Petr Necas, premierul ceh, şi-a înaintat demisia în cele din urmă – luni după-amiază, la cinci zile după ce ţara lui a fost lovită de cel mai mare scandal de corupţie din istoria ei recentă. Evident, Necas ar fi preferat să nu se ajungă aici. În ultimele zile, dăduse de înţeles că nu are nimic să-şi reproşeze şi că va rămâne în funcţie orice s-ar întâmpla.

De fapt, ar trebui să se considere norocos. Acum câteva săptămâni, un tribunal de la Ljubljana l-a condamnat la doi ani de închisoare pe unul dintre foştii săi colegi, ex-premierul sloven Janez Janša. Acesta e suspectat că ar fi luat mită cu ocazia achiziţionării de TAB-uri finlandeze. Cazul lui prezintă asemănări frapante cu scandalul de corupţie din Cehia. Şi acolo s-au făcut bani serioşi din comenzi ale armatei.

Situaţia nu e mai roz nici în alte ţări din regiune. În Croaţia, care va deveni peste două săptămâni membră a Uniunii Europene, fostul premier Ivo Sanader aşteaptă într-o celulă rezultatul proceselor sale. El riscă să fie condamnat la peste zece ani de închisoare.

Luptă împotriva corupţiei, în sfârşit!

Problemele cu care se confruntă aceşti foşti prim-miniştri sunt o veste bună şi rea deopotrivă. O veste bună pentru că, la aproape zece ani de la extinderea Uniunii Europene spre Est, lupta împotriva corupţiei devine, în sfârşit, realitate. Iar Cehia, Slovenia şi Croaţia nu fac excepţie.

Şi în alte ţări din fostul bloc răsăritean justiţia s-a pus în mişcare – încet, dar sigur – împotriva crimei organizate. Chiar şi în ţări cu reputaţie extrem de proastă – ca România şi Bulgaria –, se întâmplă lucruri ce ar fi fost imposibile acum câţiva ani. În ultimele luni, nu mai puţin de trei miniştri au fost puşi sub acuzare în aceste ţări.

Iar acum vestea proastă: problemele lor arată că vechile obiceiuri dispar foarte greu. Deşi noile state-membre şi-au modificat legislaţia în funcţie de cerinţele autorităţilor de la Bruxelles, această adaptare rămâne adesea literă moartă. E vorba aici de o moştenire a perioadei comuniste, când corupţia era o parte integrantă a vieţii sociale.

Urmările se văd şi azi. În noile state-membre ale Uniunii Europene, nu trece o zi fără ca un scandal sau altul să ajungă pe prima pagină a ziarelor, chiar şi în ţări care dau tonul în lupta contra corupţiei, cum e Polonia.

Bruxelles, practic neputincios

Câtă vreme sunt în joc bani europeni, autorităţile de la Bruxelles pot interveni. La finele anului trecut, Comisia Europeană a blocat subvenţii în valoare de peste opt sute de milioane de euro, după ce s-au constatat fraude la lucrările de construire a unei autostrăzi în Polonia. Şi altor ţări din fostul bloc răsăritean li s-a cerut socoteală pentru fraude la licitaţii publice. Dar e vorba de excepţii. Întrucât fraudele sunt, de regulă, greu de dovedit, autorităţile de la Bruxelles sunt practic neputincioase în faţa corupţiei care proliferează.

Nu există alternativă. Dintre ţările care au devenit membre ale Uniunii Europene în ultimul deceniu, doar România şi Bulgaria se află încă sub supravegherea (limitată a) Comisiei Europene. Dar nici asupra lor nu e uşor să se facă presiuni. La sancţiuni nu se recurge niciodată. Singura motivaţie este blocarea aderării la spaţiul Schengen, dar e puţin probabil ca această metodă să facă minuni.

Această neputinţă a determinat de curând patru state-membre bogate, printre care şi Olanda, să propună îngheţarea fondurilor europene pentru ţările care nu respectă regulile. Sună bine, dar, din pricina disensiunilor din interiorul Uniunii Europene, măsura nu are sorţi de izbândă.

Eradicarea corupţiei trebuie deci să înceapă de jos, încet, dar sigur, pas cu pas. Cine crede că problema ar putea fi rezolvată mai repede ar trebui să se uite la Bulgaria, unde 98% din licitaţiile publice sunt câştigate de 2% din întreprinderi. Protestele de stradă împotriva corupţiei generalizate au dus la căderea guvernului în luna februarie a acestui an. Cu toate acestea, bulgarii pot s-o ia de la capăt: una dintre primele decizii luate de noul guvern a fost numirea unui mogul media corupt în fruntea serviciilor secrete. Premierul Plamen Orecharski n-a schiţat niciun gest de împotrivire.