Exact în momentul în care Franţa dezamorsase obiecţiile care durau de mult timp faţă de relansarea negocierilor de aderare dintre Turcia şi UE, deschizând calea reluării discuţiilor după o întrerupere de trei ani, un alt stat membru UE ridică bariere.

Anul trecut, Germania a blocat iniţiativa de redeschidere a negocierilor cu Ankara pe tema politicilor regionale, unul dintre cele 35 de capitole pe care statele candidate trebuie să le accepte înainte de examinarea solicitării de aderare.

Berlinul a explicat că obiecţiile formulate, care nu sunt definitive, au un “caracter tehnic”. Dar, în lipsa unor explicaţii mai clare, măsura a fost interpretată drept o reacţie la reprimarea manifestaţiilor din Turcia. După informaţiile de săptămâna trecută despre atacarea de către poliţie a unui spital german din Istanbul şi despre folosirea gazelor lacrimogene de către forţele de ordine la un hotel unde se adăpostiseră protestatari (dar unde erau cazaţi şi politicieni germani), cancelarul Angela Merkel a declarat că reacţia autorităţilor turce a fost “prea dură”.

O opinie publică sceptică

Angela Merkel probabil că observă anumite avantaje politice care ar putea rezulta din blocarea negocierilor cu Turcia până la alegerile generale programate în Germania în septembrie. Opinia publică germană este în general sceptică privind eventuala aderare a Turciei la UE. În timp ce partenerii din cadrul Partidului Liber Democrat sunt mai deschişi ideii admiterii acestei ţări, programul politic al formaţiunii lui Merkel, Uniunea Creştin-Democrată, menţionează sec că, în prezent, Ankara nu îndeplineşte “criteriile pentru aderarea la UE”.

Este adevărat că, spărgând capete şi ameninţând drepturi civice, premierul Recep Tayyip Erdoğan nu a favorizat deloc avansarea cauzei turce. Reacţia sa la proteste în general paşnice trădează o tentă de autoritarism şi riscă să afecteze echilibrul delicat dintre caracterul laic al statului turc şi comunităţile religioase.

Unde este sinceritatea Europei?

Pe de altă parte, blocarea în mod constant a negocierilor reflectă o lipsă de seriozitate în procesul de aderare. Umiliţi deja de refuzurile repetate, politicienii turci pun sub semnul întrebării sinceritatea Europei. Unii au ajuns la concluzia că Turcia ar trebui să întoarcă spatele spre Bruxelles.

Ironia este că domnul Erdoğan şi formaţiunea sa, AKP, sunt principalii beneficiari ai deschiderii în relaţia cu Europa. Asumarea standardelor europene a permis democratizarea Turciei, favorizând o detaşare de stilul autoritarist al statului fondat de Kemal Atatürk.

Uniunea Europeană ar trebui să ia atitudine faţă de modul în care au fost gestionate protestele din Turcia. Dar ar fi o atitudine ipocrită ca state membre UE care au blocat până acum parcursul Turciei spre aderare, relaxând presiunile pentru stimularea continuării reformelor democratice, să argumenteze acum că nu pot negocia întrucât Guvernul de la Ankara este prea autoritarst.

Dacă guvernele din cadrul UE sunt serioase în solicitarea de a avea un partener turc cu sistem pluralist, ar trebui să demonteze barierele şi să poarte discuţii.