi.

Princess Hijab se consideră o parte a unei noi "forme de graffiti a minorităţilor" care se exprimă pe străzi. "Dacă ar fi fost doar despre interzicerea burka, munca mea nu ar fi avut o atât de mare rezonanţă. Dar eu cred că interzicerea burka nu a făcut decât să ofere o vizibilitate globală a problemei integrării în Franţa", a spus aceasta.

Apoi a adăugat: "Libertate, egalitate, fraternitate, este un principiu republican, dar în realitate problema minorităţilor în societatea franceză nu a evoluat cu adevărat în ultima jumătate de secol. Străinii din Franţa sunt săracii, arabii, negrii şi desigur, ţiganii".

Artă anti-consumeristă şi subversivă

Arta ei are o trăsătură specific franceză prin atitudinea anti-consumeristă şi prin subversivitate. Pentru ea, pictarea unui văl pe un panou publicitar are impact vizual deoarece ambele sunt "dogme care pot fi puse la îndoială".

Ea simte că tinerele femei care poartă hijab şi care au fost deja stigmatizate de către instituţiile franceze, au devenit în prezent ţinte datorită puterii lor de cumpărare, sunt "clienţii perfecţi" ai unei societaţi franceze din ce în ce mai consumeriste. Următoarea ei actiune se va concentra pe marca ei preferată, H&M, caci campaniile sale publicitare sunt afişate în toate staţiile metroului parizian.

Prin urmare, se pare ca nikabul reprezintă cu totul altceva decât religia. "Sunt eu religioasă?" întreabă ea ezitând. "Lumea spirituală mă interesează, dar acesta este o problema personală, nu cred că îmi afectează munca. Religia mă interesează, musulmanii mă intereseză şi impactul pe care aceştia îl pot avea, artistic, estetic, în codurile care sunt peste tot în jurul nostru şi în special în modă", visează ea.

Acestea fiind spuse, artistul graffiti îşi arunca rucsacul peste umăr şi se grăbeşte să scape de bizara deghizare, iar odata în hainele de fiecare zi abandonează subsolurile metroului pentru a se plimba la lumina zilei.